Startup-ul românesc de tehnologie Humans – investiție de 330.000 de euro pentru tehnologii de media bazate pe inteligență artificială

238 de vizualizări
Sursa: Golin
Un start-up românesc de tehnologie, Humans, a atras o investiție de 330.000 de euro pentru a dezvolta o tehnologie capabilă să genereze „synthetic media” (media bazate pe inteligență artificială), potrivit unui comunicat de presă. Cei mai mari investitori în companie sunt Early Game Ventures, fond de venture capital care investeşte în start-up-uri din Romania din industrii emergente, şi ROCA X, parte a Impetum Group, un proiect destinat afacerilor disruptive, precum şi un investitor privat.

Comunicatul arată că tehnologia dezvoltată de Humans se bazează pe cele mai noi progrese din zona de inteligenţă artificială (AI) și constă în manipularea vocii, imaginii şi gesturilor unei persoane, în scopul generării unor reprezentări sintetice ale identităţii sale, cunoscute şi sub denumirea de ADN digital, synthetic sau algorithmically generated media.

Potrivit sursei itate, tehnologia va permite, spre exemplu, nararea cărților (audio-books) de către actorul preferat, susținea unor cursuri online (de fizica cuantică, de ex.) de către vedeta preferată, montarea unor reclame fără a fi necesară prezența fizică a vedetelor sau personalizarea producțiilor audio-video în orice limbă. Platforma dezvoltată de Humans va genera prin tehnologia proprie reprezentări sintetice pe baza consimțământului titularilor acestor date, pe care le va distribui printr-un model B2B către industrii diverse – de la producţie şi generare media, advertising şi securitate, la cursuri şi live video conferencing.

  • Sabin Dima, CEO Humans: „Avem o viziune ambiţioasă – ca, prin platforma noastră, oamenii să poată crea tot ce îşi pot imagina. Astfel, prin generarea de către algoritmi a conţinutului, vom putea să realizam ideile pe care le avem, fără să mai fim constranşi de buget, timp, spaţiu sau abilităţi. Chiar şi în contextul actual al distanţării sociale, tehnologia îşi poate demonstra utilitatea practică, întrucât permite generarea de conţinut audio-video artificial, fără prezenţă fizică”.

Echipa este formată din programatori doctoranzi în computer vision, olimpici internaţionali şi veterani software. Infuzia de capital susţine accelerarea dezvoltării tehnologiei prin atragerea de talente care vor să contribuie la viziunea companiei de a scala potențialul uman cu ajutorul inteligenței artificiale. Humans îşi propune să lanseze platforma de generare şi manipulare a ADN-ului digital la sfârşitul anului 2020.

  • Pentru accelerarea dezvoltării tehnologiei, Humans este în căutare de talente care să se alăture echipei sale, pentru poziţii de deep tech researcher şi 3D Modeling Software Engineer, precum şi în zona de AI research şi dezvoltare – Detalii pe joinhumans.com.


1 comment
  1. de ce ar interesa pe cineva cursuri de mecanică cuantică susținute de o vedetă care nu întelege ce spune????…ce relevanță ar avea???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Daniel David: Specificul școlilor cu program suplimentar de muzică nu va fi afectat de comasarea cauzată de numărul de elevi, rămânând structuri educaționale în sine, arondate uneia cu personalitate juridică / Vom monitoriza cu atenție păstrarea identității educaționale a acestor școli, chiar dacă administrativ vor avea loc anumite schimbări

Ministrul Educației, Daniel David, le răspunde muzicienilor care au cerut public renunțarea la comasarea școlilor vocațional – artistice. Oficialul a declarat pentru Edupedu.ro că școlile cu program suplimentar de muzică…
Vezi articolul

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației rapoartele cu planul de acțiune ce vizează rezultatele de la simularea examenului de BAC 2024

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației rapoartele cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Tot până pe…
Vezi articolul

Efectele crizei de profesori în Portugalia: aproape 14.000 de ore lucrate suplimentar de cadrele didactice, din septembrie până la vacanța de iarnă, pentru a acoperi clasele fără personal calificat

Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei…
Vezi articolul