Sunt persoanele inteligente implicate mai des în acțiuni de întrajutorare? – Laboratorul de Științe Cognitive din București

275 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
„Un studiu recent a descoperit o legătură pozitivă semnificativă între comportamentul prosocial și nivelul de inteligență. Astfel, șansele ca persoanele cu un nivel mai ridicat de inteligență să se comporte în moduri care contribuie la bunăstarea celorlalți sunt mai mari, datorită nivelurilor mai înalte de empatie și a identității morale dezvoltate”, scriu cercetătorii din cadrul Laboratorului de Științe Cognitive Clinice de la Universitatea din București.

Specialiștii în științe cognitive spun că „posibilele explicații fac referire la faptul ca persoanelor mai inteligente le este mai ușor să înțeleagă beneficiile pe termen lung ale comportamentului social, precum și să înțeleagă nevoile, preocupările și dorințele altora, preluarea perspectivei și înțelegerea empatică bazându-se pe abilitățile cognitive.

De asemenea, o altă explicație ar fi că persoanele cu un nivel mai ridicat de inteligență ar putea avea mai multe șanse să se autoidentifice ca persoane morale și să considere această identitate ca fiind centrală pentru conceptul lor de sine. Prin urmare, identitatea morală dezvoltată încurajează oamenii să se implice într-un comportament prosocial, deoarece se aliniază la conceptul lor de sine”.

Imagine de Sasin Tipchai de la Pixabay

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a ajuns Cumpănașu, alimentat cu zeci de milioane de sistemul de educație și suspect într-un dosar DNA, să pozeze în omul anti-sistem pe rețeaua chinezească TikTok. Plus: țipete și aluzii cu tentă sexuală la adresa copiilor

Alexandru Cumpănașu are peste 500.000 de urmăritori – majoritatea copii și adolescenți – pe platforma socială chinezească TikTok, unde postează zilnic zeci de clipuri în care critică profesorii și sistemul…
Vezi articolul

Licitația pentru standardele de evaluare a tuturor elevilor din clasele primare și gimnaziu, despre care existau suspiciuni că ar fi cu dedicație, a fost atribuită exact firmei respective / Ministerul Educației anunță că doi experți internaționali îi vor forma pe specialiștii români care vor elabora standardele

Licitația despre care Edupedu.ro a relatat că existau suspiciuni că ar fi fost lansată cu dedicație pentru o firmă a fost atribuită de Ministerul Educației chiar companiei indicate în ancheta…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ministerul Educației decupează după cum îi convine informația științifică privind creșterea numărului de elevi în clasă: „ministrul și specialiștii din cabinetul său” prezintă studii favorabile, dar ignoră rapoartele care oferă argumente contra, inclusiv ce spun propriul Institut de Științe ale Educației și OCDE

Ministerul Educației și Cercetării a surprins, luni seară, 25 august, printr-un comunicat de presă în care, pentru prima dată, invoca studii internaționale pentru a susține o măsură din Legea Bolojan…
Vezi articolul

Primul studiu major privind abilitățile socio-emoționale ale elevilor: Creativitatea și curiozitatea scad pe măsură ce trec anii de școală, cu diferențe mari între percepțiile fetelor și ale băieților / Ce influențează rezultatele învățării

Copiii cu vârste mai mici manifestă abilități sociale și emoționale mai puternice decât cei ajunși la vârsta de 15 ani. Între fete și băieți se resimt diferențe considerabile în privința…
Vezi articolul