SONDAJ Peste 60% dintre români nu știu să spună numele unei universități pe care o respectă / Dreptul – specializarea percepută cu cele mai mici șanse de angajare

10.907 vizualizări
Foto: unibuc.ro
Peste 60% dintre respondenții Barometrului Opiniei Publice realizat de Avangarde nu știu să spună numele unei instituții de învățământ superior pe care o respectă. Dintre cei 38% care au răspuns totuși la întrebarea deschisă, cei mai mulți au indicat Universitatea din București (8%). Ea este urmată în topul celor mai respectate de Politehnica București și de Universitatea de Medicină din București. Vezi în articol care sunt facultățile percepute ca având șanse mici la angajare.

Sondajul a fost realizat în perioada 01.05 – 08.05.2021, pe un eșantion de 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Marja de eroare este de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%, potrivit datelor metodologice comunicate de Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde.

În topul celor mai respectate universități din România intră și Universitatea Spiru Haret, singura instituție de învățământ superior privată din clasament; ea este indicată ca fiind universitate respectată de 3% dintre respondenți, fiind imediat după Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și la egalitate cu Universitatea de Construcții.

Foto: Avangarde

În ceea ce privește integrarea pe piața muncii, Dreptul conduce clasamentul specializărilor din universități indicate de respondenți ca acordându-le absolvenților cele mai mici șanse de angajare. Pe locul doi la numărul de răspunsuri la întrebarea „Care credeți că sunt specializările din universități cu cele mai mici șanse de angajare?” se află Economia, care este urmată de Management, Actorie, Comunicare și Istorie. De remarcat că 40% au spus „nu știu/nu răspund” la această întrebare.

Foto: Avangarde

Facultățile ai căror absolvenți au cele mai mari șanse de angajare în domeniul de licență studiat sunt, în opinia publică, Medicina (14%), Informatica (8%), Poliția (6%), Academia Militară (4%), Marina (3%) și Economia (2%). De precizat că Economia este atât în clasamentul specializărilor percepute ca având șanse mici de angajare pentru absolvenți, cât și în acesta al facultăților cu șanse mari de angajare.

Foto: Avangarde

54% dintre respondenți consideră că învățământul superior public este mai performant decât cel privat, în timp ce 33% spun că „nu știu/nu răspund”, potrivit sondajului „Percepții publice asupra educației superioare din România”.

Foto: Avangarde

La întrebarea „Credeți că universitățile românești formează specialiști în domeniile pe care economia le cere?”, 45% dintre respondenți au răspuns afirmativ, în timp ce peste 20% nu au știut sau nu au vrut să răspundă.

Foto: Avangarde

Foto: unibuc.ro


3 comments
  1. Introduceți o admitere serioasă

  2. Fals..aici va contrazic nu numai dreptul ci oricare alt domeniu este dificil azi criteriile de angajare sunt cu totul altele că și alte domenii problema nu este asta ci mai profunda

    1. Criteriile de angajare sunt cu totul altele….adică? Altele decât ce anume?
      Care este problema, din punctul dvs de vedere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la „instituțiile de la nivel central” – proiect de ordonanță de urgență / Cîmpeanu: Măsura poate conduce, de exemplu, la eliberarea electronică a abonamentelor de transport pentru studenți

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la „instituțiile de la nivel central”, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență publicat săptămâna trecută…
Vezi articolul

Cursurile Universității Politehnica din București se vor desfășura online până pe 28 ianuarie. Laboratoarele au loc cu prezență fizică pentru studenții de la licență

Cursurile Universității Politehnica. Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor urma cursurile în sistem online până pe 28 ianuarie, după cum a decis, vineri, printr-o hotărâre, Senatul instituţiei de învăţământ superior,…
Vezi articolul

Doar 1 din 50 de studenți români din peste 30 de universități din țară au beneficiat de o mobilitate academică internațională – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești / ANOSR: Mobilitățile „nu reprezintă un obiectiv fundamental” pentru instituțiile de profil

Mai puțin de 3%din totalul studenților înscriși în universitățile participante la o cercetare de specialitate au aplicat pentru o mobilitate internațională de studiu sau de practică, iar dintre aceștia și…
Vezi articolul

SRI anunță o campanie de promovare în universități, cu ofițeri activi trimiși la întâlniri cu studenții în aule, amfiteatre și la Biblioteca Centrală Universitară. După un prim popas la Suceava, urmează București și Iași

Serviciul Român de Informații anunță, marți, printr-un mesaj publicat pe Facebook o campanie prin care trimite ofițeri activi la întâlniri cu studenții, în universități, pentru a le descrie acestora „cum…
Vezi articolul

UPDATE – BREAKING Prima modificare a legii educației Iohannis, înainte ca aceasta să intre în vigoare, a fost adoptată de Guvern / Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat – surse

Prima modificare a legilor Educației ar urma să aibă loc joi, 31 august, printr-o ordonanță de urgență care a fost introdusă de Ministerul Educației pe ordinea de zi a ședinței…
Vezi articolul