O elevă din Suceava a fost confirmată cu virusul COVID-19 / Elevii care au fost în contact cu colegii lor pozitivi Covid pot susține examenele, cu mască și mănuși – DSP Suceava

[jp_post_view]
FOTO: freepik.com
Cursurile de pregătire pentru examenele naţionale ale Şcolii Gimnaziale ”Miron Costin” din Suceava au fost suspendate, după ce o elevă de clasa a VIII-a a fost diagnosticată cu virusul COVID-19, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Cezar Anuţei, transmite Agerpres. Acesta este al doilea caz de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor din judeţ care urmează să susţină examene naţionale în perioada următoare.

Eleva a fost confirmată cu noul coronavirus în cursul zilei de miercuri, după ce cu o zi înainte mama acesteia a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Săptămâna trecută, eleva a fost la pregătirea pentru examenele de evaluare naţională împreună cu nouă colegi şi un profesor.

În prezent, colegii elevei şi profesorul de la clasă se află în izolare la domiciliu, iar Direcţia de Sănătate Publică Suceava desfăşoară o anchetă epidemiologică.

Dinu Sădean, director DSP Suceava, a declarat la Digi 24 că elevii contacți asimptomatici ai celor doi elevi infectați cu COVID-19 au primit o derogare astfel încât să participe la prima sesiune a examenelor. Noutatea, în cazul lor, este că vor susține examenul într-o sală separată și vor purta măști și mănuși la examen.

În ceea ce-i privește pe elevii depistați pozitiv, care se află internați în spital, dr. Sădean a afirmat că pentru aceștia nu este posibilă nici o derogare și că ei vor susține examenele în sesiunea următoare, scrie Monitorul de Suceava.

Primul caz a fost cel al unei adolescente din Poiana Micului, elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care a participat, alături de alţi colegi, săptămâna trecută, la cursurile de pregătire pentru Bacalaureat. Şi în acest caz, conducerea liceului a luat decizia de a suspenda orele de pregătire pentru examen.

Potrivit lui Cezar Anuţei, eleva este internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, alături de mama sa, tânăra fiind asimptomatică.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

3 comments
  1. „Elevii care au fost în contact cu colegii lor pozitivi Covid pot susține examenele, cu mască și mănuși – DSP Suceava” – pentru cazul acesta nu ar trebui sa existe o regula unitara in toata tara? Asa ne trezim ca unii au voie sa se duca la examene, altii nu au voie in functie de DSP-ul de judet. De asemenea, de ce nu se testeaza elevii de contact. Va e teama ca numarul de cazuri e de fapt mult mai mare?

  2. Incep sa cred ca oamenii astia prezinta semne de autism. Prin definitie, la baza, autismul te face sa crezi ca traiesti intr-o lume paralela, ceea ce este exact ce fac acesti oameni. Pretind ca nu exista virus, pretind ca exista masuri, pretind ca totul este bine, cand in realitate tara arde. Pana acum spuneau ca in functie de starea epidemiologica (cazuri), se dau sau nu. Au urcat inapoi cazurile si sunt din ce in ce mai multe zilnic, dar le ignora. Au spus ca daca se ia din scoli, se inchid. S-a luat si uite-i. Deci prin definitie, guvernantii nostri sunt autisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentanții ANOSR, după discuțiile de azi pe legile Educației: Ministerul alocă un timp minimal pentru dezbaterile cu studenții, care sunt „de formă, continuă să ne ignore solicitările și tratează propunerile noastre cu superficialitate”

ANOSR reclamă într-un comunicat de presă că dezbaterea de azi de la ministerul Educației privind proiectul de lege a învățământului superior a fost „de formă”: delegații ANOSR au susținut o…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești critică Hotărârea de Guvern privind transportul cu trenul pentru studenți: vine foarte târziu, omite categorii de studenți, e nevoie de eliminarea „măsurii de austeritate total nejustificate” și de revenirea la reducerea de 90% pe toate rutele

Hotărârea de Guvern adoptată miercuri, 4 iunie, privind transportul feroviar al studenților, afectat de ordonanța-„trenuleț” ce introducea măsuri de austeritate la finalul anului trecut, este criticată de Alianța Națională a…
Vezi articolul

Elevă a Colegiului Gheorghe Lazăr din Sibiu, admisă la unele dintre cele mai bune universități din lume / Directorul liceului: „Este printre cei mai buni elevi pe care școala i-a avut vreodată” / University College London i-a propus specializarea inginerie robotică și inteligență artificială

Beatrice Cristea, olimpică și elevă în clasa a XII-a la Colegiul Lazăr, a aplicat la cele mai bune universități din Anglia, Franța și SUA. Până acum a fost admisă în…
Vezi articolul