Subiecte și bareme la Limba și literatura română, de la simularea pentru Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Bacău în aprilie

23.810 vizualizări
Elevii de clasa a XII-a din județul Bacău au susținut în zilele de 22, 23 și 24 aprilie simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău. Rezultatele vor fi comunicate pe 9 mai 2024.

Rezultatele obținute de elevi la aceste simulări județene vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care vor avea loc testările, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral și vor fi comparate cu rezultatele de la simularea națională, în vederea adoptării celor mai bune măsuri pentru îmbunătățirea acestora. 

Aceste rezultate nu se contestă, iar notele vor fi trecute în catalog numai dacă elevii vor solicita acest lucru, conform ISJ Bacău. 

Amintim că în analiza pe itemi după simularea examenului de Bacalaureat, Ministerul Educației le recomandă elevilor ca acțiuni remediale să urmărească lecțiile Teleșcoala și să exerseze pe teste de antrenament din anii trecuți, la aproape toate disciplinele. Instituția nu a mai publicat însă teste de antrenament de la BAC 2023 inclusiv.

Subiecte Simulare BAC 2024, Bacău – Limba și literatura română pentru Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică;  Filiera vocațională – Toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic) 
Barem Simulare BAC 2024, Bacău – Limba și literatura română pentru Filiera teoretică – Profilul real
Subiecte Simulare BAC 2024, Bacău – Limba și literatura română pentru Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic 
Barem Simulare BAC 2024, Bacău – Limba și literatura română pentru Filiera teoretică – Profilul umanist
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale


2 comments
  1. Subiecte extrem de usoare. Este inadmisibil ca un individ in varsta de 18-19 ani sa nu ia cel putin nota 6 la astfel de cerinte. 3 puncte se aduna doar raspunzand la niste intrebari unde conteaza doar sa intelegi ce ai citit.

  2. La astfel de subiecte poti lua cel putin nota 7 fara prea mari batai de cap daca ai fost cat de cat atent la orele de limba si literatura romana. Eu dupa 30 de ani de la bacalaureat am facut aceasta varianta si am fost corectat de un profesor si as fi luat nota 8.41 fara sa ma stresez. Am vazut in schimb elevi care nu au reusit sa ia nici macar nota 5 si ma intreb cum se poate sa nu intelegi sensul din text al cuvintelor. Si daca citesti odata cuvantul din https://dexonline.net/ si daca citesti textul incepi sa iti dai seama despre ce este vorba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2025. Sfaturi pentru completarea fișei de înscriere, oferite de directoarea Andreia Bodea: În sala de clasă doar să transcrie codurile pe care şi le-au ales. Trebuie completat un număr suficient de opţiuni. Dacă ţinta este un anumit liceu, există riscul să nu nimeresc la profilul pe care mi l-aş fi dorit şi să întâmpin nişte dificultăţi

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională 2025 vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, în…
Vezi articolul

DOCUMENT Trecerea claselor în online este decisă de Consiliul de Administrație al școlii, doar închiderea școlii are nevoie de avizul CJSU, potrivit Ministerului Educației. Instrucțiune către școli care prevede testarea elevilor în a 8-a zi, fie la școală, fie la DSP

Trecerea claselor sau grupelor de copii, în online, este decisă de Consiliul de Administrație al școlii și doar închiderea întregii unități de învățământ are nevoie de avizul Comitetului Județean pentru…
Vezi articolul

Listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani încep să fie întocmite de luni, 12 ianuarie, de către școli, potrivit calendarului oficial

Listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani se întocmesc în perioada 12-23 ianuarie, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul…
Vezi articolul

VIDEO Un milion de elevi români (peste 33%) fac școala exclusiv online – Monica Anisie / Nu avem informații că vreun profesor nu ar fi fost plătit, pentru că a refuzat să facă ore online – Luminița Barcari

„Elevii care învață exclusiv online sunt aproximativ 1 milion de copii”, a declarat luni ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Datele oficiale arată că în acest an școlar în România învață 2,9…
Vezi articolul

Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut

Peste 60.000 de elevi care au început în urmă cu 12 ani clasa I nu s-au înscris în acest an la bacalaureat, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza datelor publice…
Vezi articolul