Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au loc de marți pentru toți elevii din județul Iași. Participă peste 14.000 de elevi din 220 de școli și licee. Rezultatele vor veni la începutul lunii februarie, anunță inspectoratul

[jp_post_view]
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
În perioada 25-27 ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează Simularea Evaluării Naționale și Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat 2022, potrivit unui comunicat al instituției. Este vorba despre circa 14.400 de elevi participanți, din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a. Anunțul vine în contextul în care Ministerul Educației nu a publicat încă datele oficiale pentru simularea examenelor din acest an, dar Edupedu.ro a obținut pe surse acest calendar, încă aflat în stadiu de proiect.

„În cursul acestei săptămâni, în perioada 25-27 ianuarie, elevii din clasele terminale, atât din ciclul gimnazial, cât și din cel liceal, din județul Iași, își vor testa cunoștințele și deprinderile acumulate până acum, în vederea susținerii, la potențialul lor maxim, a examenelor naționale din anul școlar în curs, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureat”, potrivit ISJ Iași.

Inspectoratul remarcă faptul că este printre puținele din țară care face constant evaluări de acest fel.

„Această primă simulare este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, județul nostru fiind unul dintre puținele din țară care, de o lungă perioadă de timp, realizează, prin aceste evaluări, o radiografie de etapă menită să transmită elevilor, părinților și cadrelor didactice, din timp, nivelul și stadiul pregătirii tinerilor, în vederea susținerii unora dintre cele mai importante examene din viața lor”, se precizează în comunicat.

Reamintim că în premieră, în România, ISJ Iași a lansat o evaluare inițială în tot județul la 10 discipline, cu teste standardizate, pentru a vedea impactul ultimilor doi ani de pandemie asupra competențelor și cunoștințelor elevilor. Evaluarea a avut lor în perioada septembrie-octombrie 2021, iar rezultatele au fost prezentate și analizate într-un raport, la fel și măsurile propuse.

Ce urmăresc profesorii prin simularea la nivel județean a examenelor naționale

„Sunt astfel urmărite familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional de succes. Dacă simularea realizată, în anii anteriori, la nivel județean, a fost un reper major pentru fiecare generație de elevi, cu atât mai mult crește importanța sa pentru candidații din acest an, deoarece, în contextul pandemic actual, elevii aflați acum în clasele terminale au avut, în anii precedenți, numeroase perioade cu activități online sau la distanță. Este esențial, pentru pregătirea riguroasă a acestora, să fie identificate, din timp, eventualele lacune acumulate sau diferitele aspecte mai puțin înțelese sau aprofundate.

Simularea se va desfășura în condiții identice cu cele ale examenelor reale, elevii se vor deprinde cu atmosfera de examen, cu supravegherea prin intermediul camerelor audio-video, cu încadrarea în timpul propus, cu redactarea subiectului pe foi standard sau tip broșură, pentru cei aflați la finalul gimnaziului, cu documentele și instrumentele de lucru necesare. Astfel, simularea are în egală măsură și rolul de a asigura o pregătire psihologică tuturor candidaților, de a-și gestiona cât mai bine emoțiile, încât, la finalul anului școlar, rezultatele să fie cele dorite atât de viitorii absolvenți, cât și de familiile acestora sau de profesorii care au contribuit la pregătirea și îndrumarea lor”, potrivit comunicatului.

Subiectele vor fi elaborate de comisii de lucru la nivel județean și vor respecta structura propusă de Ministerul Educației pentru acest an școlar. Vor avea un nivel mediu de dificultate, menționează reprezentanții inspectoratului.

Calendarul simulărilor la Iași – probele încep în fiecare zi la ora 9:00

  • Marți, 25 ianuarie – proba scrisă la Limba și literatura română (atât pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională, cât și pentru cei care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat)
  • Miercuri, 26 ianuarie – proba de Matematică (pentru Evaluare Națională și pentru Bacalaureat) și Istorie (Bacalaureat).
  • Joi, 27 ianuarie – proba la alegere a profilului și specializării, doar pentru elevii de clasele a XII-a/a XIII-a.
Ce fac ceilalți elevi care nu dau aceste simulări

Programul pentru elevii care nu sunt încadrați în clasele terminale „va fi adaptat în funcție de specificul fiecărei unități de învățământ (program normal, activități on-line, program mixt)”, potrivit ISJ.

Simularea Evaluării Naționale se va organiza în 172 de școli pentru cei 8.045 de elevi de clasa a VIII-a. Simularea Examenului de Bacalaureat se va realiza în 48 de unități școlare care însumează 6.417 elevi, de clasa a XII-a sau a XIII-a.

Când află elevii rezultatele și ce se întâmplă după

„Evaluarea lucrărilor va fi realizată după toate rigorile examenelor naționale, iar elevii vor primi rezultatele la începutul lunii februarie”, potrivit comunicatului.

Apoi, după aflarea acestor rezultate, fiecare unitate școlară își va analiza rezultatele proprii și „își va stabili propriul program de activităţi remediale, menit să asigure o pregătire cât mai bună tuturor elevilor care vor susține, la finalul anului școlar, fie Evaluarea Națională, fie examenul de Bacalaureat”, potrivit mesajului ISJ Iași.

La nivel național, calendarul simulărilor este următorul, potrivit unui draft consultat de Edupedu.ro:

Calendarul simulărilor pentru BAC 2022:
  • 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
  • 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – Matematică sau Istorie;
  • 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – disciplina la alegere a profilului și specializării
  • 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor
Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022, pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 4 aprilie 2022 – Simulare proba Limba şi literatura română
  • 5 aprilie 2022 – Simulare proba Matematică;
  • 6 aprilie 2022 – Simulare proba Limba maternă;
  • 14 aprilie 2022 – afișarea rezultatelor

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. In numele elevilor care lucreaza suplimentar ar fi utile cateva teste de antrenament 2022 inainte de simulari. Multumim!

    1. Foarte buna ideea dar nu cred ca vor lua în calcul acest lucru! De ce nu se face petiție poate dacă semnam mai mulți vor fi de acord!?Părerea elevilor nu contează deloc?
      Testele de antrenament ar trebui să fie publicate cât mai des nu doar în anumite momente
      Dacă cauți teste cu care sa repeți sa ști ca am scris un comentariu pe https://dev.edupedu.ro/video-cum-sa-inveti-pentru-succes-la-examenul-de-bacalaureat-emisiune-de-consiliere-scolara-la-telescoala/ care cuprinde link-uri către culegeri la romana și la matematica după care poți exersa!
      Succes la bac!

  2. De ce da simulare doar cei din Iași?! Ceilalți nu sunt tot elevi? De ce exista diferențe între județe?
    Când da cei din Iași sa dea și ceilalți?
    Eu totuși nu înțeleg de ce da simulare numai la probele scrise ?
    Celelalte probe orale nu sunt obligatorii (importante)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL 22 de olimpiade și concursuri școlare, introduse în lista competițiilor internaționale și regionale pe baza cărora Admiterea la liceu 2025 a elevilor poate fi făcută direct, fără ca aceștia să mai susțină Evaluarea Națională

Peste 20 de concursuri școlare internaționale și olimpiade au fost introduse în lista competițiilor pe baza cărora Admiterea la liceu 2025 a elevilor poate fi făcută direct, fără ca aceștia…
Vezi articolul

Elevii de clasa a VIII-a din mediul rural fac meditații online gratuit pentru Evaluarea Națională cu elevi de liceu, voluntari în programul MOV al Asociației Lume Bună, susținut de Editura Booklet (P)

Unii spun că în educație nu se produc minuni peste noapte. Și au dreptate pentru că durează cel puțin patru ani până când semințele cunoașterii încep să înflorească în mintea…
Vezi articolul

Apel către profesori al primarului Emil Boc, după ce s-a oferit să dea meditații gratuite de istorie, în programul „Mentorat pentru Bacalaureat” lansat de Primăria Cluj-Napoca: Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea necesară să se implice și să ajute

Primarul Emil Boc a anunțat recent că poate acorda elevilor ore de pregătire pentru disciplina istorie, ”dacă timpul îi permite”, în cadrul programului de mentorat inițiat de primărie cu scopul…
Vezi articolul