Subiecte Definitivat 2020, educatori. Eseul cu cel mai mare punctaj, despre valențele educative ale unei opere, fusese dat și anul trecut la Definitivat 2019, precum și în modelul de subiect publicat de Ministerul Educației pentru acest examen

31.223 de vizualizări
Titularizare 2019
Foto: Pexels.com
Cei mai mulți profesori care au vrut să își dea Definitivatul în acest an au fost profesorii pentru pentru învățământ preșcolar în limba română. Au fost 1.748 de educatori care au participat la proba scrisă, potrivit datelor oficiale de la Ministerul Educației. Subiectul cu cel mai mare punctaj, eseul de până la 600 de cuvinte, a fost exact pe aceași temă ca eseul de la Definitivat 2019 și ca cel propus în modelele de subiecte propuse de minister pentru anul 2020.

Este vorba despre Subiectul I B, notat cu 30 de puncte, care avea următoarea cerință:

Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei
creații lirice, incluse în programa de examen”.

Un subiect similar fusese dat în modelul de subiecte pentru Definitivat 2020, publicat de minister pe 27 noiembrie 2019. Iată cerința din model:

Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unui
basm cult, inclus în programa de examen”.

Reamintim că Definitivatul este un concurs cu examen și probă practică pentru cadrele didactice. Dacă îl promovează, profesorii dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Subeictele de la proba scrisă au avut un timp de rezolvare de 4 ore, candidații au stat câte 10 în clasă, cu măști, în condiții de distanțare fizică și de respectare a măsurilor sanitare impuse de epidemia COVID-19.

  • Dintre cei 6.776 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 6.480 de candidați.
  • Au fost eliminați 8, din cauza tentativelor de fraudă.
  • 296 de candidați au absentat.
  • Conform metodologiei de concurs, care permite acest lucru, 433 de candidați au decis să se retragă din motive personale.
  • În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 6.039 de teze.

Primele rezultate vor fi comunicate în data de 29 iulie și publicate și de Edupedu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00.  Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Foto: pexels.com


2 comments
  1. Vi se pare ca e la fel? Una e basmul alta e poezia!

  2. Iar la limba și literatura română, subiectul de metodică a conținut doar secvențe din programa pentru liceu, pentru gimnaziu, nu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Webinar gratuit pentru profesorii de fizică din țară, despre modelul celor „5E” în proiectare activităților de învățare. Fizicianul Cristian Presură și profesoarele Daniela Berchez și Aneta Mihalcsik – printre vorbitori

Profesorii de fizică interesați să îmbunătățească abordarea didactică prin metode interactive pot participa luni, 24 februarie 2025, de la ora 18:00, la un webinar gratuit despre Modelul celor „5E” –…
Vezi articolul

Guvernul a dat Ordonanţă de Urgenţă prin care se pot reface toate contractele de „titularizare” pe şcoală, făcute pe baza articolului 253 din Legea 1, declarat neconstituţional. Angajările se pot face pe durata viabilităţii postului

La finalul şedinţei de Guvern de miercuri ministrul Educaţiei a anunţat că Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care să rezolve situaţia creată prin declararea de către CCR a…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație acuză directorii de școli și inspectorii că intră neanunțați la orele online, peste profesori. FSLI cere ministrului Educației să se respecte planificarea de inspecție

Sindicatele din Educație acuză directorii de școli și inspectorii că intră neanunțați la orele online, peste profesori. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține, într-o adresă trimisă la minister, că a…
Vezi articolul