Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba maghiară maternă

331 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Elevii olimpici de clasa a VIII-a care au participat la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie au putut susține examenele de la finalul gimnaziului cu o săptămână mai târziu, pe 2-4 iulie, într-o sesiune specială organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba la Limba maternă a avut loc pe data de 4 iulie.

Subiecte – Limba și literatura machiară maternă

Barem – Limba și literatura machiară maternă

În 2024, sesiunea specială de EN VIII s-a organizat pe 1-3 iulie, cu înscrierea elevilor la probe pe 11-14 iunie și afișarea rezultatelor finale pe 9 iulie.

În premieră, lucrările au putut fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.

În timpul pandemiei, în 2020 și 2021 au mai avut loc sesiuni speciale ale Evaluării Naționale. 

În 2021, au susținut examenul 60 de candidați, pentru că nu au putut participa la prima sesiune din motive medicale, au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau din alte motive, nu au putut finaliza/participa la probele de examen.

Calendar Sesiune specială Evaluare Națională 2025

10-13 iunie 2025  Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen 

2 iulie 2025 Limba și literatura română — proba scrisă

3 iulie 2025 Matematică — proba scrisă

4 iulie 2025 Limba și literatura maternă — proba scrisă

8 iulie 2025 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor până la ora 12:00

Vizualizarea și depunerea contestațiilor (până la ora 16:00)

9 iulie 2025 Soluționarea contestațiilor

10 iulie 2025 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește și:
Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Matematică. Cubul, triunghiul și pătratul, printre figurile de la geometrie
Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Alexandru N. Stermin. La subiectul al II-lea, elevii au avut de caracterizat un personaj
Sesiune specială de Evaluarea Națională 2025, pentru elevii olimpici de clasa a VIII-a, organizată de ministerul Educației pe 2-4 iulie / Sorin Ion: Sunt probabil zeci de copii. E vorba de principiu, să le dăm aceleași șanse
CALENDAR Sesiune specială Evaluare Națională 2025. Elevii olimpici încep examenele pe 2 iulie și află rezultatele finale pe 10 iulie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andronescu despre propunerea de tăiere peste noapte a 30.000 de locuri la liceu: Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, reacţionează după ce Edupedu.ro a scris că aproximativ 30 de mii de locuri din licee au dispărut în proiectul de HG privind cifra de şcolarizare…
Vezi articolul

Rezolvarea subiectelor la Evaluarea Națională 2025 – Matematică. Profesorul Mădălin Ghiuler: Subiecte corecte și echilibrate, vor fi evidențiați copiii muncitori. Pentru note mai mari de 9, nu au fost banale

Cum se rezolvau subiectele la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a (EN VIII) 2025. Profesorul de Matematică Mădălin Ghiuler a oferit răspunsurile corecte pentru publicul Edupedu.ro. Subiectele primite de absolvenții de…
Vezi articolul

S-a redus decalajul rural urban la Matematică, însă peste jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural nu au luat nota 5 la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Iași în aprilie – Raport

S-a redus decalajul între procentul elevilor cu note sub 5 la Matematică din mediul rural față de cei din mediul rural. Dacă la simularea din februarie 81% dintre elevii din…
Vezi articolul

DOCUMENT Evaluare Națională 2024. Procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, de auz, tulburări specifice de învățare și de neurodezvoltare, publicată de Ministerul Educației. Model de cerere

Ministerul Educației a publicat procedura privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare și tulburări specifice de învățare…
Vezi articolul