Specialiștii egipteni au început restaurarea sarcofagului din lemn aurit al lui Tutankhamon

[jp_post_view]
Specialiştii egipteni au început să restaureze sarcofagul din lemn aurit al lui Tutankhamon, pentru prima dată de la descoperirea acestuia în 1922, informează DPA, citată de Agerpres. Mormântul a fost descoperit în 1922 în Valea Regilor, în apropiere de Luxor, de către arheologul britanic Howard Carter.

Tutankhamon avea 9 ani când a devenit faraon. El a domnit între anii 1333 şi 1323 î.Hr., fiind unul dintre ultimii faraoni ai celei de-a 18-a dinastii.

Agenția de presă notează că Egiptul a anunțat în ultima perioadă mai multe descoperiri arheologice, în speranța ridicării industriei turistice. Aceasta a fost afectată puternic de tulburările sociale apărute după revolta din 2011 împotriva lui Hosni Mubarak, la acel moment preşedintele Egiptului de o lungă perioadă de timp.

Ministerul Egiptean pentru Antichități a anunțat miercuri că restaurarea şi întreținerea sarcofagului din lemn aurit al lui Tutankhamon va fi finalizată în 8 luni. În luna ianuarie, specialiştii au finalizat o restaurare de zece ani a mormântului faraonului, notează Agerpres.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Etapa specială a Bacalaureatului

Proiect de lege: evaluarea anuală a funcționarilor publici să se facă prin verificarea, în scris, a cunoştinţelor teoretice legislative. Notele vor fi între 1 și 5, iar cei care iau sub 3 vor primi calificativul nesatisfăcător

Mai mulţi parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici să cuprindă şi verificarea, în scris,…
Vezi articolul

Consiliul Național al Calificărilor se extinde cu reprezentanți ai agențiilor care asigură calitatea în învățământul preuniversitar și cel superior / Numărul mandatelor membrilor va fi limitat la trei – proiect

Consiliul Național al Calificărilor, for ce contribuie la stabilirea strategiilor legate de Cadrul național al calificărilor și formarea profesională a adulților, își extinde componența pentru a cuprinde membri ai agențiilor…
Vezi articolul

BREAKING Diferențierea universităților în 3 categorii, în funcție de misiunile pe care și le declară acestea, a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării / 32 de universități de educație și cercetare avansată, 45 – de educație și cercetare, doar 7 universități de educație

Un număr de 32 de universități românești s-au declarat a fi universități de educație și cercetare avansată, 45 – de educație și cercetare, iar 7 – universități de educație, potrivit…
Vezi articolul

Peste 1.000 de elevi din colegiile militare nu își primesc bursele din cauza că inspectoratele școlare blochează plățile, susține Ministerul Apărării Naționale: Nu avem bază legală pentru a finanța bursele, care se asigură prin finanțare specială din bugetul Ministerului Educației

Bursele școlare pentru peste 1.000 de elevi din colegiile militare ar fi blocate de inspectoratele școlare județene de care aparțin cele cinci licee cu regim militar ale Ministerului Apărării Naționale…
Vezi articolul