Studenții, după protestul cozonacilor: O creștere substanțială a subvenției pentru cămine a fost cerută la elaborarea bugetului, ne-a spus Cîmpeanu

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com – ANOSR
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a dat asigurări reprezentanților studenților că „o creștere substanțială a subvenției pentru cămine a fost cerută la elaborarea bugetului” și că susține „reglementarea ponderii de 25% a studenților în alegerea rectorului”. Discuțiile dintre liderii Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești, cel mai mare for reprezentativ al studenților, și ministrul Cîmpeanu au avut loc miercuri după ce tinerii au făcut un protest inedit cu „cozonac cu rahat și cacao”, ca să-și exprime nemulțumirea pentru bugetul acordat Educației în 2022 și „ca răspuns la ignorarea solicitărilor studenților”.

Mai jos, mesajul ANOSR:

„În urma manifestației noastre, stabilind ca în acest an să transmitem cozonaci cu rahat decidenților, am fost primiți la discuții de ministrul educației, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, pe subiectele deja cunoscute: creșterea subvenției pentru burse și a subvenției pentru cămine-cantine, alături de creșterea gradului de implicare a studenților în luarea deciziilor cu o pondere de 25% în alegerea rectorului și în consiliul de administrație al universităților.

Ministrul educației a manifestat susținere față de revendicările noastre, indicând faptul că o creștere substanțială a subvenției pentru cămine a fost cerută la elaborarea bugetului. Ministerul Educației este autoritatea centrală în domeniul educației, și, din această perspectivă, poartă responsabilitatea pentru inițierea Hotărârii de Guvern pentru creșterea subvenției de burse, pe care o solicităm în continuare.

De asemenea, ministrul și-a exprimat susținerea pentru reglementarea ponderii de 25% a studenților în alegerea rectorului. În acest sens, așteptăm elaborarea cu celeritate a proiectului de lege care să transpună această susținere în legislație. Am continuat manifestația noastră față de Guvern în Piața Victoria.

Le-am pregătit și acestora cozonaci cu rahat, gest simbolic pentru modul în care guvernanții au tratat din nou educația – multe asumări frumos ambalate, rămase pe post de hârtie de împachetat.”

https://www.facebook.com/139533373104/posts/10158624461918105/?d=n

Protestul de miercuri a avut loc în contextul în care bugetul alocat Ministerului Educației pentru 2022 va fi de 2,28% din PIB, cea mai mică alocare din ultimii 3 ani. De la publicarea documentului de către Ministerul Finanțelor și implicit de la declanșarea protestelor profesorilor, ministrul Educației nu a mai avut nicio ieșire publică. 

Studenții reclamă faptul că bugetul a fost adoptat într-un termen foarte scurt de la publicarea în dezbatere publică. Mai multe detalii aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O școală particulară pune la dispoziția tuturor școlilor din România, gratuit, materiale de comunicare și planificare a învățării la distanță, în contextul pandemiei de COVID-19

Școala internațională bilingvă, cu dublă acreditare, românească și britanică, Avenor College, pune la dispoziția celorlalte școli di nRomânia, private sau publice, atât materialele de comunicare cât și planul de gestionare…
Vezi articolul

Confuzie la nivel înalt. Premierul Ciolacu a anunțat că ministra Deca „a găsit soluția astfel încât copiii cu rezultate deosebite la concursurile NASA să fie premiați și de statul român” / Elevii despre care vorbește oficialul nu au participat la niciun concurs NASA

Confuzie la nivel înalt. Prim-ministrul Marcel Ciolacu spune că ministra Educației, Ligia Deca, a găsit soluția pentru premierea elevilor cu distincții „la concursurile NASA”. Elevii despre care vorbește Ciolacu nu…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre presiunea părinților pentru note mari: Ar trebui să le redăm profesorilor libertatea de a da note elevilor așa cum cred ei că este potrivit, în conformitate cu pregătirea lor pedagogică / Pentru a avea încredere în aceste note, trebuie să avem un sistem mai standardizat

Ministrul Educației admite implicit faptul că există o presiune a părinților asupra profesorilor pentru a le acorda note mari elevilor. Într-un răspuns dat la o întrebare la prezentarea Raportului național…
Vezi articolul