Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea Bolojan, cu argumente din analiza Institutului de Științe ale Educației: „Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”, transmit reprezentanții organizațiilor de profesori.
Sindicatele din Educație spun că documentul referitor la impactul legii Bolojan, realizat de Institutul de Științe ale Educației, prezentat în exclusivitate de Edupedu.ro, conține ceea ce au susținut și sindicatele, și anume:
- Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist „cea mai mică“, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european;
- creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației.
- aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS.
Redăm comunicatul integral:
„Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” îi solicită domnului Nicușor Daniel Dan – Președinte al României – să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în fața Parlamentului României de către Guvern.
Măsurile în domeniul învățământului preuniversitar și superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajații, cât și beneficiarii educației. În susținerea demersului nostru este și răspunsul pentru mass-media dat de Institutul de Științe ale Educației – singura instituție publică având ca atribuţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea în educaţie, pentru cunoaşterea şi înţelegerea contextelor, fenomenelor şi proceselor educaţionale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educaţiei, pe baza datelor de cercetare.
Acest răspuns arată exact ceea ce am susținut și noi:
- Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist „cea mai mică“, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european;
- creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației.
- aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS.
Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm ca este obligatoriu ca Președintele României să retrimită Parmentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educațional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate.
Mâine, 25 iulie 2025, ora 11.00, o delegație a celor trei federații sindicale vor depune și un material în acest sens la Președintele României”.
DOCUMENT Comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER:


8 comments
Domnul David trebuie sa își dea demisia! Dacă domnul președinte nu ia act de minciunile susținute de acest „domn” fără coloana vertebrală, care ii accepta „taierile” zmaului Bolojan numai ca să ii iasă socoteala făcută pe genunchi, atunci este clar, ați înșelat electoratul!…vrem rațiune nu masuri pripite…Sa sacrifici dascălii ( mai ales pe cei tineri) fara a reforma real educația înseamnă să fii criminal!
DEMISIA DAVID!!!
Domnule președinte, nu promulgați Legea! Nu este corect …
Nicușor Dan o să spună că e treaba guvernului, Bolojan o să spună că David e girat de Dan, deci de popor și că țara n-are bani deci aia este, înghițiți-o așa.
Vine ea și data viitoare, dacă o mai apucăm.
Nu vi se pare că aveți prea multe drepturi și prea puține sau deloc îndatoriri?
Ce drepturi avem in plus? Poti da exemple?
Daca crezi ca nu avem „indatoriri” mai trebuie sa te informezi inainte sa faci afirmatii.
Unul dintre primele teste de integritate și de legitimitate al președintelui Nicușor Dan. Il va pica? Il va trece? Dacă și-a câștigat măcar 5% din voturi promițând calitate în educație, nu aglomerarea claselor, nu umilirea profesorilor, nu protejarea sinecurilor politice, ar trebui să fie conștient că trebuie să livreze ce a promis. Pentru că a cam promis, a cam promis marea cu sare, deși configurația parlamentului era deja cunoscută. Fără legitimitate, adio președinte. Un iohannis în plus nu îmi imaginez că va mai putea rezista în funcție timp de 5 ani.
DEMISIA, DAVID!