Sesizări la DNA în cazul microbuzelor de 200.000 de euro din Mureș, anunțate de deputatul USR Adrian Giurgiu: Ar trebui să coste 100.000 de euro, unul. Un număr dublu de elevi ar fi putut beneficia de microbuze

1.090 de vizualizări
Sursa: Facebook – Costel Alexe
Deputatul USR, Adrian Giurgiu, spune că în Ghidul Solicitantului PNRR Comisia Europeană estima un cost mediu de 78.000 euro / microbuz, investigațiile recente de la Iași arată însă că microbuzele au o valoare reală de maximum 90.000 euro, scrie G4 Media. El spune că va depune în aceste zile mai multe sesizări la Direcția Națională Anticorupție.

Deputatul USR, Adrian Giurgiu, a anunțat că a pregătit o serie sesizări pe care le va depune în aceste zile la Direcția Națională Anticorupție, dar și la alte instituții ale statului, pentru a investiga achiziția microbuzelor școlare electrice cumpărate de Consiliul Județean Mureș cu bani din PNRR, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

,,În momentul în care un astfel de microbuz ar trebui să coste 100.000 de euro și el costă 200.000 de euro, e clar că ar fi putut beneficia încă o dată mai mulți copii de transport școlar cu astfel de microbuze, iar asta e pentru că cineva vrea să-și bage mâna în banii europeni. Este un lucru pentru care cineva trebuie să răspundă. De aceea am făcut astfel de sesizări, adică le-am întocmit și urmează să le depunem zilele următoare, pentru că nu este ceva normal ce putem tolera. Trebuie astfel de cazuri să le eradicăm…”.

„În jumătate din județele țării, inclusiv în Mureș, Cluj și Iași, a câștigat la licitație o anumită firmă conectată la un partid politic”, mai spune deputatul Adrian Giurgiu.

În cadrul acestui proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de peste 30 de milioane de lei fără TVA, județul Mureș a achiziționat în total un număr de 31 de microbuze electrice cu 16+1 locuri, la un preț mediu de 970.000 lei fără TVA.

Context: După investigația ReporterIS care a arătat că bugetul de 250 de milioane de euro alocat pentru 3.200 de microbuze a fost suficient în realitate doar pentru 1.300 de vehicule, Consiliul Județean Bihor, condus la momentul achiziției de Ilie Bolojan, intră și el în atenția publică.

Amintim, anterior acestor informații, Ministerul Educației a spus că va analiza „cu celeritate” documentația pentru județele Iași și Prahova.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


2 comments
  1. Corb la corb nu-și scoate ochii. Să vedem dacă colegii de coaliție chiar iau notă de hoțiile comise (sunt convinsă că știau foarte bine deja) și dacă ce spune acest nene e doar de ochii lumii – până la proba contrară.

    1. Corb cine?DNA cu cine?
      Pai ei de ce bubuie justiția zilnic ca sunt corupți, ca au salarii mari și alte nerozii în toată presa(presa care este nu a statului ci a unor particulari,particulari cu prietenii politice)?Pentru ca si-ar dori ca și justiția sa fie corupta și la mana lor asa cum au ajuns aproape toate.Au pus ei acolo și oamenii lor și pe cei care rezista ii bombardează zilnic dar nu mor caii când vor câinii!!Au reușit ei sa bage niște hetnii gen Laura Vicol dar nu asa cum vor ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Bursele de excelență

O casieră de la Universitatea de Arte din Iași a sustras, timp de 7 ani, aproape jumătate de milion de lei din încasările de taxe și burse neridicate de studenți / A primit pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare – decizia nu e definitivă

Timp de 7 ani, o casieră a Universității de Arte a sustras bani din încasările de la studenți, masteranzi și doctoranzi, scrie Ziarul de Iași. Femeia a fost condamnată la o…
Vezi articolul

Nicușor Dan și-a dat nota 7-8 pentru mandatul de președinte și aplică strategia de la olimpiadele de matematică în politică: Ca și la Olimpiade, să ne uităm la rezultate. Măsurile adoptate, deși imperfecte, nu au permis un derapaj periculos al deficitului

Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan…
Vezi articolul

Elevi cu nevoi speciale de la o școală din Călărași, folosiți într-un material video PSD, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege / Era prezent și inspectorul școlar general adjunct, dar “nu în calitate de inspector” / Directoarea spune că a fost “luată prin surprindere” și că nu a existat un acord al părinților ca elevii să apară în clipul politic

Mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 1 din Călărași au apărut într-un material filmat în unitatea de învățământ de Organizația Femeilor Social Democrate – Călărași, material publicat pe…
Vezi articolul