StudyinRomania: A fost lansată prima aplicație de mobil ce promovează oferta universităților românești

328 de vizualizări
Sursa: UEFISCDI
Aplicația de mobil StudyinRomania, ce promovează oferta educațională a universităților românești, a fost lansată, miercuri, de instituția care se ocupă de finanțarea învățământului superior, UEFISCDI. Aplicația se adresează deopotrivă tinerilor din străinătate, cât și celor din România, interesați să urmeze un program de studiu în universitățile din țară, potrivit unui comunicat de presă.

UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) precizează că aplicația – disponibilă pentru descărcare în magazinele online, atât pentru Android, cât și pentru iOS – este interconectată cu platforma StudyinRomania. Ea oferă informații pentru potențialii studenți care își doresc să studieze în România, dar și pentru cei care sunt deja studenți înscriși la universitățile românești, prin intermediul a două meniuri principale: I Want to Study in Romania (Vreau să studiez în România) și I am a Student in Romania (Sunt student în România). 

Aplicația include date despre România, detalii cheie despre universitățile românești, respectiv centrele universitare și oferta educațională disponibilă, procesul de admitere, burse, viză și permis rezidență, drepturile și obligațiile studenților, organizații studențești disponibile în universități, voluntariat sau Programul Erasmus+. Utilizatorii pot să își seteze în aplicație subiecte de interes pentru care își doresc să primească notificări. Aplicația StudyinRomania este disponibilă în limba engleză și română, cu mențiunea că, momentan, anumite detalii despre universități sunt disponibile numai în engleză, întrucât conținutul este preluat din platforma StudyinRomania. 

Principalele obiective ale StudyinRomania constau în: 

  • atragerea de studenți internaționali, promovând astfel internaționalizarea educației, cât și creșterea diversității; 
  • creșterea vizibilității ofertei de studiu, dar și a condițiilor de trai și de lucru în România, prin transparentizare și promovarea facilităților oferite la nivel național;
  • creșterea participării tinerilor români din diverse medii la învățământ superior.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR PLUS inițiază modificarea legii educației pentru a elimina decizia politică în numirea directorilor de școli / O primă dezbatere cu reprezentanți ai elevilor, părinților și ai Asociațiilor comunale și municipale va avea loc marți

Senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ au anunțat luni că încep redactarea proiectului de modificare a legii educației, considerat „primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar”,…
Vezi articolul

Ghid de Admitere la liceu 2021. Cum se completează fișa de admitere, cum se face calculul mediei pentru repartizarea computerizată, care este calendarul pentru perioada următoare și ce noutăți au fost introduse anul acesta

În perioada 16-22 iulie 2021, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2021, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie: Totul e „bine”. Și totuși ni se prăbușește școala românească în cap în timp ce doamna Ligia Deca încearcă să convingă Parlamentul ce ministru bun al Educației este. Dar zidurile continuă să cadă peste elevi

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că „ni se prăbușește școala românească în cap în timp ce doamna Ligia Deca încearcă să convingă Parlamentul ce ministru bun al Educației este”. Senatorul…
Vezi articolul

Clasa noastră a hotărât că vrea să „dăruiască viață”. Elevii de la a XII-a D de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca şi-au donat banii economisiţi Primului Spital de Oncologie și Radioterapie din România

Elevii clasei a XII D de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca au ales drept “uniformă” tricourile asociației Dăruieste Viață pentru a-și arăta implicare socială. Donația lor reprezintă cărămizi pentru Primul Spital…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan: Până la sfârșitul lunii venim cu o propunere de ministru care să preia portofoliul Educației, ca să poată lucra la pregătirea bugetului care ar urma să fie adoptat în februarie. Vom găsi o propunere bună, care are autoritate să preia acest portofoliu important

Premierul Ilie Bolojan declară că un nou ministru al Educației urmează să fie propus până la sfârșitul lunii ianuarie, în urma demisiei lui Daniel David, potrivit Agerpres. „Demisia domnului ministru…
Vezi articolul