Subiectele de la Matematică, Evaluarea Națională, au un grad mediu de dificultate, spune ministrul Educației: Acesta este standardul / La simulare au fost 980 de note de 10 la Matematică

23.598 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu
Subiectele date azi la Evaluarea Națională de la Matematică au un grad mediu de dificultate, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la TVR că la simularea Evaluării Naționale au fost 980 de note de 10 la Matematică.
  • Subiectele date la proba de azi vor fi publicate de Ministerul Educației în jurul orei 15:00

Sorin Cîmpeanu: „La simulări au fost 980 de note de 10 la Matematică. Asta arătat că, în pofida acestei situații de criză, elevii au făcut eforturi pentru a se pregăti. De asemenea, sunt elevi care pentru prima oară intră în examenul de Evaluare Națională, după ce au făcut clasa pregătitoare. Este generația, prima generație care a făcut clasa pregătitoare. Îmi place să cred că acest lucru se va resimți inclusiv în rezultate. Oricum, rezultatele vor trebui să fie comparate din perspectiva profilului absolventului de gimnaziu, pentru că în ultimă instanță, dincolo de note, ne interesează profilul absolventului de gimnaziu. Se va compara profilul proiectat în urmă cu 8 ani pentru absolventul de gimnaziu, adică ce s-a dorit de la absolventul de gimnaziu, și profilul realizat în urma absolvirii gimnaziului în acest an. Sigur, rezultatele vor fi ușor, sper să fie doar ușor, viciate de această perioadă total atipica pe care am traversat-o.”

Moderator:Ce așteptări ați avea comparând cele două profiluri?

Sorin Cîmpeanu: „Copilul să fie mult mai pregătit pentru viață activă, să fie mult mai pregătit pentru continuarea studiilor, să fie mult mai pregătit din perspectiva testelor PISA” (…).

Moderator:Am văzut că subiectele din acestea nu au fost considerate foarte dificile.”

Sorin Cîmpeanu: „Asta și este și ideea. Gradul de dificultate trebuie să fie mediu”.

Moderator:La Matematică se va urma același nivel de dificultate?

Sorin Cîmpeanu: „Nivelul de dificultate mediu a caracterizat atât modelele publicate anul trecut, încă din luna noiembrie, cât și testele de antrenament sau subiectele de la simularea pentru Evaluarea Națională. Nivel de dificultate mediu, acesta este standardul.”

Subiectele pentru Evaluarea Națională sunt elaborate de specialiștii Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.

În cadrul examenului de Evaluarea Națională 2021 elevii susțin joi, 24 iunie 2021, proba scrisă la Matematică. Cum arată un model de broșură de examen cu subiecte, care sunt regulile în școală și în bancă, ce metode de corectare a greșelilor au elevii

Sursă foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu


2 comments
  1. Si dumneavostra aveti un grad mediu de inteligenta! Mai mult de 4 nu ati primi la evaluare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2023 este 76,2 – în scădere cu șase puncte față de anul trecut, dar similar cu 2020 / În mediul rural, 2 din 5 elevi sunt sub media 5, iar 70% nu iau nici măcar media 7

Peste 76% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în 2023 au luat medii peste 5, a anunțat Ministerul Educației miercuri, într-un comunicat de presă. Rezultatele sunt cele inițiale, înainte de…
Vezi articolul

OFICIAL Măștile artizanale, permise în școală. În premieră, reguli obligatorii pentru toalete în condițiile impuse în școli la Evaluarea Națională și Bacalaureat, publicate în Monitorul Oficial

Condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire a sălilor între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională sunt definite într-un nou ordin comun…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor naționale de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021. Ministerul Educației anunță publicarea testelor de antrenament

Simulările examenelor naționale vor avea loc la finalul lunii martie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației marți seara. De asemenea, pentru pregătirea examenelor naționale (Evaluare Naţională…
Vezi articolul

Schimbarea subiectelor la BAC și Evaluarea Națională 2019 – Federația Părinților: Este o decizie bună, având în vedere diferențele din contestații

Schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul și Evaluarea Națională de anul acesta “este o decizie bună”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Acesta argumentează că introducerea testelor grilă…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2025. Sfaturi la Matematică de la profesorul Mădălin Ghiuler: Înainte de examen, nu vă gândiți la ce știți și la ce nu știți. Sigur vă veți aduna gândurile în fața subiectelor

O serie de recomandări pentru ziua examenului la proba de Matematică – Evaluarea Națională (EN VIII) 2025 a fost făcută pentru cititorii Edupedu.ro de profesorul Mădălin Ghiuler, de la Liceul…
Vezi articolul