Studiu Google, reprezentativ pentru părinți: Le oferă copiilor primul telefon la 8 ani, iar aceștia din urmă petrec online 1-3 ore zilnic. O treime dintre părinți recunosc că i-au cumparat copilului smartphone ca să nu se simtă exclus social

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com

În medie, copiii din România primesc primul smartphone la 8 ani și petrec zilnic între 1 și 3 ore pe internet. Părinții spun că principalul motiv pentru care le oferă un telefon este siguranța și nevoia de a fi mereu în contact, însă o treime spun că au făcut acest pas și pentru ca cei mici să nu se simtă excluși social, arată un studiu Google reprezentativ pentru părinții din România, transmis prin intermediul unui comunicat de presă. Aplicațiile educaționale sunt cele mai utilizate, urmate de jocurile video, iar cyberbullying-ul, conținutul inadecvat și manipularea online sunt principalele temeri ale părinților.
  • Studiul a fost realizat de Topline, companie specializată în studii de piață, în august – septembrie 2024, pe un eșantion reprezentativ de 570 de persoane din România, părinți, cu vârste între 18 și 65 de ani. Studiu face parte dintr-o analiză mai amplă – EU Family Safety Survey 2024, realizată la nivelul EU, a cărei concluzii le puteți găsi aici

Cercetarea explorează cum abordează părinții vârsta la care își lasă copiii să utilizeze dispozitive conectate la internet, cât timp stau online copiii, care sunt regulile părinților pentru accesul online și cum le impun copiilor, cum discută aceste subiecte cu cei mici și cum se schimbă toate aceste aspecte odată cu vârsta copiilor.

Principalele concluzii ale raportului Google privind siguranța online a copiilor:
  • Vârsta medie la care părinții le dau copiilor propriul smartphone este 8 ani. Aproape jumătate dintre părinți au spus că le-au dat copilului primul telefon când avea între 5 și 8 ani, iar peste o treime între 9 și 12 ani.
  • De ce le-au dat părinții un telefon cu conexiune la internet? În primul rând, arată studiul, pentru a fi în contact cu ei în orice moment. Marea majoritate a părinților menționează acest motiv, indiferent de vârsta copiilor. De asemenea, o treime dintre părinți au spus că nu vor ca cei mici să se simtă excluși social, dacă nu au un smartphone.
  • Majoritatea copiilor cu vârste între 5 și 12 ani petrec online 1-3 ore pe zi, arată datele studiului, în timp ce majoritatea adolescenților (13-17 ani) petrec online peste 3 ore zilnic.
  • Cele mai utilizate aplicații/site-uri web în rândul copiilor sunt cele educaționale, urmate de jocurile video. Aplicațiile de social media sunt folosite după 9 ani, în special de către adolescenți. 
  • Siguranța online este un subiect critic pentru părinți. Marea lor majoritate spun că au discutat despre acest subiect cu copiii lor în ultimul an, indiferent de vârsta lor. Discuțiile despre siguranța online încep când copilul are între 5 și 8 ani. Totuși, ponderea ridicată a vârstei de 13 ani pentru prima discuție despre siguranța online arată o creștere a importanței acestui subiect în rândul părinților, în ultimii ani. 
  • Utilizarea controlului parental scade odată cu vârsta copilului, căci doar 12% dintre părinții de adolescenți spun că folosesc astfel de soluții, față de o treime pentru copiii de vârste mai mici. În cazul adolescenților, impunerea de limite este mai dificilă: potrivit unui sfert dintre părinți, copiii lor folosesc dispozitivele fără limită de timp. 
  • Principala preocupare a părinților privind consumul digital al copiilor diferă în funcție de vârsta acestora. Pentru părinții cu copii de sub 9 ani este legată de conținutul sexual explicit. În cazul celor cu copii de 9-12 ani, cyberbullying-ul este cel mai îngrijorător, în timp ce, în cazul adolescenților, manipularea online a copiilor (online grooming) generează cele mai mari preocupări în rândul părinților.
Citește și:
Aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu stau mai mult de 5 ore pe TikTok, iar elevii de clasa a III-a și a IV-a folosesc cel mai mult YouTube, Whatsapp și Roblox – Studiu al Centrului pentru Jurnalism Independent: Elevii de liceu petrec zilnic până la 6 ore pe internet, iar cei de gimnaziu până la 4 ore


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației: Începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor / Ministerele Educației și Sănătății vor emite noi recomandări pentru procesul de învățământ

„Începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor…
Vezi articolul
Olimpiada Balcanică de Matematică 2025

România este pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică 2025, cu patru medalii de aur și două de argint. Profesorul coordonator Cătălin Gherghe: Toți elevii noștri au luat punctaj maxim la primele trei probleme, lucru rar întâlnit

România a obținut locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică de Matematică 2025, desfășurată între 25 și 30 aprilie la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, potrivit datelor transmise de coordonatorii…
Vezi articolul

FOTO Fără mască și fără distanțare în sala de ședințe cu zeci de profesori-inspectori, un secretar de stat din Ministerul Educației sfidează pandemia și regulile oficiale într-o vizită de lucru la Iași

Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion, apare fără mască alături de șefa Inspectoratului Școlar Iași, Luciana Antoci, în mai multe ședințe care au loc în săli închise,…
Vezi articolul

Ligia Deca și rectorul SNSPA, Remus Pricopie, au fost decorați de Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României” / Alți 13 profesori, directori, o inspectoare și 5 universități – decorate de președinte pe final de mandat

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, prin decret prezidențial, în data de 29 noiembrie, „în semn de apreciere…
Vezi articolul