UPDATE Simularea examenului de BAC 2025 se încheie joi, 27 martie, cu proba la Limba maternă. Accesul elevilor în săli s-a făcut până la ora 08:30 cel târziu

426 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Elevii de clasa a XII-a care învață într-una dintre limbile minorităților naționale susțin joi, 27 martie, proba la limba maternă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2025. Accesul în săli al elevilor s-a făcut până la ora 08:30 cel târziu. 

În jurul orei 9, subiectele multiplicate vor ajunge în săli în plicuri sigilate prin profesorii din comisia de organizarea și vor fi distribuite elevilor așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Din acel moment, conform procedurii, „timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului național de bacalaureat este de trei ore”.

Elevii vor avea de semnat într-un proces verbal că au primit subiectul corespunzător, potrivit sursei citate. La probe, candidații folosesc pix sau stilou cu pastă albastră. Elevii pot face notițe cu creionul la proba de Limba română și proba la alegere, dar doar pe ciornă sau pe subiect, nu și pe lucrarea pe care o predau spre corectare.

„Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală”, prevede metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat din 2010, pe care se bazează desfășurarea BAC 2025 și a simulării.

Notele nu se trec de regulă în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog, conform informării MEC.

Edupedu.ro va publica subiectele și baremele probelor de la simularea examenului național de Bacalaureat după ce acestea vor fi afișate de Ministerul Educației, în după-amiaza zilei de examen, la ora 15:00.

Cum vor fi comunicate rezultatele, conform procedurii

Rezultatele simulărilor nu vor fi publice, ci transmise individual fiecărui elev printr-un cod unic. „Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice” (art. 19 (1)), iar „comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților” (art. 19 (4)).

Dacă elevii doresc, notele obținute la simulare pot fi trecute în catalog, dar doar la cererea scrisă a acestora sau a părinților. „La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog” (art. 20 (2)).

Ce se întâmplă cu liceele cu rezultate slabe?

Ministerul Educației va analiza rezultatele simulării și va lua măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor elevilor, conform procedurii consultate de Edupedu.ro. „Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor” (art. 20 (6)).

Inspectoratele școlare trebuie să analizeze rezultatele și să trimită un raport Ministerului Educației în termen de o lună. „Inspectoratele școlare analizează rezultatele simulărilor naționale și elaborează un raport pe baza rapoartelor unităților de învățământ. Acesta include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere, în cazul în care acest fapt se impune” (art. 20 (4)).

Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
  • 24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de predare online: Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților / Elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online / Este interzisă înregistrarea cursurilor / Părinții pot participa la ore, dacă elevii sunt minori

Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore…
Vezi articolul
Reforma digitală

Dezbatere online – Reforma digitală a Educației, marți, 8 iunie de la 15.00: Georgi Dimitrov (Comisia Europeană), Ligia Deca, Sorin Cîmpeanu, Ciprian Teleman, Daniel Funeriu, Vasile Dâncu, Dragoș Iliescu, Raluca Negulescu-Balaci, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean despre conținuturile educaționale adecvate pentru o digitalizare eficientă

Digitalizarea educației înseamnă conținuturi și competențe: modele de lecții smart, exerciții multimedia, resurse educaționale accesibile oricând copiilor și părinților, pe care profesorii să știe să le folosească. Care este planul…
Vezi articolul

Ligia Deca: Înțeleg foarte bine părinții care spun nu e normal să schimbăm profesorul de matematică anual. Trebuie să găsim o soluție pentru ca să avem o corespondență mai bună între posturile care s-ar putea ocupa și cei care iau note bune la titularizare

„Înțeleg foarte bine părinții care spun nu e normal să schimbăm profesorul de, nu știu, matematică anual”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la TVR Info. Aceasta a spus că „sigur…
Vezi articolul

Ministerul Educației încalcă pentru a doua oară anul acesta propriul calendar privind planurile cadru pentru liceu: Ultimul termen este depășit cu 2 luni / Ligia Deca spunea în martie că „mai durează puțin” și că „merită sacrificiul de timp” 

Noile planuri cadru pentru liceu ar fi trebuit să fie gata până la data de 31 martie 2024, potrivit celui mai recent ordin semnat de Ligia Deca în ianuarie, nr.…
Vezi articolul