Sindicatul profesorilor SIPA Muntenia, despre o posibilă demisie a ministrului Daniel David: Când profesorii reacționează cu ironie, elevii cu dezinteres și părinții cu furie, legitimitatea funcției este deja pierdută

650 de vizualizări
Foto: SIPA Muntenia Arges
Legitimitatea funcției „este deja pierdută” atunci când „profesorii reacționează cu ironie, părinții cu furie, iar elevii cu dezinteres”, transmite sindicatul din învățământ SIPA Muntenia într-un mesaj remis redacției Edupedu.ro. Reacția vine în contextul în care ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat recent că se gândește dacă să plece sau nu din Guvern, dar și pe fondul nemulțumirilor sindicale acumulate în ultimele luni și al discuțiilor publice privind o posibilă demisie a ministrului.

În mesajul transmis, SIPA Muntenia susține că reacțiile negative constante din spațiul public nu mai pot fi tratate drept „zgomot de fond”, ci reprezintă un „semnal de alarmă”. „Atunci când reacția publică devine constantă, masivă și previzibil negativă, nu mai vorbim despre «zgomot de fond», ci despre un semnal de alarmă. Oricât de sofisticat ar fi discursul oficial, el este anulat în momentul în care cei cărora li se adresează nu mai cred în el”, arată sindicatul.

Reprezentanții profesorilor și ai altor angajați din învățământ afirmă că autoritatea unui ministru al Educației nu este dată de titluri academice, ci de capacitatea de a genera încredere într-un sistem tensionat. „Un ministru al Educației nu este evaluat doar prin CV, titluri academice sau concepte teoretice, ci prin capacitatea de a genera încredere și de a calma un sistem deja fracturat”, se arată în reacția SIPA Muntenia, care vorbește despre „o ruptură de realitate” între mesajele oficiale și recepția lor în rândul cadrelor didactice, părinților și elevilor.

Sindicatul mai susține că ignorarea acestui „diagnostic social” riscă să adâncească neîncrederea într-un sistem deja afectat de măsuri contestate. „Autoritatea nu se impune prin explicații repetate, ci se câștigă prin empatie, coerență și respect față de cei din teren. Educația nu mai are timp pentru orgolii, ci are nevoie de credibilitate”, afirmă organizația, care consideră că schimbarea „nu mai este o opțiune de imagine, ci o necesitate instituțională”.

Reacția – după ce ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat duminică, 21 decembrie, la emisiunea Info Edu de la TVR Info, că se gândește dacă va pleca din Guvern în perioada următoare.

„Nu am un răspuns deocamdată, dar este un lucru la care gândesc”, a spus ministrul, care a legat eventuala plecare de elaborarea bugetului pe 2026: „Am acest sentiment că ar trebui să fie un ministru care va lucra la bugetul pe anul viitor, fiindcă dacă eu lucrez la bugetul pe anul viitor, ar trebui să-mi asum continuarea mandatului”. Declarațiile vin în contextul în care sindicatele din educație cer de luni de zile demisia ministrului, pe fondul măsurilor bugetar-fiscale adoptate în vară, care au mărit norma didactică și au redus plata cu ora.

Redăm integral reacția SIPA Muntenia:

«Când autoritatea este contestată zilnic, legitimitatea funcției este deja pierdută!»

Atunci când reacția publică devine constantă, masivă și previzibil negativă, nu mai vorbim despre „zgomot de fond”, ci despre un semnal de alarmă. Oricât de sofisticat ar fi discursul oficial, el este anulat în momentul în care cei cărora li se adresează nu mai cred în el.

Un ministru al Educației nu este evaluat doar prin CV, titluri academice sau concepte teoretice, ci prin capacitatea de a genera încredere și de a calma un sistem deja fracturat. În cazul actualului ministru, decalajul dintre intenția declarată și recepția publică este prea mare pentru a mai fi ignorat. Când profesorii reacționează cu ironie, părinții cu furie, iar elevii cu dezinteres, problema nu este „nivelul lor de înțelegere”. Problema este ruptura de realitate. Autoritatea nu se impune prin explicații repetate, ci se câștigă prin empatie, coerență și respect față de cei din teren.

Educația nu are nevoie de experimente de validare personală și nici de un discurs care sună corect doar în amfiteatre. Are nevoie de lideri care înțeleg că percepția publică nu este un capriciu, ci o formă de evaluare continuă. Iar când această evaluare e constant negativă, schimbarea nu mai este o opțiune de imagine, ci o necesitate instituțională.

Ignorarea acestui „diagnostic social” nu face decât să adâncească neîncrederea într-un sistem deja obosit, neîncrederea fiind cel mai periculos combustibil care generează nemulțumire socială. Educația nu mai are timp pentru orgolii ci are nevoie de credibilitate”.


2 comments
  1. Neinteresant. Vine ianuarie si mobilitatea peste noi.Am doi copii si nu voi mai avea de munca. Din vorbe nu se platesc cotizatii si nu se aduc legile la normal.

  2. Nu-si va da demisia, caci Bolo are nevoie de el.Cine mai mărește norma la 24-26 de ore, cine sa taie indemnizatia de concediu pe iulie si august, cine sa taie tot sporurile si poate chiar ,si fin salariul de baza, dacă nu David? De unde va găsi Bolo sluga mai fidela, când va avea nevoie sa ia toate aceste masuri dure ca sa reducă deficitul in anii ce vin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele sociale acordate studenților în ultimii 5 ani – mult sub nivelul cuantumului minim necesar și sub cuantumul ce ține cont de toate cheltuielile de trai, arată o analiză a Alianței organizațiilor studențești / Veniturile studenților – „alcătuite în proporție de 57% din contribuția părinților”

Bursele sociale acordate studenților în ultimii cinci ani au fost sub nivelul cuantumului minim calculat independent de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și mult sub cât ar…
Vezi articolul

Ce se întâmplă cu profesorii titulari care nu vor avea suficiente ore în școală, după creșterea normei didactice cu 2 ore? Daniel David: O să găsim ore în sistem. Asta o va face inspectoratul. Dacă dorești să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat numai de o școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Digi24, că inspectoratele școlare o să găsească ore pentru profesorii titulari, în contextul creșterii normei didactice cu 2 ore. „Este vorba…
Vezi articolul

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari

Protestul celor trei asociații ale elevilor, de la Ministerul Educației, față de nerespectarea dreptului la gratuitate la transportul către și dinspre școală, s-a încheiat la ora 12:00, conform autorizației pe…
Vezi articolul

Studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași, susținuți de Liga Studenților din Iași, vor protesta luni, 26 iunie, față de majorarea taxelor de cazare și școlarizare și impunerea prezenței obligatorii la cursuri

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF…
Vezi articolul

Cele 36 de săptămâni din structura anului școlar 2024-2025 rămân 29.2, semnalează profesoara Irina Căpățînă: Pe celelalte le-au înghițit, pe rând, Școala Altfel, Săptămâna Verde, două rânduri de simulări, bacalaureatul în timpul cursurilor, sărbători laice și religioase, punți și poduri unde și când s-a putut

Profesoara Irina Căpățână a scris pe pagina de socializare câte săptămâni are, de fapt, anul școlar 2024-2025, după simulări și zile libere: „În 20 iunie, deși calendarul ministerului anunțase 36 de…
Vezi articolul