Simulare BAC 2019 – Elevii de clasa a XII-a susțin simularea probei la alegere a profilului și specializării

6.352 de vizualizări
Subiecte Simulare clasa a VII-a
Foto: Pexels.com
Simularea examenelor de Bacalaureat se încheie astăzi, cu testarea la proba la alegere a profilului și specializării. Simularea de astăzi este susținută numai de elevii de clasa a XII-a. Evaluarea începe la ora 9:00, iar liceenii au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele de simulare.

Elevii de la real, de la tehnic sau militar susțin testarea la alegere la una dintre aceste materiile Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică. Liceenii de la uman au avut de ales între Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și Sociologie.

Simularea examenelor de Bacalaureat 2019 se desfășoară la nivel național, ceea ce înseamnă că testarea începe la aceeași oră în toate liceele din țară, iar elevii au de rezolvat subiecte unice. Subiectele de la simularea bacalaureatului 2019 sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), instituția din subordinea Ministerului Educației care creează subiectele pentru toate examenele naționale. CNEE precizează într-un comunicat remis Edupedu.ro că subiectele sunt asemănătoare modelelor publicate pe subiecte.edu.ro, “și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată”.

Ce se întâmplă cu rezultatele de la simularea de BAC 2019

Ministerul Educației va publica nu doar subiectele de simulare, dar și baremele în funcție de care profesorii vor nota lucrările liceenilor. “Evaluarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există și posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte școli”, spune Centrul Național de Examinare, instituția din subordinea Ministerului care concepe subiectele.

Rezultatele de la simulare “vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

Notele obținute de elevi la simularea de BAC 2019 nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.

CALENDAR SIMULARE BAC 2019

18 martie 2019     Simulare Limba și literatura română – scris
19 martie 2019     Simulare Limba și literatura maternă – scris
20 martie 2019     Simulare Proba obligatorie a profilului
  • Simulare la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Matematică de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial
  • Simulare la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Istorie de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial
21 martie 2019     Simulare Proba la alegere a profilului și specializării – se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
29 martie 2019     Afișarea rezultatelor

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Mihaela Popa: În acest an școlar a fost o întreagă nebunie, cu documente, hârtii, în care profesorii făceau orice, mai puțin ore în fața elevilor / Zi de zi veneau hârtii de la Minister în care se spunea că se amână aplicarea sau se modifică un articol din lege

Fostul secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației Mihaela Popa a criticat lipsa de predictibilitate a legii educației, cu zeci de modificări și amânări care au avut…
Vezi articolul

Școala în vremea Omicron – cazul Spaniei: Situație dificilă în școli, deși numărul profesorilor absenți la nivel național este mic, iar procentul elevilor de 5-11 ani care s-au vaccinat cu prima doză se apropie deja de 50%

Școlile din Spania se confruntă cu probleme considerabile cauzate de numărul profesorilor și elevilor care stau acasă, în plin val Omicron, deși, la nivel național, procentul cadrelor didactice care nu…
Vezi articolul

Probabil în luna aprilie vom lansa un nou apel pentru manuale, spune secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Zoltan Kallos: Vom scoate la licitație acele manuale care nu au fost editate din cauza numărului mic de beneficiari

Ministerul Educației și Cercetării va lansa o licitație pentru achiziția manualelor care până acum nu s-au editat pentru că erau prea puțini beneficiari, a anunțat la TVR secretarul de stat…
Vezi articolul