Surse: Deblocarea titularizării – promulgată de președintele Iohannis

18.415 vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Klaus Iohannis a promulgat legea care deblochează titularizarea, potrivit surselor Edupedu.ro. Urmează să apară decretul care permite organizarea concursului de titularizare – deci de angajare în școli pe perioadă nedeterminată.

Amintim că pe 23 iunie 2020 Senat, în calitate de cameră decizională, a votat modificarea articolului din Legea 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituţii publice, inclusiv titularizarea în învăţământ. Modificarea apare în proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. Amendamentul a fost propus de fostul ministru Mihnea Costoiu, senator PSD.

Legea modificată prevede:

“Alineatul (3) al articolului 27 din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

  • “(3) Pe durata starii de alerta, in institutiile şi autoritatile publice se suspenda orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau functiilor vacante si temporar vacante, cu excepţia
    celor prevazute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitatile de invatamant preuniversitar si a posturilor si funcţiilor vacante din institutiile de invatamant superior, institutele de cercetare, Academia Romana si academiile de ramura”.

Reamintim că la mijlocul lunii iunie concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru. Toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie au fost blocate. Ordinul respectiv a apărut cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere.

 


3 comments
  1. Dovada clară, că e acceptată regula:Unii la examen, alții la mare.Mă tot întreb, de ce nu primesc posturi cei care dau „examenul-concursul” și primesc cei care la ora acestuia sunt la plajă sau chiar în mare!

  2. Eu mă întreb de ce nu au fost titularizati profesorii care erau pe posturi complete.Cei care sunt pe posturi de 18 ore și orele respective sunt scoase la concurs din nou,de ce nu au fost titularizati!Era pe post de 18 ore(școala respectivă mai are și alte ore in plus?)are nota de titularizare,are definitivat?Titularizare fara discuții!
    Rulați ani la rand posturi complete,nu mai socotim ce se da pe ascuns la titulari!Știu școli care au titulari cu câte două norme!Pe verificate!Și acum fac la fel.E normal!
    Directorii ar trebui verificați că s-a format o mafie mai rău că aia siciliană.

  3. Ok.!a promulgat legea pt.titularizare!!! Oare au gandit si la profesorii care au sustinut acest concurs de zeci de ori si au obtinut note peste 7 fara a se titulariza!!! Motivul este simplu 0 ore 0 catedre vacante la unele specialitati.
    Nu pot intelege cum se poate sustine un concurs daca nu sunt locuri!?
    Poate cineva sa mi motiveze acest fapt?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri deschise la webinariile din seria „Arta de a preda”, program de formare gratuit organizat de Editura Art Klett pentru cadrele didactice din întreaga țară / Pe 11 noiembrie spuneți STOP bullyingului – webinar susținut de Andreea Abe Adebowale, psiholog clinician și psihoterapeut (P)

Peste 20.000 de profesori au participat în anul școlar 2024-2025 la webinarele din seria „Arta de a preda”, program de formare organizat de Editura Art Klett pentru cadrele didactice din…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro în parteneriat cu Samsung Electronics România și NextLab.Tech

Metode moderne de predare și instrumente digitale inovatoare la Conferința națională pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display / Eveniment fizic, la ASE București

UPDATE: Evenimentul s-a încheiat. Vă mulțumim! Mii de clase din școlile din România au fost dotate cu instrumente didactice moderne, digitale și interactive, în urma programelor și reformelor PNRR, cu…
Vezi articolul

Material susținut de NextLab.tech

Școala altfel și Săptămâna verde cu mini panouri fotovoltaice și roboți. INTERVIU Profesoara Despina Daoud: Faptul că au reușit să aprindă un LED și au înțeles cum funcționează panourile solare a fost foarte interesant pentru copii, erau captivați de tot ce se întâmplă

Elevii profesoarei Despina Daoud au reușit să facă un circuit prin care să aprindă un LED cu ajutorul unui mini panou solar, în cadrul activităților din Școala altfel. „Faptul că…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație cer Guvernului Ciucă să introducă într-un act normativ prevederea promisă de Deca potrivit căreia salariul profesorului debutant este cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie

Sindicatele din Educație solicită Guvernului condus de Nicolae Ciucă să introducă, într-un act normativ, prevederea promisă de Ministrul Ligia Deca potrivit căreia salariul profesorului la început de carieră „este cel…
Vezi articolul