Subiecte și bareme la limba și literatura română, la Simularea pentru Evaluarea Națională 2024 din județul Bacău

59.088 de vizualizări
Elevii din județul Bacău au susținut pe 15 aprilie proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării pentru Evaluare Națională 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, care a publicat subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii și baremele.

Comunicarea rezultatelor la simularea județeană a examenului de Evaluare Națională se va face pe 25 aprilie.

„Rezultatele obținute de elevi la aceste simulări județene vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care vor avea loc testările, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral și vor fi comparate cu rezultatele de la simularea națională, în vederea adoptării celor mai bune măsuri pentru îmbunătățirea acestora. 

Aceste rezultate nu se contestă, iar notele vor fi trecute în catalog numai dacă elevii vor solicita acest lucru”, conform ISJ Bacău. 

Subiecte la limba și literatura română, simulare Evaluare Națională 2024, județul Bacău

Barem limba și literatura română

Subiecte la limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară 

Barem limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară 

Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții care absolvă programele de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză ale Universității Maritime din Constanța nu își pot lua brevete de la ANR. Instituția anunță că nu recunoaște decât două programe de studiu

Programele de studii de licență cu frecvență și frecvență redusă în limba engleză din cadrul Universității Maritime din Constanța nu sunt recunoscute de către Autoritatea Navală Română (ANR), potrivit unui…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024, etapa a II-a. Înscrierile la probele de aptitudini și de limbi moderne, pentru locurile libere de la vocațional și clasele de bilingv, sunt luni, 5 august – calendarul pentru București / Tot luni se înscriu și elevii romi și cei cu CES

Înscrierile la probele de aptitudini și la testările de limbi moderne, pentru admiterea pe locurile libere de la liceele vocaționale sau clasele de bilingv, se organizează luni, 5 august, conform…
Vezi articolul

În noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău susțin simularea județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2025. Rezultatele obținute pot fi trecute în catalog la solicitarea scrisă a elevului, potrivit procedurii

În perioada 26-28 noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău dau simularea județeană pentru Evaluarea Națională și pentru examenul național de Bacalaureat 2025, potrivit unui…
Vezi articolul