Studenții români pot obține burse de studiu în Coreea de Sud prin programul DUO-Korea / Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 21 mai

431 de vizualizări
Burse de studiu în Coreea de Sud
Foto: © Jarretera | Dreamstime.com
Studenții din instituțiile de învățământ superior din Europa pot obține burse pentru un schimb de experiență de un semestru cu un student de la o universitate parteneră din Coreea de Sud, prin programul DUO-Korea, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Candidaturile se depun până pe 21 mai 2025.

Programul se adresează studenților din instituții de învățământ superior din Europa, inclusiv România, care au un parteneriat formal de schimb cu o universitate coreeană.

Burse de studiu în Coreea de Sud

Condiții de eligibilitate, potrivit regulamentului postat pe site-ul programului:

  • Studentul european trebuie să fie înscris la o universitate dintr-o țară membră Asia-Europe Meeting (ASEM), România fiind inclusă.
  • Studentul coreean partener trebuie să fie înscris la o universitate coreeană.
  • Studenții trebuie să participe simultan la schimb, fiecare urmând să studieze în universitatea partenerului pe durata unui semestru.
  • Perioada de schimb trebuie să înceapă între august 2025 și august 2026.
  • Ambele părți trebuie să continue să fie înscrise la instituțiile lor de origine pe toată durata schimbului.

Bursa are valoarea de 4.000 de euro per student (atât pentru studentul european, cât și pentru studentul coreean) și poate fi folosită pentru acoperirea costurilor de călătorie sau de trai, potrivit sursei menționate.

Dosarul de candidatură trebuie să includă:

  • Formularul de aplicare, care se completează online (disponibil aici).
  • Scrisori de recomandare, acorduri semnate de ambele universități și planurile academice ale ambilor studenți.

Pentru depunerea candidaturii, universitatea europeană (nu direct studentul) trebuie să transmită candidatura prin intermediul platformei oficiale, până la data de 21 mai 2025.

Metoda de selecție

O comisie din Coreea, formată din experți în domeniul schimburilor educaționale, va realiza selecția, după încheierea perioadei de depunere a candidaturilor. Decizia va fi anunțată până în iunie 2025, mai este menționat în anunț.

Rezultatele selecției vor fi publicate pe site-ul ASEM-DUO și vor fi anunțați direct doar candidații selectați.

Criterii de selecție

Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial, vor fi luate în considerare următoarele aspecte:

  1. Scrisorile de motivație
  2. Cursurile pe care studenții intenționează să le urmeze la instituțiile din Coreea/Europa
  3. Recomandările instituțiilor
  4. Media generală (GPA)
  5. Sursele de finanțare

Mai multe detalii sunt participarea la program sunt disponibile pe pagina oficială DUO-Korea.

Foto: © Jarretera | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasa pregătitoare 2025. Au fost publicate listele cu elevii repartizați în ultima etapă / Părinții trebuie să depună dosarul la școala la care au fost repartizați în perioada 3-4 septembrie, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Părinții care și-au înscris copiii la clasa pregătitoare în ultima etapă, cea din septembrie, au aflat marți, 2 septembrie la ce școală au fost repartizați. Listele au fost publicate de…
Vezi articolul

LIVE VIDEO Rezultate finale Bacalaureat 2022. Rata de promovare 75,2% – mai mare cu 1,9% față de rezultatele dinainte de contestații / Cîmpeanu: Au fost modificate în continuare foarte multe note. Avem încă 60 de medii de 10

Rezultatele finale la Bac 2022, după recorectarea a peste 49.000 de lucrări contestate vor fi afișate vineri, 1 iulie. Rata de promovare a crescut în urma contestațiilor, a declarat ministrul…
Vezi articolul

Transportul gratuit pentru elevii navetiști din legea educației Deca-Iohannis înseamnă abonamente și de 400 de lei pe lună plătite din banii elevilor și ai părinților, în prima lună de școală / Elevă în clasa a XII-a: Nu știu dacă voi recupera vreodată acești bani

Elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și au transport în zonă încă nu beneficiază de transport gratuit, așa cum prevede noua lege a Educației Deca-Iohannis. Acest…
Vezi articolul