SNSPA va desfășura cursurile în sistem online şi în semestrul al II-lea

167 de vizualizări
Foto: SNSPA
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis ca activitățile didactice din semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021 să se desfășoare în continuare în sistem online. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a precizat pentru Edupedu.ro că „nu avem o problemă să începem din nou în format fizic în orice moment dacă apar elemente pozitive, dar deocamdată continuăm online, așa cum am început din martie anul trecut”.

Începând din 22 februarie 2021, când va debuta cel de-al doilea semestru la SNSPA, toate cursurile se vor desfășura în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăților. Decizia a fost luată pentru a diminua riscul de infectare cu noul coronavirus, având în vedere situația epidemiologică din România, care impune menținerea măsurilor luate pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2, dar și cu mutațiile acestuia, extrem de contagioase, care se răspândesc rapid în întreaga lume.

Serviciile administrative ale SNSPA vor păstra aceleași măsuri de prevenție, în vederea limitării evoluției cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 și vor fi asigurate în continuare atât online, cât și față în față. Accesul studenților, al cadrelor didactice și al vizitatorilor în sediile SNSPA se face doar pe baza unei programări prealabile.

Sursă foto: SNSPA


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 80 de școli și patru inspectorate școlare, pe lista Ministerului Educației cu un nou ultimatum pentru plata restanțelor salariale ale profesorilor. Termenul limită este vineri, 3 martie – document

Ministerul Educației a dat un nou ultimatum inspectoratelor școlare, pentru a trimite listele ce vizează achitarea diferențelor salariale rezultate prin aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022.…
Vezi articolul

Interzicerea organizațiilor și a simbolurilor cu caracter comunist, propusă printr-o inițiativă legislativă / Pedepse cu închisoarea pentru cei care fac propagandă comunistă

O inițiativă legislativă propune interzice organizațiile, simbolurile comuniste și promovarea persoanelor responsabile de crime împotriva umanității sau de încălcări grave ale drepturilor omului. Inițiativa aparține USR, scrie G4Media.ro. Parlamentarii USR…
Vezi articolul

VIDEO Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: Profesorul se impune prin cunoștințe, printr-un comportament profesionist, printr-o atitudine echilibrată și deschisă față de copii, îi încurajează să învețe și să nu le fie frică de încercări și experimente

Președinta Republicii Moldova le-a vorbit profesorilor din țara sa despre schimbările pe care urmează să le aibă în sistemul de învățământ, despre cum ei vor fi cei care le vor…
Vezi articolul