Sindicatele din Educație îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge Legea Bolojan, cu argumente din analiza cenzurată a Institutului de Științe ale Educației: Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!

4.086 de vizualizări
Foto: Radu Tuta/Agerpres Foto
Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea Bolojan, cu argumente din analiza Institutului de Științe ale Educației: „Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”, transmit reprezentanții organizațiilor de profesori.

Sindicatele din Educație spun că documentul referitor la impactul legii Bolojan, realizat de Institutul de Științe ale Educației, prezentat în exclusivitate de Edupedu.ro, conține ceea ce au susținut și sindicatele, și anume:

  • Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist „cea mai mică“, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european; 
  • creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației
  • aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS. 

Redăm comunicatul integral:

Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” îi solicită domnului Nicușor Daniel Dan – Președinte al României – să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în fața Parlamentului României de către Guvern. 

Măsurile în domeniul învățământului preuniversitar și superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajații, cât și beneficiarii educației. În susținerea demersului nostru este și răspunsul pentru mass-media dat de Institutul de Științe ale Educației – singura instituție publică având ca atribuţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea în educaţie, pentru cunoaşterea şi înţelegerea contextelor, fenomenelor şi proceselor educaţionale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educaţiei, pe baza datelor de cercetare. 

Acest răspuns arată exact ceea ce am susținut și noi: 

  • Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist „cea mai mică“, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european; 
  • creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației. 
  • aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS. 

Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm ca este obligatoriu ca Președintele României să retrimită Parmentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educațional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate. 

Mâine, 25 iulie 2025, ora 11.00, o delegație a celor trei federații sindicale vor depune și un material în acest sens la Președintele României”.

DOCUMENT Comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER:
Citește și:
Reacția ministrului Daniel David în cazul de cenzură masivă asupra analizei cercetătorilor IȘE pe măsurile din Legea Bolojan: Nimeni în știință nu se poate aștepta să scrie ceva, care ulterior să fie asumat direct și necritic instituțional chiar sub antetul ministerului pe care îl analizează / Oficialul nu contestă investigația, ci acuză „practici care trebuie să se schimbe” la IȘE
Opriți cenzura și falsificarea datelor de la vârful Educației! Ministrul David trebuie să plece
EXCLUSIV DOCUMENT Răspunsul interzis la publicare de ministrul Daniel David, conceput de cercetătorii din științele educației: Norma didactică a profesorilor din România NU este sub media Uniunii Europene, în Germania plata cu ora este între 23 și 40 de euro/oră, iar în Franța 88% dintre profesori au cel puțin o normă de ore suplimentare plătite cu 40 euro/oră / Banii de burse trebuia păstrați în educație


8 comments
  1. Domnul David trebuie sa își dea demisia! Dacă domnul președinte nu ia act de minciunile susținute de acest „domn” fără coloana vertebrală, care ii accepta „taierile” zmaului Bolojan numai ca să ii iasă socoteala făcută pe genunchi, atunci este clar, ați înșelat electoratul!…vrem rațiune nu masuri pripite…Sa sacrifici dascălii ( mai ales pe cei tineri) fara a reforma real educația înseamnă să fii criminal!

  2. Nicușor Dan o să spună că e treaba guvernului, Bolojan o să spună că David e girat de Dan, deci de popor și că țara n-are bani deci aia este, înghițiți-o așa.

    Vine ea și data viitoare, dacă o mai apucăm.

    1. Ce drepturi avem in plus? Poti da exemple?
      Daca crezi ca nu avem „indatoriri” mai trebuie sa te informezi inainte sa faci afirmatii.

  3. Unul dintre primele teste de integritate și de legitimitate al președintelui Nicușor Dan. Il va pica? Il va trece? Dacă și-a câștigat măcar 5% din voturi promițând calitate în educație, nu aglomerarea claselor, nu umilirea profesorilor, nu protejarea sinecurilor politice, ar trebui să fie conștient că trebuie să livreze ce a promis. Pentru că a cam promis, a cam promis marea cu sare, deși configurația parlamentului era deja cunoscută. Fără legitimitate, adio președinte. Un iohannis în plus nu îmi imaginez că va mai putea rezista în funcție timp de 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în cazul Mircea Cărtărescu: Nu-mi convine că o valoare deosebită n-a avut o cale netedă cum era firesc să aibă / Valeriu Matei și Nicolae Breban ar putea fi chemați la explicații despre „campaniile denigratoare”

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a respins acuzațiile conform cărora instituția ar fi atacată de „grupări obscure” și a explicat într-un interviu pentru Radio România Cultural (RRC) că respingerea candidaturii…
Vezi articolul

„Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ”, reacționează un profesor la postarea Ligiei Deca în care la urează succes participanților la Titularizare 2024: În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post titularizabil la limba și literatura română

„Nu mai vrem atâta succes, vrem posturi scoase la concurs”, „Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ. În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post…
Vezi articolul

Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri despre bursele școlare 2023-2024, publicate de Ministerul Educației / Școala poate cere anchetă socială pentru bursa socială monoparentală, dacă componența familiei nu se poate dovedi prin documentele din Metodologie

Ministerul Educației a publicat cele mai frecvente întrebări și răspunsuri despre bursele școlare care se acordă în anul scolar 2023-2024, cu 2 zile înainte de termenul până la care școlile…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria premierului: Un copil tăcut nu este un copil cuminte, ci un copil nefericit / Profesorii care lucrează cu elevi care vin din familii în care părinții sunt absenți trebuie să îi cunoască foarte bine și să se asigure, înainte de orice lecție, că sunt în starea de învățare

Luciana Antoci, consilier pe probleme de Educație al premierului Ilie Bolojan, a explicat că elevii tăcuți sunt elevi care se simt singuri din cauza lipsei de comunicare cu părinții. Într-un…
Vezi articolul