Statele Unite. Elevii dintr-un comitat din Florida nu mai au voie la școală decât cu rucsacuri transparente, pentru prevenirea incidentelor cu arme de foc

869 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Elevii de la şcolile din comitatul Broward, unul dintre cele trei care formează zona metropolitană din sudul statului american Florida, vor putea avea asupra lor doar rucsacuri şi genţi transparente începând cu anul şcolar viitor, măsură menită să evite incidentele violente cu arme de foc, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Autorităţile şcolare din Broward au făcut acest anunţ sâmbătă, pe reţelele sociale. Noile reglementări vor intra în vigoare începând cu data de 21 august, prima zi a anului şcolar 2023-2024.

Potrivit autorităţilor, scopul acestei cerinţe este de a asigura o mai mare securitate în întregul district şcolar şi de a oferi „garanţii suplimentare pentru elevi, personal şi profesori”.

  • Comitatul Broward este al şaselea cel mai mare sistem de şcoli publice din Statele Unite, cu peste 250.000 de elevi, conform sursei citate.

Comunicatul oficial indică faptul că ghiozdanele trebuie să fie transparente şi tot conţinutul să fie vizibil, scrie Agerpres.

Singurele excepţii permise vor fi sacoşele mici, netransparente, pentru articolele de igienă personală, recipientele termice pentru alimente, anumite genţi aprobate de şcoală pentru transportarea echipamentului sportiv şi cutiile pentru instrumente muzicale, permise şi în trecut.

„Prin aplicarea acestei cerinţe, scopul nostru este să prevenim potenţialele probleme de securitate şi să promovăm un mediu de învăţare sigur”, se arată în comunicat.

La 14 februarie 2018, Florida a fost scena unui incident şcolar sângeros, când Nikolas Cruz, care avea la acea vreme 19 ani, a deschis focul în interiorul liceului Marjory Stoneman Douglas din Parkland, un oraş situat în comitatul Broward, ucigând 17 persoane, între care elevi şi profesori. 


5 comments
  1. Sa fi avut asa ceva in Romania era ditamai scandalul din partea cretinilor care cred ca Firea le ia copiii. Ca e atac la intimitate, ca-i traumatizeaza, ca-i streseaza. Oameni buni de acest fel, puneti mana pe o carte! Nu vedeti ca ati adus Romania la stadiul in care nu stiti sa cititi un articol de lege si starniti teorii conspirationiste pe care un destept, al carui singur avantaj e ca stie sa scrie si sa citeasca, vi le vara pe gat. Va manipuleaza vazand cat sunteti de prosti. Ati umplut netul de sosocisme, de conspiratii. De asta astia isi permit sa ceara rucsacuri transparente, pe cand la noi asta ar starni o revolutie. Cipuri, 5 G, oculta mondiala, antovaccinistii, toate v-au innebunit.

    1. Ăștia cer rucsacuri transparente (de vreo 20 de ani în unele state) pentru că nu vor să ia măsuri reale pentru a preveni asasinarea elevilor de către alți elevi.

      Când au murit copii de grădiniță și clase primare la Sandy Hook, conspiraționiștii republicani au spus că-s actori și nu a existat așa ceva. De acolo până aici n-a fost mult.

      Ce-ați vrea? Să facem cumva să ajungem în aceeași situație cu americanii?!

      1. Ana, se vede de la o posta ca esti contra UE, NATO. Ai fost ieri sigur la mitingul AUR, votezi de obicei Simion sau Sosoaca, iti iei stirile de pe FB si Telegram si inca mai esti convinsa ca Firea iti ia copiii si ti-i vaccineaza. Ah si sa nu uitam, ca Zelensky isi omoara propriul popor ca sa faca pe plac Americii. Schimba-ti, fato, sursa de stiri! Ai cap, gandeste cu el! Stii scrie si citi? Atunci citeste si legea ca sa intelegi corect. Am depasit etapa Evului Mediu cand mesajul scris se propaga prin viu grai pentru ca in lipsa scrisului si cititului intervenea oralitatea. Zau, asa, de ce aveti 8 clase unii???

        1. D-le, d-nă… Asta e tot ce ați înțeles? Îmi cer scuze în numele școlii, cu dvs. a dat greș din păcate.

      2. Ce ma intereseaza pe mine ce au spus conspirationistii? A iesit guvernul american atunci sa spuna asa ceva? E ca si cum s-ar intampla in Romania si tu ai crede pe Sosoaca in loc sa crezi medicii si politistii de la fata locului care dau un comunicat oficial. Conspirationistii au spus si ca nu a existat Covid, ca s-a fabricat un virus sa omoare pensionari, ca se pun cipuri 5G in cap cand te interneaza cu Covid. Voi realizati ce tampenii credeti si apoi livrati mai departe cu buna stiinta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Site-ul study-in-romania.ro, pentru studenții străini care vor să învețe în România, a rămas neschimbat din 2002, de când a fost inaugurat. Tot Ecaterina Andronescu era ministru

Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…
Vezi articolul

Demisie în bloc a directorilor Colegiului German Goethe din București, după ce ministrul Educației a trimis acolo corpul de control. Profesorii și personalul nedidactic protestează în semn de solidaritate cu conducerea școlii

Demisie în bloc a celor trei directori ai Colegiului German Goethe din București, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Președintele UDMR, Kelemen Hunor: Sunt categoric împotriva amnistierii plagiatorilor / Surse: deputații UDMR au votat în favoarea amendamentului la ședința Comisiei de Învățământ de luni

Președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor, a răspuns la o întrebare trimisă de Edupedu.ro spunând că este „categoric împotriva” amendamentului care i-ar amnistia pe plagiatorii cu teze…
Vezi articolul

Extragerea elevilor, un concept de loterie enunțat de Ligia Deca în discuția despre camera de detenție. Ministra spune că elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a oferit detalii suplimentare despre spațiul în care vor fi duși elevii care deranjează orele și despre cum se va proceda pentru „extragerea” școlarilor din sala…
Vezi articolul