Simularea Evaluării Naționale 2023 se încheie miercuri, 22 martie, cu proba scrisă la limba maternă

855 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Miercuri, 22 martie, elevii de clasa a VIII-a care studiază într-una din limbile minorităților naționale susțin proba la limba maternă, potrivit calendarului oficial. Marți, 21 martie, a avut loc proba scrisă la Matematică. Conform datelor Ministerului Educației, peste 13.600 de elevi de clasa a VIII-a au absentat la proba de Matematică, echivalentul a 524 de clase cu 26 de copii.

Probele din cadrul simulării naționale încep la 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor însă este permis până la 8:30. Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât colectivele de elevi să nu fie amestecate.

Cât timp au elevii pentru rezolvarea lucrării

În procedură se arată că timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele la simulările naționale vor fi comunicate pe 29 martie, conform calendarului. Acestea nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.

În procedură se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Ordinul nr. 3.138 din 25 ianuarie 2023 stabilește că notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Baremele de corectare și notare pentru Matematică, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației
FOTO Rezolvarea subiectelor la Matematică de la simularea Evaluării Naționale 2023. Profesoara Florentina Pavăl: Niciunul dintre itemi nu a creat probleme unui elev conștiincios, dar pentru rezolvarea lor este nevoie de spirit de observație
BREAKING Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională 2023. Doar o singură problemă cu elemente din viața reală, primită de elevii de clasa a VIII-a, în rest calcule abstracte / Cel mai dificil de rezolvat – „cubul“ de la Subiectul III, punctul 6
Simulare Evaluarea Națională 2023. Aproape 13 mii de elevi de clasa a VIII-a nu au participat la proba de Limba română, potrivit Ministerului Educației
ULTIMA ORĂ Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației
BREAKING Subiecte simulare Evaluarea Națională Limba și literatura română 2023. Elevii au avut itemi pe baza a două texte la prima vedere, iar la subiectul al II-lea un rezumat al primului text


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Eu încă rămân deschis pentru lucrurile care țin de mine, ordinele de ministru. Mesajele sindicatelor le-am trimis către premier. Atât pot să fac eu în acest moment / Misiunea mea ca ministru este să implementez o lege care există și un program de guvernare

Mesajele sindicatelor au fost „trimise” de către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, către premierul Ilie Bolojan, a declarat acesta vineri, 8 august, la B1 TV. David a precizat că…
Vezi articolul

Daniel David, despre noile planuri-cadru pentru liceu: La nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic – niciuneia nu i s-au tăiat orele! / Documentele sunt în dezbatere timp de 10 zile

Ministrul Educației Daniel David a transmis într-un mesaj după publicarea planurilor-cadru pentru liceu 2025, varianta după consultările din ianuarie, că „la nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic…
Vezi articolul

LISTĂ Manualele școlare pentru clasele I-VIII din care pot alege învățătorii și profesorii pentru noul an școlar, trimisă de CNPEE în teritoriu. Inspectoratele pot comanda cărțile până pe 25 iulie

Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de…
Vezi articolul