Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Matematică. Cubul, triunghiul și pătratul, printre figurile de la geometrie

6.217 vizualizări
Foto: captură subiect Matematică sesiune specială Evaluare Naționala 2025
Elevii olimpici de clasa a VIII-a care au participat la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie au putut susține examenele de la finalul gimnaziului cu o săptămână mai târziu, pe 2-4 iulie, într-o sesiune specială organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba la Matematică a avut loc pe 3 iulie.

La subiectul I au fost 6 subpuncte, fiind itemi obiectivi – tip grilă, fiecare punctat cu 5 puncte. La fel, subiectul al II-lea are 6 subpuncte, tot grilă și notate tot cu câte 5 puncte fiecare. La subiectul al III-lea, problemele nu mai sunt cu răspunsuri de tip grilă.

La subiectul al III-lea, una dintre cerințe a fost următoarea: „Doi copii, Alin și Ioana, au fiecare câte un coș cu alune. Dacă Alin ar primi de la Ioana 4 alune, atunci Ioana ar avea de 3 ori mai multe alune decât Alin.

(2p) a) Este posibil ca Ioana să aibă în coș exact 45 de alune? Justifică răspunsul dat.

(3p) b) Dacă Ioana ar primi de la Alin două alune, atunci Alin ar avea de 6 ori mai puține alune decât Ioana. Determină numărul alunelor din coșul Ioanei.

Subiectele la Matematică pot fi consultate mai jos:

Barem – Matematică

În 2024, sesiunea specială de EN VIII s-a organizat pe 1-3 iulie, cu înscrierea elevilor la probe pe 11-14 iunie și afișarea rezultatelor finale pe 9 iulie.

În premieră, lucrările au putut fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.

În timpul pandemiei, în 2020 și 2021 au mai avut loc sesiuni speciale ale Evaluării Naționale. 

În 2021, au susținut examenul 60 de candidați, pentru că nu au putut participa la prima sesiune din motive medicale, au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau din alte motive, nu au putut finaliza/participa la probele de examen.

Calendar Sesiune specială Evaluare Națională 2025

10-13 iunie 2025  Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen 

2 iulie 2025 Limba și literatura română — proba scrisă

3 iulie 2025 Matematică — proba scrisă

4 iulie 2025 Limba și literatura maternă — proba scrisă

8 iulie 2025 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor până la ora 12:00

Vizualizarea și depunerea contestațiilor (până la ora 16:00)

9 iulie 2025 Soluționarea contestațiilor

10 iulie 2025 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește și:
Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Alexandru N. Stermin. La subiectul al II-lea, elevii au avut de caracterizat un personaj
Sesiune specială de Evaluarea Națională 2025, pentru elevii olimpici de clasa a VIII-a, organizată de ministerul Educației pe 2-4 iulie / Sorin Ion: Sunt probabil zeci de copii. E vorba de principiu, să le dăm aceleași șanse
CALENDAR Sesiune specială Evaluare Națională 2025. Elevii olimpici încep examenele pe 2 iulie și află rezultatele finale pe 10 iulie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel la Ilie Bolojan să-l demită din PNL pe primarul ieșean care i-a amenințat pe copii cu scoaterea microbuzului și a hârtiei igienice. „În județul în care un copil a murit călcat de tren în timp ce făcea naveta pe jos la școală, acest primar PNL îndrăznește să amenințe cu scoaterea microbuzului pentru elevi” – acuză fosta secretară de stat Mihaela Popa

„În județul în care un copil a murit călcat de tren în timp ce făcea naveta la școală pe jos, acest primar PNL îndrăznește să amenințe cu scoaterea microbuzului pentru…
Vezi articolul

De ce rămân unii elevi nerepartizați la liceu în prima etapă? Profesoara Paraschiva Buciumanu: Motivul este că elevul care are o medie mare nu urmărește ultima medie de la liceul pe care și l-a dorit / Cum se face repartizarea la liceu

Paraschiva Buciumanu, profesoară de Limba și literatura română și directoare adjunctă a Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, a vorbit, pentru Edupedu.ro, despre repartizarea la liceu și a explicat de…
Vezi articolul
Creștere organică a finanțării educației

De ce este blocată orice creștere organică a finanțării educației? Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar are în componență 11 inspectori și oameni din minister din 21 de membri, susține CNE

„Activitatea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a fost, din 2011 până acum, pur decorativă”, susține Consiliul Național al Elevilor, for care este reprezentant în CNFIP și care solicită…
Vezi articolul

Publicația studenților de la Harvard, instituție vizată de măsuri financiare dure ale Administrației Trump, cere ajutorul altor universități în apărarea învățământului superior american / Deciziile guvernului – calificate drept „schemă federală de șantaj”

„Universitatea Harvard a decis să preia inițiativa. Nu o poate face singură”, titrează publicația studenților instituției americane de învățământ superior, The Harvard Crimson, într-un editorial publicat marți. Editorialul, reprezentând punctul…
Vezi articolul