Studenții vor protesta alături de confederațiile sindicale pe 29 octombrie, în fața Guvernului, anunță Alianța organizațiilor studențești

247 de vizualizări
Foto: ANOSR
La demonstrațiile anunțate de marile confederații sindicale pentru data de 29 octombrie, în fața guvernului, va lua parte și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a anunțat, vineri, aceasta. Ea dorește astfel să protesteze față de măsurile Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, care afectează sistemul de educație.

Miercuri, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian au anunțat că vor organiza o acțiune de protest în fața Guvernului României, pe 29 octombrie 2025, potrivit unui mesaj comun citat de G4Media.ro. Acestea apreciau, atunci, că „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”.

Potrivit ANOSR „actorii și beneficiarii direct implicați ai actului educațional s-au opus măsurilor de austeritate care au vizat educația încă de la început, prin poziții, petiții și proteste numeroase. Impactul primelor măsuri de austeritate în privința drepturilor studenților s-a resimțit încă de la 1 ianuarie 2025, momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 156/2024, cunoscută ca „Ordonanța trenuleț”, prin care s-a limitat aplicarea reducerii de 90% pentru transportul studenților, fiind accesibilă doar pe rutele cuprinse între domiciliul și centrul universitar în care aceștia studiază. (…)”

  • Alianța citată continuă: „Tăierile cu cel mai puternic impact asupra educației au fost introduse prin Legea nr. 141/2025, cuprinzând măsuri care vizau mai multe componente ale acesteia. Printre măsuri se regăsesc și modificarea raportării valorii costului standard alocat universităților pentru fiecare student bugetat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială de la salariul de bază minim brut la cel net, precum și limitarea perioadei de acordare a burselor, fiind posibilă acordarea acestora doar pe perioada activității didactice. (…)”

ANOSR „face apel la întreaga comunitate de studenți, la o lună de la protestele desfășurate la începutul anului universitar din 29.09.2025, să iasă în stradă pe data de 29.10.2025, începând cu ora 11:00”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Ne întrebăm de ce marile universități istorice din țară – București, Babeș-Bolyai din Cluj, Cuza – de ce nu sunt în top 500, în top 600? Unde sunt? Nu sunt performante? / România are rezultate de top, dar nu prin universități, ci prin mediul academic, trebuie să încurajăm concentrările academice

Universitățile din România sunt încă tributare reformei comuniste din 1948, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care atrage atenția că structura sistemului de învățământ superior trebuie regândită profund…
Vezi articolul

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul

Guvernul pregătește limitarea cumulului salariului cu pensia în sectorul public, iar Educația nu este exceptată – profesorii pensionari ar putea preda doar dacă renunță la 85% din pensie / Toate detașările și transferurile încetează imediat – proiect

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care limitează cumulul salariu-pensie în sectorul public, conform unui proiect de OUG consultat de Economedia și G4Media.ro, care include numeroase alte măsuri pentru reducerea…
Vezi articolul