Statele membre UE sunt îndemnate să folosească pe deplin fondurile și expertiza Uniunii pentru întărirea educației și sprijinirea învățării mixte – Propunere CE

[jp_post_view]
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt îndemnate într-o propunere de Recomandare publicată joi de Comisia Europeană, să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE pentru a face reforme și investiții în infrastructura educațională, instrumente și pedagogie. Recomandarea insistă pe consolidarea capacităților de învățare mixtă / “blended learning” în țările membre, care sunt încurajate să ia măsuri care să asigure resurse suplimentare și sprijin pentru elevii din grupurile defavorizate.

Este vorba despre o propunere a CE privind o „Recomandare a Consiliului privind învățarea mixtă pentru a sprijini un învățământ primar și secundar incluziv și de înaltă calitate”, sensul învățării mixte fiind acela în care o școală, un educator sau un elev adoptă mai multe abordări ale procesului de învățare.

Potrivit unui comunicat de presă, “Comisia propune măsuri pe termen scurt pentru abordarea celor mai presante lacune, exacerbate de pandemia de COVID-19, precum și o cale de urmat pentru combinarea mediilor și instrumentelor de învățare în învățământul primar și secundar și în formarea profesională care poate contribui la construirea unor sisteme de educație și formare mai reziliente”.

Comunicatul precizează că propunerea de Recomandare invită, între altele, statele membre UE:

  • să ofere oportunități de învățare suplimentare și un sprijin specific cursanților care se confruntă cu dificultăți de învățare, celor cu nevoi educaționale speciale, cursanților din grupurile defavorizate sau celor care au fost afectați în orice alt mod de întreruperea școlii. Acesta ar putea include, de exemplu, un sprijin personalizat consolidat, sisteme de mentorat, timp suplimentar de învățare în cursul anului școlar și/sau al vacanței, acces la mai multe medii de învățare, cum ar fi bibliotecile publice și spațiile comunitare, precum și la servicii oferite după programul școlar, cu sprijin pedagogic. În acest context, Comisia recomandă mobilizarea sau recrutarea de personal suplimentar pentru a se putea acorda mai mult timp sprijinului individual la școală și în activitățile de după programul școlar;
  • să acorde prioritate sănătății fizice și mintale a cursanților și a familiilor acestora, precum și a profesorilor și a formatorilor; Aceasta ar putea include elaborarea de orientări pentru sănătatea mintală și includerea în obiectivele școlare a unor politici de bunăstare a elevilor și profesorilor și de prevenire a comportamentului agresiv;
  • să stimuleze dezvoltarea competențelor digitale ale cursanților, ale familiilor acestora, ale profesorilor și ale formatorilor, și să încurajeze investițiile în dispozitivele și conectivitatea disponibile la nivel școlar și comunitar;
  • să sprijine parteneriate eficace pentru infrastructură și resurse între diferiți furnizori de educație, în domenii precum întreprinderile, artele, patrimoniul cultural, sportul, natura, învățământul superior, institutele de cercetare, industria resurselor educaționale (inclusiv tehnologia, publicațiile și alte echipamente școlare) și cercetarea pedagogică;
  • să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE în beneficiul reformelor și al investițiilor în infrastructură, instrumente și pedagogie, pentru a spori reziliența și pregătirea școlilor și a le permite să facă față provocărilor viitorului, în special cu ajutorul Erasmus+, al Mecanismului de redresare și reziliență, al Fondului social european Plus, al Fondului european de dezvoltare regională, al Programului Europa digitală, al Orizont Europa și al Instrumentului de sprijin tehnic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O organizație studențească s-a răzgândit în privința susținerii proiectului LSRS-Mara Mareș privind finanțarea studiilor în străinătate: UNSR consideră că se încearcă o glumă la adresa universităților românești

O organizație studențească, Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), s-a răzgândit în privința susținerii proiectului pentru finanțarea studiilor în străinătate ale tinerilor români de către Guvern, proiect propus de…
Vezi articolul

Deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc, ultimul politician de pe lista doctoranzilor de la Academia SRI, a fost exmatriculat de două ori din cadrul școlii doctorale / Cozmanciuc: Nu comentez

La sfârșitul lunii septembrie, Senatul Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul” l-a exmatriculat din cadrul Școlii doctorale pe deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc. Acesta este ultimul politician care urmărea să obțină…
Vezi articolul

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / „Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc”. Președintele a exprimat aprecieri…
Vezi articolul

Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic…
Vezi articolul