Situație confuză: sindicatele solicită modificarea unui ordin de ministru prin care școlile sunt obligate să detașeze medicii și asistenții școlari la spitale sau DSP, dar medicii și asistenții sunt angajații primăriilor, nu ai școlilor, potrivit legii

[jp_post_view]
Foto: edu.ro
Sindicatele FSLI solicită ministrului Educației Monica Anisie să modifice un ordin de ministru pe care aceasta l-a semnat împreună cu ministrul Sănătății, Victor Costache, și prin care obligă școlile să detașeze medicii școlar la DSP sau spitale, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Sindicatele susțin că școlile nu au medici angajați, aceștia fiind angajați de autoritățile locale, potrivit legii.

Ordinul comun nr. 3.651/19.03.2020, respectiv 475/20.03.2020, semnat de ministrul Educației Monica Anisie și ministrul Sănătății Victor Costache prevede că „se dispune conducerilor unităților de învățământ preuniversitar ca la solicitarea Ministerului Sănătății sau a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București să emită actele de detașare a personalului medical, medici și/sau asistenți medicali angajați pe posturi nedidactice”.

În același ordin se menționează că „deciziile de detașare vor fi emise în regim de urgență, în mod unilateral de către unitățile de învățământ preuniversitar pentru perioada solicitată de Ministerul Sănătății sau direcțiilor de sănătate publică, în condițiile legii”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a trimis către ministrul Educației o adresă, marți, pe 24.03.2020, în care „adresează respectuoasa rugăminte” să modifice ordinul respectiv întrucât „nu s-a ținut cont că medicii și asistentele care își desfășoară activitatea în școli nu sunt salariații unității de învățământ”. În acest caz școlile nu pot emite decizii de detașare dacă respectivii angajați nu sunt ai lor. Potrivit OUG 162/2008, mai scriu cei de la FSLI, medicii care asigură asistența medicală în unitățile de învățământ pot fi încadrați cu contrat individual de muncă de reprezentanții autorității locale, adică ai primăriilor, iar dețașarea se dispune doar de către angajator, potrivit Codului Muncii.

Există și medici angajați direct de către școală, dar sunt foarte puțini, și aceștia sunt doar în unele școli speciale, se arată în nota FSLI.

Reamintim că premierul Ludovic Orban a cerut pe 12 martie detașarea medicilor școlari către DSP-uri sau spitale. ”Am apelat la doamna ministru Anisie, exită foarte mulți medici în rețeaua școlară care trebuie solicitați să susțină efortul pe care îl facem”, a declarat Orban la ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică în anul școlar 2018-2019 erau 640 de medici școlari angajați în toate școlile și grădinițele din țară. Pe lângă aceștia erau 2903 asistente școlare angajate. Majoritatea medicilor sunt în unitățile din mediul urban.

FOTO: edu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al organizației Aspire Teachers către ministrul Daniel David să le explice public profesorilor și directorilor ce analize de impact și simulări au fost făcute înainte de a lua măsurile de criză, ce mecanisme de sprijin pregătește și pe ce dovezi concrete se bazează că va îmbunătăți performanța și echitatea

„Invităm Ministrul Educației să inițieze un dialog onest care să clarifice urgent aceste aspecte”, scriu reprezentanții Aspire Teachers într-un apel publicat joi, 10 iulie. Aceștia se alătură demersului comunității Merito,…
Vezi articolul

Școlile trebuie să anunțe elevii și părinții până la 1 aprilie, în mai puțin de o lună, când va fi vacanța mobilă din 2026 și datele pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde din anul școlar 2025-2026

Până la 1 aprilie 2025 școlile trebuie să anunțe părinții și elevii când se desfășoară programele Săptămâna Verde și Școala Altfel în anul școlar viitor, potrivit ordinului privind structura anului…
Vezi articolul

Guvernul: Premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media/ Ciucă: Nu voi tolera niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliștilor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media, privind amenințarea soției jurnalistului Cristian Pantazi, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro. Potrivit…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, îi face deschis propagandă în presa locală candidatului PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, și-a exprimat public susținerea politică pentru Marcel Ciolacu în cursa prezidențială, printr-un mesaj trimis de acesta publicației locale Viața Liberă. În…
Vezi articolul