STUDIU Recifele de corali, în pericol în fața încălzirii globale. Cercetătoare: „Realitatea dură este că nu există un prag de încălzire fără pericol pentru recifele de corali”

113 vizualizări
Foto: © John Anderson | Dreamstime.com
Recifele de corali necesare supravieţuirii a jumătate de miliard de persoane sunt foarte probabil sortite dispariţiei din cauza încălzirii globale, chiar dacă obiectivele Acordului de la Paris sunt îndeplinite, potrivit unui studiu publicat marţi în revista de specialitate PLOS Climate, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Cu o creştere a temperaturii medii cu 1,5°C în raport cu era preindustrială, cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris din 2015, peste 99% dintre corali nu ar fi capabili să supravieţuiască valurilor de căldură marină din ce în ce mai frecvente, apreciază autorii studiului citat.

Cu o încălzire de 2°C, mortalitatea coralilor ar fi de 100%, potrivit cercetătorilor care au folosit o generaţie complet nouă de modele climatice care analizează oceanele pe o suprafaţă de un kilometru pătrat.

„Realitatea dură este că nu există un prag de încălzire fără pericol pentru recifele de corali”, care găzduiesc un sfert din viaţa marină, a explicat autoarea principală a studiului Adele Dixon, de la Universitatea din Leeds. „Chiar şi 1,5°C reprezintă o încălzire prea mare pentru ecosistemele aflate în prima linie de încălzire”, a apreciat ea.

Acordul de la Paris vizează să limiteze încălzirea globală cu mult sub 2°C, dacă este posibil la 1,5°C, potrivit sursei citate.

În contextul înmulţirii valurilor de căldură, a furtunilor şi a inundaţiilor pe o planetă unde temperatura a crescut pentru moment în jur de 1,1°C, pragul de +1,5°C a devenit de facto obiectivul principal. Dar acest obiectiv ar putea fi atins în jurul anului 2030, potrivit celui mai recent raport al Grupului Interguvernamental de Experţi în evoluţia Climei (GIEC).

Într-un raport anterior din 2018, GIEC a prezis dispariţia a 70% până la 90% dintre corali la o temperatură de +1,5°C şi a 99% la +2°C.

„Cercetarea noastră arată că recifele de corali din întreaga lume vor fi mai amenințate de schimbările climatice decât am crezut”, a subliniat Adele Dixon.

Recuperarea unui recif de corali durează și 10 ani, susține Maria Berger, unul din autorii studiului

După un episod de albire legat de creşterea temperaturii apei, recifele au nevoie în general de cel puţin zece ani pentru a se recupera, dacă toţi ceilalţi factori (de exemplu, calitatea apei) sunt „optimi”, notează Maria Beger, un alt autor al studiului.

Însă încălzirea globală care înmulţeşte valurile de căldură marină face imposibil acest timp de recuperare. „Estimăm că la +1,5°C, peste 99% din recifele de corali vor fi expuse la un stres termic intolerabil şi de 100% la +2°C”, a menţionat Maria Beger.

Din cauza încălzirii şi a poluării, 14% dintre corali au dispărut între 2009 şi 2018, transformând peisajele subacvatice care vibrau de culori şi viaţă în cimitire de schelete albite, potrivit unor cercetări recente, mai transmite Agerpres.

Marea Barieră de Corali din Australia a suferit cinci evenimente majore de albire în ultimii 25 de ani.

Potrivit unui studiu al experţilor de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA), Marea Barieră de Corali a fost afectată în noiembrie şi decembrie, anul trecut, de un nou val de căldură fără precedent.

Foto: © John Anderson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modelul francez de ascensiune în clasamentul Shanghai al universităților, în care România nu mai apare anul acesta: în top sunt universități noi, formate prin asocierea unora vechi și prin integrarea unor institute de cercetare, plus finanțări prin programe speciale, sprijinite sistematic de autorități

“Vă mulțumesc!”, a transmis președintele francez, Emmanuel Macron, mediului academic și de cercetare, după ce, săptămâna aceasta, a fost anunțată ultima ediție a rankingului universitar internațional Shanghai. “Vom continua să…
Vezi articolul

OFICIAL Modelul Planului de dezvoltare pentru universitățile care vor prelua institutele de cercetare a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării / Regulile pentru evaluarea performanței organizațiilor de cercetare

Modelul și conținutul-cadru ale Planului de dezvoltare instituțională pentru universitățile care vor prelua în coordonare institutele naționale de cercetare-dezvoltare și pentru organizațiile de cercetare, cu sau fără personalitate juridică, care…
Vezi articolul

Platformă pentru transparența și promovarea activității de cercetare, lansată de Universitatea din București – Harta cercetătorilor UB

Universitatea din București lansează o platformă interactivă ce are drept scop să transparentizeze activitatea internațională a cercetătorilor instituției și, simultan, să promoveze această activitate. Proiectul, numit Harta cercetătorilor UB, prezintă…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai anunță cea mai avansată platformă de imagistică biomedicală din Europa de Est, Inspire, care reunește trei centre de cercetare

Universitatea Babeș-Bolyai a reunit trei centre de cercetare-dezvoltare-inovare într-o nouă platformă dedicată imagisticii biomedicale din România, numită Inspire, în prima fază de organizare a acesteia, anunță instituția de învățământ superior.…
Vezi articolul