Subiecte BAC 2023 – profilurile real și tehnologic. Eseu de minimum 400 de cuvinte în care elevii au avut de ales între Liviu Rebreanu și Camil Petrescu

111.995 de vizualizări
Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com
Subiectele de la proba de Limba și literatura română au fost primite de elevi la ora 9, iar timpul de rezolvare este de 3 ore. Vezi mai jos ce au avut de rezolvat elevii. La subiectul al III-lea, elevii au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu, conform subiectelor confirmate pentru Edupedu.ro de elevii care au ieșit de la probă.

UPDATE: Rezolvarea subiectelor la Limba română, BAC 2023. Profesoara Genoveva Cerchez: Probabil că majoritatea candidaților vor scrie eseuri învățate, eventual pe de rost, ceea ce e complet frustrant pentru toată lumea

UPDATE: Baremele de corectare și subiectele pentru proba de Limba Română de la Bacalaureat 2023, publicate de Ministerul Educației

La subiectul I, absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic au avut un text la prima vedere de C. Călinescu, „Ion Creangă. Viața și opera”. Pe baza acestui text, candidații au rezolvat mai multe exerciții:

  1. „Indică sensul secvenței „de bună seamă”.
  2. Menționează două dintre sursele de venit ale lui Ion Creangă, utilizând informația din textul dat.
  3. Precizează o posibilă semnificație a curcubeului pentru Ion Creangă, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
  4. Explică un motiv pentru care Ion Creangă călătorește la Târgu-Neamț.
  5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Ion Creangă, așa cum reiese din textul dat.”

Imagini cu subiectele date elevilor au apărut pe grupurile de Facebook.

La subiectul I, punctul B, candidații au avut să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul „Ion Creangă. Viața și opera” de George Călinescu, cât și la experiența personală sau culturală.

Subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, potrivit Ministerului Educației.

Timpul poate fi prelungit cu maximum două ore pentru candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Bacalaureat – 2023, în baza prevederilor Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Calendar BAC 2023, sesiunea iunie-iulie:
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Buna ziua.

    Sinonimele indicate de DEX pentru expresia „de buna seama” sunt: desigur, bineinteles, fara indoiala, etc. Adica dupa DEX expresia se foloseste atunci cand exista o situatie caracterizata de certitudine, siguranta.

    Doar ca in realitate expresia se refera la o situatie probabila, posibila, rezonabila, rationala, convenabila urmare a lipsei tuturor informatiilor pentru o certitudine.
    Asa cum este de fapt sittuatia din textul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înființarea Lectoratului de limba română la Universitatea din Cambridge, anunțată de Ambasada României la Londra. Cursurile sunt săptămânale și coordonate de profesoara Ștefania Costea / Este al doilea program de acest fel din UK, după cel de la Universitatea Oxford, deschis în 2012

Un lectorat de limba română a fost inaugurat la prestigioasa Universitate din Cambridge, în cadrul Facultății de Limbi Moderne și Medievale și de Lingvistică. Proiectul a fost inițiat de Ambasada…
Vezi articolul

Universitățile din România au nevoie de mai mulți bani de la buget pentru a acoperi majorările salariale, atrage atenția Consorțiul Universitaria / Instituțiile membre cer „reforma modului de finanțare a universităților, care nu mai corespunde contextului actual”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, spune într-un comunicat emis luni că este nevoie de bani suplimentari de la bugetul de stat, care să…
Vezi articolul

Orban, întrebat de ce statul nu asigură măști pentru toți elevii: Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor. Vom asigura măști doar pentru copiii din familii fără posibilități

„Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor există diferențe”, a declarat premierul Ludovic Orban la Brașov, în justificarea măsurii prin…
Vezi articolul