Și elevii vor fi consultați de Ministerul Educației, cu privire la disciplinele pe care le vor scoase din gimnaziu – anunță instituția condusă de Monica Anisie

12.806 vizualizări
Ministerul Educației anunță oficial că „îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora”, în consultarea lansată deja către părinți și profesori cu privire la disciplinele pe care aceștia le văd eliminate din gimnaziu. Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse, prin 2 chestionare online care trebuie completate până pe 15 martie.

Într-un comunicat intitulat „precizările Ministerului Educației și Cercetării privind procesul și instrumentele de consultare destinate părinților și profesorilor din învățământul gimnazial”, instituția precizează următoarele:

Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la procesul și instrumentele de consultare destinate părinților și profesorilor din învățământul gimnazial, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:

Ministerul Educației și Cercetării urmărește să asigure o cât mai bună fundamentare a deciziilor privind îmbunătățirea actualului curriculum național (planuri-cadru). Conform metodologiei în vigoare (ordinul de ministru nr. 3.593/2014), au fost constituite grupuri de lucru și comisii de validare și a fost inițiat un proces sistematic de consultare cu părinți și cadre didactice în scopul colectării unor date relevante în procesul de revizuire curriculară. Cadrele didactice, alături de părinți, sunt actori esențiali în acest proces, oferind un sprijin real pentru identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și pentru formularea propunerilor de revizuire.

Implementarea cu succes a măsurilor de intervenție dezvoltate în cadrul acestui proces este în strânsă legătură cu sprijinul beneficiarilor direcți ai educației. Astfel, consultarea părinților și a profesorilor va fi extinsă și îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora.

Datele colectate în cadrul procesului de consultare vor sprijini grupurile de lucru în formularea unor propuneri care reflectă nevoile beneficiarilor și care promovează în mod autentic competențele specifice profilului de formare al elevilor, atât la nivelul disciplinelor de trunchi comun (TC), cât și al curriculumului la decizia școlii (CDȘ)„.

  • Decizia ministerului de a chestiona părinții vine după ce, în urmă cu o săptămână, instituția a stabilit care sunt profesorii care lucrează noile planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, organizați în grupuri de lucru la nivelul Ministerului Educației (detalii aici).
  • De remarcat că aceste chestionare sunt lansate înainte de a dezbate public Profilul Absolventului de gimnaziu, document care ar trebui să dicteze conținutul programelor școlare și apoi numărul de ore

Cele două chestionare online au fost trimise către toate școlile din țară, potrivit unei adrese oficiale obținute de Edupedu.ro.

Captura foto din chestionarul lansat de Ministerul Educatiei pentru parinti
Captura foto din chestionarul lansat de Ministerul Educatiei pentru profesori
Citește și:

 


3 comments
  1. Putem scrie de acum pe frontispiciul tuturor şcolilor: „Aici învaţă oul pe găină”! E ultima lovitură pe care o poţi da Şcolii, înainte de a nu o mai putea numi Şcoală.

  2. Am si eu o intrebare: Cand va veni randul Ministerului Educatiei sa se ocupe si de elevii de la liceu? De ce toti se axeaza numai pe gimnaziu? Cei de la liceu nu sunt tot elevi? Elevii de la liceu as zice ca ar trebui sa fie pe primul loc deoarece ei studiaza materii mult mai grele si care sunt inutile din punctul meu de vedere. Elevii de la specializarea Stiinte ale Naturii studiaza o materie foarte inutila si aceea este informatica. De ce se aceasta disciplina la specializarea lor, nu-mi pot da seama de ce… Parerea mea este ca aceasta disciplina nu-si are rostul in orarul lor deoarece nu ii vor ajuta mai cu nimic in viitor. Intrebarea mea pentru doamna ministru este: cu ce vor fi ajutati viitorii medici (presupunand ca cei mai multi care sunt in prezent la facultatea de medicina au urmat aceasta specializari) daca stiu un program precum C++? Si as mai avea o intrebare: De ce elevii de la profilul Real trebuie sa studieze atatea opere literare, de ce elevii trebuie sa invete atatea eseuri, cu toate ca nu ii vor ajuta mai departe in viata…

  3. O diversiune.
    Cine completează cade în capcana de a gira de fapt ,,un sondaj de opinie covârșitor” folosit după interese de moment fara decizii ale experților în educație.
    Pare luat din manualul comunistului ,, lupta de clasă , ură și dezbinare in cadrul aceleiași profesii”
    Am completat peste tot cu
    ,,Protestez”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern în care l-a prezentat pe „consilierul Ion“, inteligența artificială care va ajuta Executivul / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul Ion, inteligența artificială care îl va ajuta pe Nicolae Ciucă, acuzat că a „furat“ o imagine dintr-un film al unei școli. Primăria Ciugud: „Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește»“ / Ion: „Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență”

Consilierul Ion, inteligența artificială prezentată săptămâna aceasta de premierul Nicolae Ciucă drept noul său consilier onorific care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele…
Vezi articolul

DOCUMENT Consiliul Național al Elevilor: Examenele de admitere la colegiile naționale sunt „imposibil de acceptat”, „promovează segregarea” / Solicitările organizației: un fond național al burselor sociale, calendar clar pentru creșterea alocărilor pentru educație, rescrierea capitolului privind educația specială și cea incluzivă

Prevederile din proiectele legilor educației ce permit colegiilor naționale să organizeze examene de admitere în clasa a IX-a sunt „imposibil de acceptat”, deoarece „nu face altceva decât să promoveze segregarea…
Vezi articolul

Premierul Orban către miniștri, în prima ședință de guvern: Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple. Aștept să fac febră musculară de la semnarea deciziilor de eliberare din funcții

„Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple, păstrați doar oamenii competenți”, le-a transmis premierul Ludovic Orban miniștrilor săi, în declarația susținută la începutul primei ședințe de guvern.…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Cluj a cerut verificarea modului cum e respectat curriculumul la școala privată Transylvania College, în urma acuzațiilor de presiuni și abuz formulate de un părinte – Cluj24

Inspectoratul Școlar Cluj a cerut sprijinul agenției care se ocupă cu asigurarea calității în școli, ARACIP, pentru a verifica măsura în care este respectat „curriculumul aferent liniei internaționale de studiu”…
Vezi articolul