Sindicatele din educație „Spiru Haret” și părinții cer desființarea Consiliului pentru finanțarea învățământului: este puternic politizat

1.291 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Asociațiilor de Părinți cer desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). „Acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu sunt în interesul sistemului educațional românesc”, acuză cele două organizații.

FSE Spiru Haret acuză că acest consiliu care funcționează la nivelul Ministerului Educației și-a anulat propria decizie din decembrie, când stabilise „o majorare a costului standard per preșcolar/elev cu minimum 27% pentru cheltuielile cu salariile, respectiv minim 26,76% pentru cheltuielile materiale”. „În urma unui vot cel puțin ciudat, s-a decis ca majorările să fie de doar 22%, respectiv de 4,22%”, spune liderul sindical Marius Nistor.

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar este un organism care funcționează la nivelul Ministerului Educației și pe analizele căruia guvernul își fundamentează alocarea bugetară în educație.

Comunicatul integral trimis de sindicatele din educație Spiru Haret și părinți:

„FSE „Spiru Haret“ și FNAP-IP iau în calcul retragerea din CNFIP

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ (FSE „SPIRU HARET“) și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) solicită desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), deoarece, la ora actuală, acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu sunt în interesul sistemului educațional românesc.

FSE „SPIRU HARET“ ȘI FNAP-IP consideră că ultima decizie luată în cadrul CNFIP, care prevede, pentru anul 2019, majorarea cu doar 22% a costului standard per preșcolar/elev pentru cheltuielile cu salariile și cu doar 4,22% pentru cheltuielile materiale, nu face altceva decât să perpetueze subfinanțarea cronică a învățământului.

Marius Nistor dând mâna cu Viorica Dăncilă – SURSA: gov.ro

„Degeaba ne întâlnim, facem calcule, discutăm, dacă deciziile finale nu țin cont de situația din școli. În decembrie 2018, după mai multe analize, CNFIP a decis că este nevoie de o majorare a costului standard per preșcolar/elev cu minimum 27% pentru cheltuielile cu salariile, respectiv minim 26,76% pentru cheltuielile materiale. Această hotărâre a fost însă anulată, iar acum, în urma unui vot cel puțin ciudat, s-a decis ca majorările să fie de doar 22%, respectiv de 4,22%. Nu pot să înțeleg cum unii colegi, care cunosc foarte bine nevoile unităților de învățământ, au girat, prin votul lor, continuarea subfinanțării școlii românești. În aceste condiții, nu mai văd rostul CNFIP până când nu înțelegem că acest cost standard trebuie să stea la baza fundamentării bugetului și nu invers“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Iulian Cristache / Foto: Facebook Iulian Cristache

La rândul său, Iulian Cristache, președinte FNAP-IP, consideră că, prin schimbarea deciziei inițiale, nu s-a făcut altceva decât să se dea o nouă lovitură calității educației. „Cerem conducerii CNFIP să facă public modul în care s-a luat ultima decizie. Vrem să știm cine a votat pentru diminuarea majorării costului standard per preșcolar/elev. Vrem ca aceste persoane să își asume public votul. De asemenea, în condițiile în care se dorește ca acest organism să existe în continuare și să activeze cu profesionalism, cerem schimbarea algoritmului de alegere a membrilor CNFIP. Aceasta deorece, potrivit ultimului regulament de organizare și funcționare a Consiliului, Ministerul Educației, prin reprezentanții desemnați, poate lua orice decizie, indiferent de propunerile venite de la partenerii sociali.“, a precizat Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.

Menționăm că FSE „SPIRU HARET“ și FNAP-IP iau în calcul retragerea din CNFIP până în momentul în care acest organism va deveni unul cu adevărat profesionist. Potrivit ultimului Regulament privind organizarea și funcționarea Consiliului, CNFIP este format din 11 reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale (4 reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din Ministerul Educației Naționale, 4 reprezentanți ai inspectoratelor școlare și 3 reprezentanți ai unităților de învățământ preuniversitar), 5 reprezentanți ai partenerilor sociali și 3 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.”

Citește și:

 


1 comment
  1. Și Spiru Haret este puternic politizat. Nu exista sindicate adevărate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comparație între sistemul educațional norvegian și cel românesc, făcută de învățătoarea Georgeta Safta de la Școala Gura Văii, Vâlcea: Fiecare elev norvegian are o persoană de încredere în școală în fața căreia să se poată deschide. Noi nu prea punem preț pe starea copilului

Elevii din Norvegia au în școală persoane de încredere, acestea pot fi cadre didactice sau personal auxiliar, oameni în fața cărora elevii să se deschidă și care să știe în…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în „România Educată”: Bacalaureat „cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare

Liceele vor fi, ca și până acum, de trei feluri, dar vor avea un trunchi comun care va fi folosit ca fundament pentru un “bacalaureat unitar”, bazat pe competențe. Transferul…
Vezi articolul

Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte…
Vezi articolul