Simion Hăncescu, liderul FSLI, către profesori: Le cer celor nemulțumiți să se alăture protestului nostru de luni, 7 iulie, în fața Parlamentului la ora 11:00

3.876 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Liderul sindicatului FSLI, Simion Hăncescu, a spus că luni, la ora 11, sunt așteptați profesori și angajați din Educație să protesteze în fața Parlamentului. „Guvernul își va asuma răspunderea luni, nu marți, așa că mutăm protestul luni, la ora 11 în fața Parlamentului pentru că acolo va fi asumarea răspunderii. Inițial protestul era la Guvern, dar l-am mutat”, a mai spus Hăncescu. De altfel, premierul Bolojan a spus că își propune ca după şedinţa de guvern să depună proiectul la Parlament, iar cel mai târziu marţi, data şedinţei ECOFIN, „să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii”, potrivit G4media.


Liderul sindical Simion Hăncescu a spus în cadrul unei conferințe de presă, de vineri, 4 iulie, după ce s-a întâlnit cu premierul Bolojan, că Guvernul intenționează să-și asume răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale luni, 7 iulie, de aceea protestul va avea loc în fața Parlamentului, luni, la ora 11.

„Am aflat astăzi că Guvernul are intenția să-și asume răspunderea luni. Noi aveam alt plan, așa cum v-am comunicat la un moment dat. Numai că totul s-a dat peste cap, guvernul cum am lucrat la foc automat invocă faptul că este ECOFIN în data de 8 iulie, marți și prin urmare celelalte proteste …evident că nu renunțăm la ele, dar cer încă o dată celor nemulțumiți să se alăture și să ne găsim în fața Parlamentului la orele 11:00 și așteptăm să înceapă școala și atunci cu siguranță o să ne vedeți în stradă într-o formă așa cum ne-ați mai văzut. Adică zeci de mii de persoane”, a spus Hăncescu.


La rândul său, vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a lansat un mesaj către profesori:

„Cred că se impune să fim uniți, iar luni la ora 11:00 vom fi în fața Parlamentului pentru a ne striga drepturile cu demnitate pentru educație. Fac un apel pe această cale pentru toți colegii de a fi uniți și de a fi alături de noi în ceea ce înseamnă cererea demnității și a drepturilor pe care le-am câștigat foarte greu”.

La protest vor fi cel mult o mie de persoane, spunea pentru Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor.

„Nu se poate da aprobare pentru Parlament decât pentru maxim 1000 de persoane. Noi facem parte din categoria celor care respectă legea și considerăm că vocea noastră, se poate auzi indiferent că vom fi 1000 de oameni acolo sau cine știe, dacă ar fi Piața Constituției liberă, am fi 50.000 – 60.000„, a mai spus Marius Nistor.

Informații de context

Profesorii sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate anunțate de Guvern care vizează mărirea normei didactice cu 2 ore, modificări privind plata cu ora, prima pentru profesorii care se pensionează la vârsta standard stabilită prin lege, care este amânată pentru anul școlar 2026-2027, sau faptul că profesorii care au „dovedit performanță educațională” își pot reduce norma de lucru cu 2 ore, însă nu din orele de predare.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a dat explicații joi într-o conferință de presă la Guvern și a prezentat o serie de „anomalii care ne duc într-o situație problematică din punct de vedere financiar”. El a spus care ar fi motivul pentru care s-au propus aceste măsuri: „Deși numărul elevilor a scăzut, numărul normelor didactice a crescut, fragmentarea claselor prin micșorarea numărului de elevi, degrevările de normă, plata cu ora, bursele”.  

Sindicatele profesorilor au anunțat recent că vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului și partidelor PSD, PNL și USR, în mijlocul lunii iulie: „Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, propuse și pentru învățământ”.

Tot recent, ministrul David le-a răspuns elevilor, studenților și profesorilor nemulțumiți de măsurile Guvernului care vizează Educația: „Dacă aș fi în locul lor și eu aș protesta. Îi înțeleg, dar eu trebuie să fac ce trebuie să fac”.

Citește și:
Profesorii care au „dovedit performanță educațională” își pot reduce norma de lucru cu 2 ore, însă nu din orele de predare – proiect
Seria de „anomalii care ne duc într-o situație problematică din punct de vedere financiar” prezentată de ministrul Daniel David: Deși numărul elevilor a scăzut, numărul normelor didactice a crescut, fragmentarea claselor prin micșorarea numărului de elevi, degrevările de normă, plata cu ora, bursele
Prima pentru profesorii care se pensionează la vârsta standard stabilită prin lege, amânată pentru anul școlar 2026-2027 – proiect


1 comment
  1. La ora 11:00 cand sunt 40 de grade?
    Mai bine la ora 8:00 sau seara de la 18:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru schimbare reală în societate „e nevoie să intrați în politică” / După ce șocul inițial al luptei împotriva corupției în educație a trecut, „educația sinceră și câștigată a început să devină mai apreciată” în Republica Moldova – președintele Maia Sandu, discurs la Școala Kennedy a Universității Harvard

“La Harvard, cu toții suntem pregătiți să muncim din greu și să avem visuri mărețe. Așa că nu vă fie frică, Implicați-vă în politică, în numele unor schimbări superioare de…
Vezi articolul

Liceeni din Buzău, aduși de senatoarea Nicoleta Pauliuc la un eveniment în Parlament în care industria tutunului și două cercetătoare de la SNSPA au promovat politici publice mai blânde pentru produsele din tutun încălzit / Autoritățile avertizează că un număr mare de minori fumează

Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL), cunoscută pentru susținerea politicilor de combatere a cancerului, a organizat în luna aprilie un eveniment la Palatul Parlamentului, bazat pe un studiu care recomandă, printre altele,…
Vezi articolul

Arhivă majoră a Proceselor de la Nürnberg, în care au fost judecați pentru crime de război liderii naziști – lansată în variantă digitizată de Școala de Drept a Universității Harvard, la 80 de ani de la începerea procedurilor judiciare

Harvard Law School – Școala de Drept a Universității Harvard – a lansat săptămâna aceasta o arhivă digitală ce include peste 750.000 de pagini de documente de la cele 13…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul