Stomatologia este o specializare de licență la finalul căreia ai drept de liberă practică, ceea ce nu este puțin, spune Ecaterina Ionescu, prorector al UMF Carol Davila / Anul acesta, concurența la stomatologie a fost mai mare ca la medicină generală 

[jp_post_view]
Foto: Ecaterina Ionescu, prorector al UMF Carol Davila / Captură TVRInfo
„În primul rând, stomatologia, ca farmacia, dar diferă abordarea, este o profesie în care la finalul studiilor de universitare de licență ai drept de liberă practică, ceea ce nu este puțin”, a declarat Ecaterina Ionescu, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, la emisiunea InfoEdu, de pe TVR Info. În acest an, concurența la Facultatea de Stomatologie a fost de peste 3,7 de candidați pe loc, în timp ce la medicină generală au fost peste 3,4 candidați pe loc.

Conform unui comunicat al UMF Carol Davila, la Facultatea de stomatologie sunt 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă pentru anul universitar 2023-2024. La admitere s-au înscris 748 de candidați.

Moderatoare: În cazul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (avem – n.red) și aici număr record de candidați, mai mulți față de anul trecut. Avem 3,5 pe loc la medicină generală, 3,7 la stomatologie, farmacie – 1,3. În continuare, stomatologia creează cel mai mare interes.

Ecaterina Ionescu: În domeniul medical, noi am păstrat concursul de admitere la materiile de bază: biologie, respectiv chimie, fizică, la alegere, dintotdeauna. În ceea ce privește numărul candidaților, ne păstrăm într-o oarecare constanță. E drept, cu mici fluctuații de la an la an în ceea ce privește specializările reglementate sectorial. (…) În fiecare an ne facem un bilanț al evaluării concursului de admitere și a specializărilor cerute pe piața muncii. Sunt niște explicații.

În primul rând, stomatologia, ca farmacia, dar diferă abordarea, este o profesie în care la finalul studiilor de universitare de licență ai drept de liberă practică, ceea ce nu este puțin.

Moderatoare: Deci îți permite să te angajezi foarte repede.

Ecaterina Ionescu: Exact, îți permite să te angajezi foarte repede. În al doilea rând, este o profesie liberală, cu posibilitatea de a-ți deschide, fie pe cont propriu, un cabinet, fie de a profesa, cum spun, foarte bine. În al treilea rând, condițiile de exercitare a profesiei să știți că nu diferă față de cele din Vest.

Moderatoare: Cel puțin în ceea ce privește partea privată, că la stat …

Ecaterina Ionescu: Peste 98% suntem în sistem privat, adică foarte puțini dintre noi lucrează în sistem public. În ultimul rând, e de luat în calcul și faptul că sub aspectul furnizării serviciilor sau tipurilor de servicii stomatologice nu este nicio diferență. Turismul stomatologic există în România, vin din afară, din Uniunea Europeană să se trateze aici.

Moderatoare: Sau chiar din America. (…)

Citește și:
Recorduri de înscrieri la admitere au fost anunțate anul acesta de mai multe universități din țară / Psihologia, studiile economice, medicina și IT&C, cele mai căutate domenii
Concurență de peste 1,4 candidați pe loc la admiterea în facultățile de Medicină din București și din țară / Examenele au loc duminică, 23 iulie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București răspunde reclamațiilor făcute de Asociația Studenților cu privire la situația din cămine: patrule de pază și alte măsuri de siguranță în campus / Instituția semnalează probleme privind organizarea în rândul studenților

Universitatea din București anunță o serie de măsuri de siguranță în campus, inclusiv patrule de pază, după ce, luni, Asociația Studenților din Universitatea București (ASUB) a acuzat o serie de…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 7069 de elevi au lipsit la proba scrisă de limba română la Evaluarea Națională 2024, număr similar cu cel de anul trecut / Un singur elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat

La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul…
Vezi articolul

Gimnaștii CSS Dinamo, majoritatea elevi, evacuați din sala de antrenament cu câteva zile înainte de competiții importante / Părinții solicită autorităților sprijin pentru că mutarea antrenamentelor în altă localitate ar avea impact asupra programului școlar

Părinții gimnaștilor de la secția de Gimnastică Băieți CSS Dinamo afirmă că echipa a fost evacuată brusc, pe 5 noiembrie, din sala de antrenamente Lia Manoliu și a primit ca…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat și puțin studiat. Este important să fie studiat în școli, dezbătut public. Asumându-ne Holocaustul și atrocitățile petrecute în acea perioadă, putem preveni repetarea greșelilor

În contextul comemorării Holocaustului Romilor, președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de omagiu, apreciind că e necesar să păstrăm memoria victimelor și să consolidăm eforturile de combatere a…
Vezi articolul