Sprijinul pentru părinții care stau acasă cu copiii aflați în școala online ar urma să fie aprobat săptămâna viitoare de Guvern, anunță ministrul Muncii: Vor primi 75% din venitul mediu brut, cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă

1.614 vizualizări
Foto: Facebook.com – Raluca Turcan
Indemnizația și concediul de la stat pentru părinții care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii aflați în școala online, vor fi aprobate săptămâna viitoare de Guvern, anunță ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a declarat într-o conferință de presă că „vor primi 75% din venitul mediu brut”, „cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă”.

„Săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, vom adopta Ordonanța de urgență prin care să reluăm sprijinul pentru părinții care stau acasă cu copiii, care desfășoară școala online. Este aceeași formulă ca în perioada stării de urgență: 75% din venitul mediu brut, dar nu mai puțin de 2.500 de lei, cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă”, a spus Raluca Turcan.

Declarația ministrului muncii vine după ce premierul Florin Cîțu a anunțat și el că „dacă mergem în această direcție și vor fi școli sau clase închise, iar elevii ar trebui să stea acasă, aveam o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susține financiar o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era. Vom reveni cu această măsură pe perioada în care părinții ar trebui să stea acasă cu copiii, dacă se închide școala pe motiv de COVID. Măsurile există, le-am folosit și anul trecut, le folosim și anul acesta, resurse bugetare există”.

Declarațiile vin în contextul în care 17.658 de elevi au fost deja în online săptămâna aceasta, potrivit datelor Ministerului Educației, iar alți peste 7.000 au fost online în prima săptămână de școală. Pentru părinții acestor copii nu a existat nicio opțiune.

În plus, săptămâna viitoare sunt anunțate 54 de localități cu incidență peste 6 la mie, iar în acestea toți elevii vor trece la școala online.

Măsura prin care se acordau zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică erau suspendate, a fost valabilă doar până la data de 30 iunie 2021, conform Ordonanței de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.


5 comments
  1. De cînd se aprobă cei 75%? Adeverința de la școala nu mai este valabilă este pe legea veche ptr cei 75%,deci stăm acasă fără bani

  2. Măsura este pentru părinții ai căror copii au vârsta până la 12 ani. Aceștia nu pot fi vaccinati. Doar cei peste 12 ani au posibilitatea dacă doresc să se vaccineze.

  3. Acuma nu e același lucru cu anul trecut! Acum avem vaccinul Nu trebuie dat nimic de la guvern. Copiii pot fi și ei vaccinați. Sa ii vaccineze, iar dacă nu vor, sa stea acasă în online pe banii lor, nu ai statului. Oricum,trebuie data lege ca cei vaccinați sa poată merge la școală indiferent de rata, cazuri, etc. Asa ca, tot ce e vaccinat, lăsat liber sa își urmeze viata nestingheriți, ca bieții oameni, de aceea s-au vaccinat. Iar cei nevaccinati somați sa se vaccineze în termen de o săptămână, apoi care nu vrea, trecut în activități online, iar unde nu se poate, reprofilarea urgenta, spre activități care pot fi făcute online. În cazul elevilor, data lege clara ca cei vaccinați sa meargă fizic la școală, iar cei nevaccinati sa fie trecuți în online pe cheltuiala exclusiva a părinților, adică fără vre-o compensare din partea statului.

    1. Aveti dreptate in tot ceea ce spuneti. Si-au batut joc de noi, vaccinatii si acum tot astora nevaccinati le da drepturi. M am vaccinat cu gandul sa reincep viata si serviciul in normalitate, nu baliverne cu online. Ce avantaj am primit? Ca profesor oricum nici macar ziua aia libera nu mi sreveste, doar n o sa mi las elevii singuri. Macar daca ni se asigura predare fizica pentru cei cu vaccin facut…Nici nu vad rostul sa mai fac celelalte doze… Daca tot ma pune sa predau online din casa, ce rost are?

  4. Le dati sprijin părinților sau vacanță copiilor că nu implica cheltuieli?Ati adus in scoli tabla inteligentă cu 2000 euro, au căutat copiii pe net si au vazut ca pretul real este de 3000 de lei. Pentru hotii au bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București, despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Elevii la 18 ani au drept de vot, conduc mașina, călătoresc singuri, dar iată că nu avem încredere în ei să își aleagă niște ore

Elevii de liceu au nevoie să le fie acordată mai multă încredere că vor alege opționale potrivite pentru parcursul lor educațional, a declarat Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de…
Vezi articolul

Educația – discutată prima dată extins în această campanie pentru președinție. Nicușor Dan promite că va „lupta pentru condiția socială” a profesorilor, „incluzând salarii” / George Simion, întrebat despre competențele pe care trebuie să le aibă elevii: Cunoștințele de bază, de cultură generală, chestiuni care țin de sistemul haretian, pe care noi îl susținem

Situația profesorilor și a sistemului de învățământ în general, competențele de care au nevoie elevii în societatea actuală, echitatea în educație au fost teme atinse pentru prima dată, extins, în…
Vezi articolul
Carti si documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”, transmite Agerpres. Apelul vine în…
Vezi articolul

Tudor Chirilă: Cred că școala românească ratează într-un mod perfect posibilitatea de a stimula copiii către pasiunilor lor, către viitoarele lor meserii / Vama Fest e o prezentare a profesiei de muzician într-o trupă de pop rock

Cred că școala românească ratează într-un mod perfect posibilitatea de a stimula copiii către pasiunilor lor, către viitoarele lor meserii, spune Tudor Chirilă pentru Edupedu.ro despre motivele pentru care a…
Vezi articolul