Subiecte Matematică clasa a II-a 2019: Descarcă testele de la Evaluarea Națională la Matematică

[jp_post_view]
Subiectele de la Evaluarea Națională la Matematică susținută astăzi de elevii de clasa a II-a au fost publicate de Ministerul Educației și pot fi descărcate de mai jos. Subiectele sunt concepute de Minister, sunt elaborate pe două numere, iar elevii au avut la dispoziție 30 de minute pentru a le rezolva. Obiectivul testării este de a verifica în ce măsură copiii și-au însușit elementele de bază scris-citit și socotit prevăzute de curriculumul național, iar rezultatele pe care le vor obține copiii nu vor fi trecute în catalog.

Subiectele de la Matematică au fost împărțite în sală chiar de învățătorul de la clasă, care a fost asistat pe toată durată evaluării naționale de un al doilea profesor, care nu predă la acea clasă. Testele de la clasa a II-a trebuie să fie corectate în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă.

Descarcă de mai jos subiectele de astăzi de la Matematică – clasa a II-a 2019:

 

 

 

 

Calendar Evaluarea Națională clasa a II-a 2019
7 mai 2019: Limba română – Scris
7 mai 2019: Limba maternă – Scris
8 mai 2019: Limba română – Citit
8 mai 2019: Limba maternă – Citit
9 mai 2019: Matematică
10 mai 2019: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit
Cine corectează testele de la clasa a II-a

Lucrările scrise de elevii de clasa a II-a sunt evaluate în școală, de către profesorii din respectiva unitate școlară. Fiecare test este evaluat și notat de către două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul de la clasă.

Testele de la clasa a II-a trebuie să fie corectate în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă.

Ce se întâmplă cu rezultatele de la evaluarea națională la clasa a II-a

Rezultatele obținute de fiecare elev de clasa a II-a nu se afișează, nu se anunță public și nu se trec în catalog. Rezultatele de la evaluarea națională la clasa a II-a le sunt comunicate de către învățătoare părinților, individual.

Scopul evaluărilor este de a arăta în ce măsură și-au însușit copiii elementele de bază prevăzute de programa școlară și de a-i ajuta pe cei care au lacune să le remedieze, pe timpul verii.

Pe baza acestor teste, învățătoarele trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare, adaptate fiecărui elev la care a identificat probleme. Planurile trebuie comunicate părinților, pentru a fi parteneri în procesul de învățare.

Planul individualizat de învățare este un “instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării”, prevede metodologia. Actul aprobat prin ordin de ministru precizează că “decizia privind elaborarea planului individualizat de învățare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele și observațiile înregistrate de-a lungul parcursului educațional al elevului”.

“După informarea părinților/reprezentanților legali, se întocmește un proces-verbal, în care aceștia semnează pentru luarea la cunoștință a informațiilor referitoare la rezultatele elevului la EN și, după caz, la măsurile prevăzute în planul individualizat de învățare”, se mai arată în metodologie.

De ce este nevoie de evaluare la clasa a II-a

Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuitPărinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului.

Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii.

Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale.

Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători: au ridicat nivelul celor mai mulți copii din a II-a până în a IV-a sau au mers doar cu vârfurile, iar restul copiilor s-au adâncit în necunoaștere? În contextul unei salarizări diferențiate, aceste evaluări sunt esențiale.

Vezi mai jos o broșură informativă despre Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, realizată de Mișcarea Populară:

Brosura Evaluare Clasa II

CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ CLASA A IV-A 2019:

14 mai 2019: Limba română
15 mai 2019: Matematică
16 mai 2019: Limba maternă

Modele de subiecte Evaluarea Națională clasa a IV-a 2019

Citește și:


1 comment
  1. hahaha sunt momoooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația financiară, prin ochii elevilor din rural: Jumătate dintre participanții la un sondaj cred că o persoană educată financiar are bani pentru traiul zilnic, dar și pentru economii / 60% doresc să afle ce afacere să-și deschidă

O persoană educată din punct de vedere financiar are bani pentru viața de zi cu zi, dar face și economii, cred jumătate dintre elevii din mediul rural care au participat…
Vezi articolul

Elevii din 5 unități de învățământ din Gorj vor fi relocați în alte spații decât în cele care învățau până acum / Nici săptămâna viitoare elevii nu vor merge fizic la ore, dar vor face cursuri online sau activități în programul “Săptămâna verde”

Elevii din 5 unități de învățământ din Gorj vor fi relocați în alte spații decât în cele care învățau până acum, potrivit Europa FM. Clădirile au fost grav afectate de cutremurele produse…
Vezi articolul

DOCUMENT Proiectul de hotărâre de Guvern cu cifra de școlarizare de care depinde publicarea broșurilor pentru Admiterea la liceu 2024 a fost trimis spre avizare la Consiliul Economic Social abia pe 13 mai / Ministerul Educației încalcă propriul calendar aprobat de Ligia Deca

Proiectul de HG privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul școlar/ universitar 2024 – 2025 a fost depus la Consiliul Economic Social pentru aprobare, luni, 13 mai, dată la care inspectoratele…
Vezi articolul

Birocrație excesivă. Ministerul Educației cere inspectoratelor să facă planurile cu cifra de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, să le printeze, să le scaneze și apoi să le transmită electronic până pe 7 februarie – proiect

Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025 – 2026 separat, atât pentru școlile de stat, cât și pentru…
Vezi articolul

Diriginții și consilierii sunt de vină pentru eșecul elevilor la Constanța, spune șeful inspectoratului școlar, Sorin Mihai, după ce în județ au rămas 340 de elevi nerepartizați pentru că s-au terminat locurile

Șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai spune că motivul pentru care 334 de elevi au rămas nerepartizați și fără un loc la liceu este faptul că diriginții și consilierii școlari nu…
Vezi articolul