Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

2.612 vizualizări
Foto: Facebook Alexandru Cumpanasu
Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări care l-a pus în situația de a fi șeful, în cadrul Coaliţiei Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), unui fost premier interimar, al unor miniștri și șefi de mari universități.

Cumpănașu a ajuns în atenția opiniei publice prin intermediul a două ONG-uri abonate la bani publici: Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) și Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). El a fost abonat la bani publici, cu precădere din zona Ministerului de Interne (unde Cumpănașu și-a păstrat permanent relații la vârful instituției) și Ministerul Dezvoltării și Administrației.

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei a primit în 2009 de la Ministerul de Interne suma de 3.788.008,10 lei (peste 900.000 de euro) cu destinaţia „Dezvoltarea si consolidarea Centrului National de Integritate”. În 2016, Curtea de Conturi a descoperit că Ministerul de Interne, sub conducerea lui Gabriel Oprea, a plătit din bani publici prezența ong-ului condus de Alexandru Cumpănașu în sediul instituției. Mai precis, este vorba despre un imobil dat în folosință gratuită Asociației pentru Implementarea Democrației, pentru care Ministerul a plătit inclusiv cheltuielile de întreținere, deși contractul încheiat cu organizația neguvernamentală nu prevede acest lucru.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Culmea copiatului: Doi președinți de asociații studențești, eliminați din examenul pentru intrarea în corpul evaluatorilor calității universităților (ARACIS), pe motiv de fraudă. Cei doi studenți spun că e vorba despre o coincidență

Președintele Uniunii Studenților din România (USR), Alex Vasile, și Președintele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Robert Stredie, au fost eliminați pe motiv de fraudă din examenul de intrare în…
Vezi articolul

Încercare de compromitere la adresa directorului Școlii Gimnaziale Beclean din Bistrița-Năsăud, Sorin Budișan. Zeci de diplome falsificate, care aveau lipit numele său peste al altor profesori, i-ar fi fost „plantate” în dosarul de gradație de merit. Profesorul de matematică acuză o „persoană din școală care mă detestă”

Încercare de compromitere a directorului Școlii Gimnaziale „Grigore Silasi“ din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, profesorul de matematică Sorin Budișan. Acesta a depus un dosar pentru gradație de merit cu peste 300…
Vezi articolul

Concursuri extrașcolare 2024. Înscrierile elevilor și organizarea activităților educative la nivel de județ vor fi centralizate într-o „platformă” făcută de inspectorii școlari, până pe 23 februarie – adresă de la Ministerul Educației

Inspectorii școlari responsabili de organizarea concursurilor extrașcolare naționale, incluse în calendarul proiectelor de educație extrașcolară (CPEENI, fostele CAEN) 2024, trebuie să realizeze o „platformă” în care să centralizeze datele despre…
Vezi articolul

Remus Pricopie – SNSPA, un nou atac la Sorin Câmpeanu: „Este inacceptabil” să reprezinte universitățile / Premierul Orban, care s-a folosit de votul rectorilor parlamentari, să demonstreze că nu are nimic în comun cu Liviu Dragnea sau Viktor Orban

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a lansat, joi, un nou atac la adresa lui Sorin Câmpeanu, căruia îi contestă statutul de președinte al Consiliului…
Vezi articolul

În vacanța de Paște mii de elevi din Republica Moldova s-au pregătit pentru admiterea la liceu în centre speciale, înființate prin Programul Național de Remediere la Matematică / Sute de profesori au fost formați special pentru activitățile remediale

Peste 6.000 de elevi din Republica Moldova au participat, în timpul vacanței de Paște, la Programul Național de Remediere la Matematică pentru clasa a IX-a, lansat de Ministerul Educației și…
Vezi articolul