Sistemul „Kiss and Ride”, un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, paznicul preia copilul, a fost implementat și în Sectorul 6, la Școala Sfântul Andrei

2.117 vizualizări
Scoala Sf. Andrei - sistemul kiss and ride / Foto: Ciprian Ciucu Facebook
Școala Sf. Andrei – sistemul „Kiss and ride” / Foto: Ciprian Ciucu – Facebook.com
Sistemul „Kiss and Ride” a fost montat la Școala Gimnazială Sf. Andrei de pe Aleea Parva din București. Este vorba despre un sistem „debarcare/îmbarcare”, un culoar pe unde părinţii intră cu maşina, opresc în faţa şcolii, iar paznicul preia copilul pentru a-l conduce în siguranţă în curtea instituţiei de învăţământ, a anunţat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu pe Facebook, potrivit Agerpres.

„Astăzi s-a montat cel de-al doilea sistem ‘Kiss and Ride’, din Bucureşti. Un sistem de îmbarcare/debarcare. Haosul din jurul şcolilor este generalizat. Este nevoie de sistematizarea spaţiilor din dreptul şcolilor. Maşinile vin din toate direcţiile, în acelaşi timp, caută locuri în care să oprească, dau ocol peste ocol să găsească un loc de parcare, parchează pe oriunde, poluând şi crescând inconfortul în zonă. Cum funcţionează: un culoar pe unde părinţii intră cu maşina, opresc în faţa şcolii, paznicul preia copilul. Copilul îşi ia la revedere de la părinte, apoi este condus de către paznic în siguranţă în curtea şcolii. Părintele pleacă apoi către muncă. Timp total pentru a lăsa copilul la şcoală este de aproximativ 20 – 30 de secunde. Simplu, în siguranţă, rapid, fără haos, fără blocaje, fără nervi, fără claxoane”, a explicat Ciprian Ciucu.

El a precizat că modelul va fi replicat acolo unde situaţia o permite. Potrivit lui Ciucu, multe şcoli din sector primesc elevi din localităţile învecinate, iar aceştia sunt aduşi la unităţile de învăţământ cu maşina.

„Ştiu şi care sunt criticile: da, părinţii nu ar trebui să aducă copiii la şcoală cu maşina. Asta, într-o lume ideală, unde şcoala este lângă casă. Dar, din păcate, metodologia de înscriere la şcoală a Ministrului Educaţiei permite de zeci de ani de zile viza de flotant. Foarte multe şcoli din Sectorul 6 primesc astfel elevi din Bragadiru, Domneşti, Chiajna, Ciorogârla, Clinceni etc. Aceste reglementări se fac la nivel naţional, nu local. Noi facem tot ce putem şi ce nu putem schimba prin reglementare sistematizăm prin efortul nostru. Azi am început cu Şcoala Gimnazială Sf. Andrei de pe Aleea Parva, şcoala cu cea mai mare presiune demografică (din afara Bucureştiului) aflată în Sectorul 6. Radu Mihaiu, game on!”, a mai scris primarul Sectorului 6.

În urmă cu o săptămână, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţa montarea primului sistem ‘Kiss and Ride’ din Bucureşti.

„O idee simplă, dar pentru care am avut nevoie de aproape un an de la idee la implementare. Mulţumesc celor din ADP care au preluat ‘nebunia’ mea şi au propus diverse modele până am ajuns la cea avizată. Mulţumesc şi celor de la Brigadă şi de la CTC care au înţeles avantajele pe care le aduce această implementare atât pentru trafic, dar şi pentru siguranţa copiilor. De la anul, vom replica acest sistem la toate şcolile unde trama stradală ne permite”, scria primarul, pe reţeaua de socializare. 


1 comment
  1. Sa speram ca nu se va gasi un bizon care sa-si parcheze SUV-ul pe culoar si sa creeze Kiss and Chaos :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectorare școlare de la ISJ Constanța, pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național…
Vezi articolul

Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie

Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În text autorii susțin că ministrul „este singurul responsabil pentru dezastrul…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Legalizarea Homeschooling-ului în România, „pentru situații de excepție”, este propusă de ministrul Educației, Daniel David, care anunță pașii de implementare / Constituția prevede că învățământul se desfășoară „în unități de stat, particulare și confesionale”

Ministrul educației Daniel David vrea legalizarea homeschooling-ului în România. Acesta ar urma să se desfășoare „sub umbrela” unei școli care să monitorizeze progresul elevului, cu evaluări independente și raportări din…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Noutăți legate de afișarea informațiilor în statul de plată tipărit pentru persoanele cu mai multe încadrări

În aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată afișarea informațiilor în statul de plată tipărit pentru persoanele cu mai multe încadrări, potrivit unui document trimis…
Vezi articolul