Simina Barna, elevă de 10 la Bac și de 9 în gimnaziu: Profesorii au fost diferența, pentru că eu nu am luat meditații. În gimnaziu erau grăbiți, nu aveau carismă, în liceu erau empatici

16.005 vizualizări
SURSA: Facebook.com
Simina Barna a luat 10 la Bacalaureat 2019 și a declarat că cel mai mult au contat pentru ea și pentru colegii ei empatia profesorilor lor, dorința lor de a combina transmiterea de informații cu transmiterea de emoții. Declarațiile au fost făcute pe scena evenimentului educațional SuperTeach, la Cluj-Napoca.

Simina a terminat Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca, filiera științe sociale. Aceasta a declarat că cea mai mare recunoștință o poartă chiar dirigintelui clasei, dintre toți profesorii. „Aș vrea să îi spun ceea ce i-am și spus deja. La banchet i-am spus în primăvara asta. Îi mulțumesc pentru toată implicarea, pentru că a reușit să ne unească, a reușit să ne facă să comunicăm. Încă din clasa a IX-a a încercat să ne implice în activități din școală, a reușit să ne ducă și în excursii și întotdeauna a creat un echilibru între ce înseamnă învățământ și latura umană și asta a contat foarte mult și ne-a ajutat să fim prieteni noi între noi. Chiar cred că asta a contat cel mai mult, că ne-a văzut mai mult decât pe niște elevi, ne-a văzut ca pe niște copii care își căutau drumul și a fost foarte frumos din partea dânsului.”

„La liceu nu prea au existat profesori pe care să nu-i apreciez. La gimnaziu am avut mai mulți profesori cu care nu prea am fost pe aceeși linie cu ei. Pentru că erau foarte severi și veneau la oră cu o atitudine foarte rece, nu comunicau deloc cu noi. Voiau doar să pună absențele în catalog, să-și predea materia, apoi ieșeau… Și spre deosebire de ei, la liceu toți profesorii ne întrebau dacă e totul în regulă cu noi, încercau să ne implice în ore. Profesorului care nu mi-a plăcut atât de mult aș vrea să îi spun să se schimbe și să încerce să fie mai empatic cu elevii, ăsta cred că este cuvântul”, a mai spus tânăra.

Când moderatorul a întrebat-o dacă vrea să plece din țară, absolventa a spus că s-a gândit să plece. „La studii, în primul rând, asta mi-aș dori, să văd cum este să studiezi în altă țară. Cum percep ei învățământul. Până acum am studiat în România și îmi doresc o altă experiență. Sunt sigură că și universitățile din România sunt foarte bune, chiar sunt, dar îmi doresc o altă experiență.”

O profesoară din public a întrebat-o pe Simina dacă în liceu a fost o elevă de 10 și dacă și în gimnaziu a fost la fel? „Nu, am fost cam de 9 așa”, a răspuns tânăra. „Care a fost diferența, de ce?”, a întrebat persoana din public. „Cred că profesorii au fost diferența, pentru că eu nu am luat nici meditații, doar profesorii de la școală au fost diferența. Da, profesorii din gimnaziu poate nu aveau răbdare, poate erau grăbiți, nu aveau destul carismă câteodată, nu știu exact, dar sunt sigură că fiecare profesor, dacă vrea, poate”.

Dialogul poate fi urmărit la finalul clipului de mai jos:

FOTO: Simina Barna/Facebook.com

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme de corectare Limba română Bacalaureat de toamnă 2024, publicate de Ministerul Educației: eseu de 400 de cuvinte despre poezia lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, la uman. Bacovia și Eminescu – la real

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română – Bacalaureat de toamnă 2024 au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro. Documentele…
Vezi articolul

BAC 2024 Modelul de subiect pentru competențele digitale, publicat de Ministerul Educației. Candidații au 15 minute acces la internet ca să caute ce sunt geoglifele, după o imagine dată

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul