Studiu al cercetătorilor Universității din București, în Scientific Reports, despre rolul ocupațiilor în răspândirea Covid-19: angajații din mediul privat – testați pozitiv și declarați contacți în mai mare măsură decât cei din sistemul public

296 de vizualizări
Foto: © Ffang | Dreamstime.com
Poziția pe care o au oamenii pe piața muncii și mediul de lucru afectează semnificativ transmisia Covid-19 în București, potrivit unui studiu realizat de specialiști de la Universitatea din București, dat publicității recent în Scientific Reports, un jurnal care face parte din grupul Nature. Cercetarea, care se bazează pe date din primul an al pandemiei (august – octombrie 2020), arată că persoanele mai vârstă aflate în câmpul muncii, mai ales în sectorul privat, s-au testat pozitiv într-o măsură considerabil mai mare decât persoanele angajate în sistemul public.

Raportul, intitulat “Occupations and their impact on the spreading of COVID-19 in urban communities”, este realizat de cinci reprezentanți ai Facultății de Sociologie a Universității din București, în colaborare cu un cercetător din Germania și unul din Slovenia. Studiul a fost publicat pe 18 august în revista Nature.

Cercetarea a urmărit să îmbunătățească înțelegerea rolului pe care l-au avut ocupațiile oamenilor în transmisia Covid-19, în condițiile în care “pandemia a afectat în mod disproporționat forța de muncă”. Pentru aceasta, au fost analizate datele a 6.895 de pacienți și 13.272 de oameni cu care au interacționat aceștia, în perioada menționată.

Potrivit studiului, persoanele active, care tindeau să fie testate pozitiv într-o mai mare măsură decât altele, nominalizau drept contacți persoane de vârstă similară și de sex opus, relativ neimplicate pe piața muncii.

În același timp, posibilitatea era mai redusă în cazul angajaților din sectorul public nu doar să se testeze pozitiv, ci și să fie nominalizați drept contacți.

Cercetarea (aici în versiune integrală) precizează că nu a constatat un efect semnificativ al ocupațiilor medicale în transmisia virusului, în perioada menționată, în contextul în care există studii contradictorii privind rolul angajaților din sistemul medical – printre cei mai expuși la virus – în răspândirea bolii.

Foto: © Ffang | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Felicitari pentru realizarea studiului, insa informatia despre jurnalul unde a fost publicat acesta nu este corecta: studiul este publicat in „Scientific Reports” (https://www.nature.com/srep/about) si nu in „Nature” (https://www.nature.com/nature/journal-information). Este o diferenta destul de mare intre cele doua !

  2. Rog redactia sa nu induca lumea in eroare si sa corecteze textul. Lucrarea mentionata nu a fost publicata in revista Nature, cum eronat se mentioneaza in text, ci in Scientific Reports (vezi link-ul din text). Este adevrat ca Scientific Reports face parte din grupul de jurnale Nature, dar nu este tot una site-ul Nature.com cu revista Nature. Astfel de confuzii intentionate nu servesc nimanui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Editorial „Nature”: Președintele Trump încearcă „să demoleze știința și instituțiile internaționale”, iar comunitatea globală de cercetare trebuie să ia poziție împotriva acestor atacuri / „Un asalt asupra științei dintr-un loc este un asalt asupra științei de pretutindeni”

Administrația Trump a „lansat un asalt fără precedent asupra științei, asupra instituțiilor din cercetare și asupra unor inițiative și organizații internaționale vitale”, scrie publicația Nature într-o luare de poziție pe…
Vezi articolul

România suspendă din 1 iunie participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Rusia / Cotizația României la institutul de lângă Moscova, de 4 milioane de dolari pe 2022, nu va fi achitată „atât timp cât situația din Ucraina se menține”

România își suspendă din 1 iunie a.c. participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) din Dubna, Rusia, în urma agresiunii ruse în Ucraina, iar declarația de suspendare va fi…
Vezi articolul

Disciplină nouă de Inteligența Artificială pentru liceu sau actualizarea uneia existente și predare cu ajutorul IA, printre măsurile prevăzute de Strategia adoptată de Guvern / Universitățile, firmele sau ONG-urile ar trebui să facă module opționale pentru CDEOȘ de la profilul uman

Inteligența Artificială (IA) ar urma să fie disciplină pentru elevii de liceu de la profilul real, iar cei de la uman să aibă module opționale în Curriculumul la Decizia Elevului…
Vezi articolul