Subiecte BAC 2023, sesiunea specială, Limba română. Candidații de la real au avut de ales între George Bacovia și Lucian Blaga

138.323 de vizualizări
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2023, au fost publicate de Ministerul Educației. Joi, 18 mai, elevii olimpici au susținut proba scrisă la Limba română. Vineri se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Descarcă mai jos subiectele.
  • Timpul de lucru a fost de trei ore.

La subiectul al III-lea, elevii de la real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga.

Cei de la uman au avut de scris un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu sau lui Nichita Stănescu.

Această sesiune este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat 2023.

Probele scrise și probele pentru competențele digitale și lingvistice au loc la Colegiul Național „Nicolae Iorga”, oraș Vălenii de Munte, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

Subiectul pentru profilul real şi profilul tehnologic:

Baremul pentru profilul real şi profilul tehnologic:

Subiectul pentru profilul uman:

Baremul pentru profilul uman:

Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2023


18 mai 2023 – Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă

19 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
22-23 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
24 mai 2023 – Evaluarea competențelor digitale — proba D
25 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

26 mai 2023 – Afișarea rezultatelor până la ora 12.00 Depunerea contestațiilor (între orele 12.00—14.00)
26-29 mai 2023 – Rezolvarea contestațiilor
29 mai 2023 – Afișarea rezultatelor finale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Începe Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți Apolodor, desfășurat la Botoșani în școli, licee și teatre din oraș: întâlniri cu autori și ilustratori de cărți, ateliere de scriere gratuite, concerte / Programul festivalului

Joi, 18 septembrie începe la Botoșani, Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți, Apolodor. Până duminică, 21 septembrie, copiii și adolescenții vor putea să întâlnească autori români, să participe la…
Vezi articolul

Zilele în plus de vacanță se pot transforma în zile de școală în iunie / Orele remediale se vor putea organiza și în vacanțe, unde rata de infectare este mai mică de 6 la mie / Grădinițele vor putea organiza activități cu avizul DSP – Ministrul Educației VIDEO

Organizarea orelor remediale va fi permisă și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul

Sindicatele au solicitat Ligiei Deca „în regim de urgență” modificarea unui ordin de ministru pentru ca indemnizația de hrană să fie introdusă în calculul indemnizației concediului de odihnă al profesorilor – document

Federațiile sindicale din Învățământ au depus joi la cabinetul ministrului Ligia Deca o solicitare de modificare a unui ordin de ministru, pentru a putea calcula în indemnizația pentru concediu și…
Vezi articolul

INTERVIU Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie, despre programă școlară pentru clasa a IX-a, pusă în consultare: La nivel de conținuturi programa nu pune probleme elevului / Metodele didactice moderne cu AI sunt foarte bune dar e nevoie neapărat de o formare serioasă și deplină din punct de vedere didactic

Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie, spune că programa școlară pentru clasa a IX-a nu va pune probleme elevului din punct de vedere al elevului, dar pare „stufoasă” pentru…
Vezi articolul