Subiecte false de Bacalaureat, vândute pe Instagram cu 50 de lei – alertă CERT-RO

[jp_post_view]
Sursă foto: Captură CERT-RO
Subiecte false de Bacalaureat, vândute pe Instagram cu 50 de lei, anunță CERT-RO, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică care colaborează cu Poliția în acest caz. Specialiștii au emis o alertă pentru avertizarea tinerilor, mai ales, dar și a părinților, că asemenea anunțuri sunt frauduloase.

„Atenție mare la conturile de social media care promit vânzarea subiectelor pentru Bacalaureat. Ca și în anii precedenți, echipa CERT-RO a fost notificată despre existența unor asemenea tentative de fraudare, ce vizează tinerii din România care urmează să susțină acest examen.

Rețineți faptul că nu poate fi vorba decât despre o păcăleală, din moment ce subiectele de bacalaureat nu sunt singulare, ci există multiple variante dintre care se trage la sorți cu puțin timp înainte de start. Extragerea subiectelor oficiale se produce în dimineața examenului, alături de o variantă de rezervă. Ulterior, acestea sunt transmise către inspectoratele din teritoriu, iar acestea din urmă se ocupă de distribuirea lor către instituțiile de învățământ. Este imposibil ca acestea să fie cunoscute deja de o anumită persoană”, se arată în mesajul instituției.

CERT-RO a primit o sesizare care indică două conturi de Instagram, „bacusor” și „bacusor.10”, cu postări în care scrie „Cine vrea să afle subiectele la bac să îmi de mesaj în privat.

În mesajul privat, individul din spatele contului a cerut 50 de lei, cu promisiunea că cel interesat va avea subiectele în dimineața examenului, la ora 6.

Reamintim că anul trecut Edupedu.ro a fost ținta unui site fals care susținea că are de vânzare subiecte de Bacalaureat pentru examen și care folosea o adresă de email în care apărea cuvântul „Edupedu”. Organele de anchetă au început atunci urmărirea penală, iar tânărul care a fost prins că încasase deja bani de la persoane interesate de subiecte a fost condamnat la 1 an și jumătate de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

Sursă foto: CERT.ro / Instagram


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală

Până să umblăm la calendarul examenelor de final, „ar fi trebuit întâi să se înceapă cu o nouă programă, un nou plan-cadru”, este de părere Octavian Lucian Popa, directorul Școlii…
Vezi articolul

Rezultate simulare Bacalaureat 2022: Elevii de la profilul pedagogic din județul Iași au înregistrat cea mai mare rată de promovare la Matematică, cu un progres de 25% față de rezultatele din ianuarie 2022. Niciun candidat nu a luat sub 5 la Economie

Peste 57% dintre elevii din Iași care au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2022 au obținut medii egale sau mai mari ca 6, potrivit Raportului privind simularea examenelor naționale din…
Vezi articolul