FSLI: Ministerul Educației vrea copii obezi, prin eliminarea orelor de educație fizică din învățământul primar, și trimite în șomaj 1.500 de profesori de sport

1.229 de vizualizări
Eliminarea orelor de educație fizică
Foto: Pexels.com
Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ cere Ministerului Educației „să anuleze proiectul de ordin prin care se propune eliminarea totală a orelor de educație fizică de la clasele pregătitoare și I, precum și a unei ore de la clasa a II-a, urmând ca în locul acestora să apară disciplina ‘joc și mișcare’, care va fi predată de învățătoare”.

„Prin acest proiect de ordin, Ministerul Educației Naționale nu face altceva decât să încurajeze lipsa mișcării, un regim de viață nesănătos și creșterea obezității în rândul elevilor din România. În plus, prin această propunere Ministerul Educației Naționale trimite în șomaj cel puțin 1.500 de profesori de sport„, spune Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul integral al FSLI

„FSLI: Ministerul Educației Naționale vrea copii bolnavi și obezi în școli, prin eliminarea orelor de educație fizică din învățământul primar, printr-un proiect de ordin

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Ministerului Educației Naționale să anuleze proiectul de ordin prin care se propune eliminarea totală a orelor de educație fizică de la clasele pregătitoare și I, precum și a unei ore de la clasa a II-a, urmând ca în locul acestora să apară disciplina “joc și mișcare”, care va fi predată de învățătoare. Prin acest proiect de ordin, Ministerul Educației Naționale nu face altceva decât să încurajeze lipsa mișcării, un regim de viață nesănătos și creșterea obezității în rândul elevilor din România. În plus, prin această propunere Ministerul Educației Naționale trimite în șomaj cel puțin 1.500 de profesori de sport.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția asupra propunerii Ministerului Educației Naționale prin care se dorește modificarea planurilor-cadru din învățământul primar. Concret, printr-un proiect de ordin de ministru, se dorește eliminarea a: 2 ore/ săptămână de educație fizică la clasa pregătitoare, 2 ore/ săptămână la clasa I și 1 oră/ săptămână la clasa a II. Printr-un simplu ordin, Ministerul Educației Naționale afectează sănătatea elevilor noștri și încurajează obezitatea în rândul acestora!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ reamintește ministrului Educației Naționale faptul că, potrivit studiilor, în România, 1 din 4 copii suferă de obezitate. Datele Organizației Mondiale a Sănătății de supraveghere a obezității copiilor din Europa (COSI) indică pentru România, la copiii de 8 ani, o prevalență a obezității de 11,6% și a supraponderabilității de 26,75 %. Prin urmare, avem nevoie de ore de educație fizică în școli, altfel vom avea copii obezi sau cu alte afecțiuni.

Un alt efect negativ al acestui ordin este concedierea cel puțin 1.500 de profesori de sport, din unitățile școlare din întreaga țară. Colegii noștri vor fi pur și simplu trimiși acasă, în șomaj, în condițiile în care sistemul de învățământ are nevoie de personal didactic calificat și de programe care să încurajeze sportul și mișcarea de la vârste cât mai mici. Înlocuirea profesorilor de sport cu învățătoarele reprezintă o formă mascată de reducere a costurilor din educație, deși guvernanții s-au lăudat cu creșterea fondurilor pentru acest sistem.

“Ministrul Educației Naționale trebuie să retragă de urgență acest proiect de ordin cu consecințe negative asupra sănătății elevilor, dar și asupra cadrelor didactice care vor rămâne fără loc de muncă. Suntem atât de săraci încât nu ne mai preocupă sănătatea și dezvoltarea armonioasă a elevilor și ne gândim să facem economie pe spatele copiilor, afectându-le viața? Este o cale greșită și MEN trebuie să răspundă prin anularea acestui proiect. În plus, ce soluții vor avea colegii noștri forțați să plece din sistemul de învățământ? Este evidentă lipsa consultării unor specialiști, înainte de a se face această propunere, prin care se dorește doar reducerea bugetului pentru educație”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI. ”

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Radu Vancu: toată expunerea legionară făcută de partidele extremiste are „același scop: normalizarea prezenței în viața publică a fascismului” / Nu s-a ajuns la asasinate, dar „celebrăm criminalii”

„Toată expunerea legionară făcută în ultimii ani de partidele extremiste e parte din strategia lor de normalizare a fascismului”, iar paralelismele dintre acțiunile politice ale liderilor acestor partide și cele…
Vezi articolul

Părinții care își retrag copiii de la școală sunt obligați să aducă dovada continuării studiilor și a domiciliului elevului, în termen de cel mult 60 de zile / În caz contrar, directorul școlii informează Serviciul de Siguranța Școlară al Poliției

Părinții care își retrag copiii din învățământul preuniversitar sunt obligați ca în termen de 60 de zile să prezinte „dovada continuării studiilor și acte doveditoare privind domiciliul elevului pentru asigurarea…
Vezi articolul

Dacă greutățile de pronunție ale copiilor nu sunt rezolvate până la vârsta de 6 ani, aceștia pot avea dificultăți la școală. Părinții au un rol important în îmbogățirea vocabularului copilului, spune Carmen Ivanov, profesoară de dicție / Exerciții de făcut acasă cu copiii (P)

Mulți părinți se îngrijorează atunci când copiii lor nu vorbesc corect, dar nu știu că vorbirea se dezvoltă diferit de la persoană la persoană. „Însă dacă ne apropiem de vârsta…
Vezi articolul

Conflictul ideologic din școlile americane: Un district școlar din San Francisco a cheltuit 250.000 de dolari pentru un program „Woke” / Rezultatele elevilor au scăzut după introducerea programei / Ce îi învățau pe elevi

O școală primară din Hayward, care se luptă să stimuleze scorurile scăzute la teste și prezența dezastruoasă a elevilor, cheltuiește 250.000 de dolari din bani federali pentru o organizație numită…
Vezi articolul