SRI anunță că Politehnica București formează din toamna aceasta ingineri care vor lucra în Serviciul Român de Informații. Costoiu, rectorul Politehnica: Sunt în jur de 10 locuri, la Automatică și la Telecomunicații

10.939 de vizualizări
Foto: Facebook.com/SRI
Serviciul Român de Informații anunță că, “din această toamnă, Universitatea Politehnică București formează ingineri care la finalul studiilor vor lucra în SRI”. Contactat de Edupedu.ro, rectorul Politehnica București a declarat că este vorba despre un acord în premieră cu SRI, prin Ministerul Educației.

În urma acestui acord, Politehnica București a primit de la Minister 10 locuri în plus la licență, la specializările Automatică și calculatoare și Electronică și telecomunicații. Concursul de admitere pe aceste 10 locuri va fi separat de admiterea generală.

Candidații pe aceste locuri “trebuie să treacă și printr-o serie de filtre de selecție impuse de ministerele de resort. Admiterea la materiile fixate de noi este aceeași cu admiterea pe care o susțin și ceilalți studenți, dar pentru a intra pe aceste 10 locuri vor avea și un pachet de verificări ale SRI”, a declarat Mihnea Costoiu, pentru Edupedu.ro.

“Este vorba despre un acord pe care îl aveam inițial cu Ministerul Apărării, acord de anul trecut, extins pentru mai multe instituții din zona asta de ordine publică și apărare. Inițial, noi am primit niște locuri de la Ministerul Educației la solicitarea Ministerului Apărării pentru formarea de oameni care vor lucra în apărare. S-a amânat, însă, această formare, unde era și Universitatea București, Universitatea de Construcții și cred că și alte universități. Aceeași solicitare a venit și de la SRI. Amănuntele despre cum vor lucra nu le am. Noi am primit doar niște locuri în plus de la Minister și avem un concurs de admitere separat pentru tinerii care vor concura pe cele 10 locuri, la nivel de licență, la Automatică și calculatoare și la Electronică și telecomunicații”, a precizat Costoiu, pentru Edupedu.ro.

Întrebat de ce formează Ministerul Apărării și SRI la Politehnica viitorii angajați, rectorul UPB a declarat că “nu au capacitatea să formeze specialiști în domeniile acestea. Cu Apărarea s-a amânat pentru anul viitor, în schimb a rămas valabilă solicitarea SRI. Candidații aceștia vor fi studenții noștri, care nu vor avea o grupă separată, ci vor fi pregătiți în grupe mixte, cu ceilalți studenți ai noștri”.

“Cu SRI e prima oară anul acesta când avem un astfel de acord”, a afirmat Costoiu.

Anunțul publicat de SRI pe pagina sa de Facebook:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cinci facultăți din 15 vor avea activități doar față în față, unele vor face online până la limitele maxime admise, la studiile de licență

Cinci dintre cele 15 facultăți ale Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu profile deopotrivă teoretice și aplicate, au optat să facă exclusiv față în față activitățile de curs, de…
Vezi articolul

Fosta ministra a Educației, Ligia Deca, a acordat universităților, în ultimul an din mandat, de 2 ori mai mulți bani din fondul special aflat la dispoziția sa, comparativ cu anul anterior / Au fost finanțate inclusiv proiecte precum participarea Universității de Agronomie din București la o conferință de inovații spațiale la Los Angeles sau la una de securitate în România  

Ministerul Educației a aprobat în 2024, ultimul an de mandat al ministrei Ligia Deca, cereri de finanțare de 79,4 milioane de lei din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale (FSS), fond…
Vezi articolul

Universitățile trebuie să aibă până la finalul anului o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe site-ul lor. Vor primi 5 milioane de euro pentru verificarea doctoratelor din 1990 – 2016 – Cîmpeanu | VIDEO

„Fiecare universitate care e organizatoare de studii de doctorat va trebui să aibă, până la finele anului, o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe…
Vezi articolul

Alianța universităților tehnice face apel la creșterea locurilor bugetate și la majorarea finanțării pe student în domeniul ingineriei, în condițiile în care aceste instituții au deja printre cele mai mari finanțări publice

Universitățile tehnice din România solicită autorităților, printr-o rezoluție adoptată la Cluj-Napoca, să crească numărul de locuri bugetate alocate lor și să majoreze finanțarea pe student „pentru toate specializările din domeniul…
Vezi articolul

13 universități românești, incluse în clasamentul Times Higher al universităților din țări cu economii emergente. Doar trei figurează în jumătatea superioară a rankingului. Majoritatea – la coadă

Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021,…
Vezi articolul