Studenții din jumătate dintre facultățile din România încep anul în format hibrid, 12% dintre facultăți – online, arată o analiză a Alianței organizațiilor studențești / “Au rezolvat tot, nu s-a putut nimic” în privința căminelor, digitalizării, formarea profesorilor

7.370 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Studenții din circa jumătate dintre facultățile universităților românești încep noul an universitar în sistem hibrid, în timp ce aproximativ 35% dintre facultăți încep anul cu predare integral față în față, iar 12% – online, potrivit Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Aceasta apreciază că anul universitar 2021-2022 “începe sub semnul acelorași probleme acute ale studenților”, de la cămine la digitalizare și formarea cadrelor didactice.

ANOSR arată, într-un comunicat emis luni, cu ocazia deschiderii anului universitar că:

Pentru studenții de anul I:

  • 12,2% dintre facultăți care au publicat scenariul de funcționare vor începe integral online
  • 52,2% dintre facultăți vor funcționa hibrid (cursuri online; seminare și laboratoare – fizic)
  • 35,59% – fizic.

Pentru studenții din alți ani:

  • 12,2% dintre universități vor începe online 
  • 52,88% – hibrid
  • 34,92% – integral fizic.

Lista completă a modelului ales de facultățile marilor universități – la finalul articolului.

Centrele de vaccinare promise au rămas „simple anunțuri” / Marile probleme recurente

Organizația arată că “centrele de vaccinare promise și facilitățile pentru studenții vaccinați au rămas, până acum, cu excepții notabile la o parte dintre universități, simple anunțuri care întăresc cauzele lipsei de mobilizare pentru vaccinare”.

Iar ANOSR enumeră o serie de probleme întâmpinate de studenți care, în opinia sa, rămân nerezolvate la începutul noului an:

  • “Deși pandemia putea reprezenta contextul în care căminele studențești, recunoscute pentru condițiile insalubre, puteau fi renovate, studenții se vor întoarce la aceleași condiții, dar cu mai puține locuri”
  • “creșterea prețurilor la energie și gaz ar putea fi o lovitură decisivă pentru studenți”
  • “Nu există investiții guvernamentale în digitalizarea universităților, în infrastructură sau în formarea cadrelor didactice. Cu toate acestea, există riscul ca majoritatea studenților să ajungă să învețe, din nou, în scenariul de funcționare online”.

Organizația mai critică faptul că anul universitar începe “fără dreptul la transport feroviar gratuit, fără actualizări minimale ale cuantumului burselor studențești sau ale burselor etnicilor români de pretutindeni (în ciuda creșterii costurilor de viață), fără strategii naționale pentru incluziune sau abandon universitar”.

În privința recentului ordin privind verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat în 1990-2016, ANOSR spune că e o măsură pozitivă, pe care ea însăși a solicitat-o, dar “în lipsa unor norme metodologice clare și a unor reguli de procedură stabilite la nivel național, acest proces fie nu se va putea desfășura optim, fie va fi un simplu exercițiu de imagine”.

Foto: © Arne9001Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie


1 comment
  1. Format hibrid în prima săptămână și apoi online, în București . O mare bătaie de joc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții români – pe locul al treilea ca număr, între studenții din Uniunea Europeană care studiază în Marea Britanie, în creștere cu peste 50% în ultimii patru ani

În anul universitar 2020/2021 erau înregistrați 12.860 de studenți din România în universitățile din Regatul Unit față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%, potrivit datelor publicate de Higher Education Student Statistics, organism public independent,…
Vezi articolul
Marian Preda

BREAKING Cei 45 de studenți de la Drept „care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați – a anunțat rectorul de la Universitatea din București. Marian Preda: Validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate

Cei 45 de studenți de la Drept „care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați, a decis rectorul de la Universitatea din București. „În calitate de rector al Universității…
Vezi articolul

Tendințe în învățământul superior: europenizarea, digitalul și banii insuficienți, principalele puncte de interes pentru universitățile de pe continent – raport al Asociației Universităților Europene / Instituțiile românești – interesate îndeosebi de finanțare instituțională și digitalizare

Învățământul superior a devenit un motor al integrării la nivel european, iar digitalizarea este unul dintre cele mai importante elemente ce dictează strategiile universităților și apelurile lor de a fi…
Vezi articolul