Sorin Cîmpeanu îl felicită pe Patriarhul Daniel pentru implicarea în educație și societate. Tot azi, Sfântul Sinod prezidat de patriarh a criticat planurile privind educația sexuală în școli, promovate de ministru

634 de vizualizări
Foto: patriarhia.ro
Ministrul Sorin Cîmpeanu îl felicită, joi, pe Patriarhul Daniel, de ziua acestuia, pentru “activitatea susținută în spațiul educațional și social (…) contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească”. Mesajul de felicitare a fost publicat pe Facebook în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe care Patriarhul îl prezidează, a transmis un comunicat ce critică “încercările de implementare a ‘educației sexuale’”, acțiuni în care este implicat activ ministrul Sorin Cîmpeanu.

În mesajul transmis Patriarhului Daniel și publicat pe Facebook, ministrul Cîmpeanu scrie, între altele:

  • “(…) Implicarea Preafericirii Voastre în proiectele educaționale și sociale pe care Biserica Ortodoxă Română le-a derulat de-a lungul timpului în țară și în comunitățile românești de pretutindeni constituie un exemplu și reper de perseverență pentru activitățile educaționale în sprijinul copiilor și tinerilor. 
  • La acest moment aniversar, vă felicităm pentru activitatea susținută în spațiul educațional și social în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe, contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească! (…)”

Mesajul, integral:

Patriarhul Daniel este cel care conduce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, organism care, într-un comunicat de presă al Patriarhiei, a arătat tot joi:

  • „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de recentele încercări de implementare a ‘educației sexuale’, cu caracter obligatoriu, în învățământul românesc, precum şi de rezoluția Parlamentului European, din ziua de 24 iunie 2021, intitulată: Situaţia sănătăţii sexuale şi reproductive şi a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătăţii femeilor (Raportul Matić). Patriarhia Română își reafirmă poziția sa cu privire la păstrarea caracterului opțional al orelor care vizează ‘educaţia pentru viaţă’ și avertizează asupra riscurilor unei ‘educaţii sexuale’ cu un conținut ideologic potrivnic valorilor familiei creștine și inadecvat vârstei copiilor”.

Predarea educației sexuale ca parte a unei materii obligatorii a fost apărată de ministrul Sorin Cîmpeanu în ultima perioadă, el arătând, în luna iunie, că aceasta trebuie cuprinsă, alături de educația sanitară, educaţia pentru alimentaţie sănătoasă, într-un sistem „modular” numit „Educaţie pentru viaţă”, materie care să fie predată o dată pe săptămână, în conformitate cu vârsta elevilor pe parcursul gimnaziului și liceului. El arăta că ministerul va promova disciplina obligatorie numită Educație pentru viață, în care vor fi mai multe module, printre care și cel de Educație sexuală, obligatorie pentru elevii claselor V-XII.

  • El spunea atunci: “Pe principiul orei de religie, în cazul părinților care optează expres, în scris, pentru a-și retrage copiii de la modulul de Educație sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obținută la “Educație pentru viața”, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obținute pentru n-1 module”.”

Foto: patriarhia.ro


1 comment
  1. Suntem locul 1 în Europa la mame minore și tot nu se face educație?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul Pedibus, prin care elevii sunt încurajați să meargă pe jos la școală, lansat și la Miercurea-Ciuc. „Printre multiplele beneficii ale acestui program putem să enumerăm reducerea aglomerației”, spune viceprimarul

Programul Pedibus, prin care elevii sunt încurajaţi să meargă pe jos la şcoală, pentru reducerea aglomeraţiei dar şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, va fi lansat şi la…
Vezi articolul

Subiecte Bacalaureat 2024, sesiunea specială, Limba română, publicate de Ministerul Educației. Eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic – la subiectul III pentru elevii de la uman

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2024, au fost publicate de Ministerul Educației. Proba obligatorie…
Vezi articolul

Inteligența artificială, folosită de mai multe școli din statul american Iowa pentru a alege ce cărți rămân în biblioteci din toamnă. Un decret recent le obligă să păstreze doar titlurile „adecvate vârstei” elevilor

Un district școlar din statul american Iowa folosește platforma de inteligență artificială (IA) ChatGPT pentru a alege ce cărți rămân în bibliotecile școlilor în noul an școlar, potrivit publicației Popular…
Vezi articolul