Surse Economedia.ro: Ministerul Educației ar primi 21,8 miliarde de lei în plus față de execuția bugetară din 2023

[jp_post_view]
Foto: © Sureeporn Teerasatean | Dreamstime.com
Ministerul Educației ar primi pentru anul viitor 21,8 miliarde de lei în plus față de execuția bugetară din 2023, potrivit surselor Economedia.ro. Amintim că bugetul Ministerului Educației pentru anul acesta a fost de 32,5 miliarde de lei, potrivit legii bugetului de stat. De precizat că premierul Ciolacu a anunțat luni că a închis tot bugetul fără să fi stabilit cu cât vor crește salariile profesorilor.

Ministerul Educației ar primi 21,9 miliarde de lei în plus față de execuția bugetară din acest an, spun surse Economedia.ro. Anul trecut, Ministerul Educației a anunțat un buget de 32,5 miliarde de lei.

„Prin extrapolare, la o alocare în plus de 61% (21,8 miliarde lei), vedem că execuția bugetară a Ministerului Educației în 2023 a fost de 37,5 miliarde lei. Asta înseamnă că, în 2024, Ministerul Educației va primi un buget de circa 57,5 miliarde lei. Cu toate acestea, 4,1% din PIB ar însemna în 2024 un buget de 71 miliarde lei pentru Educație”, mai precizează Economedia.

Amintim că, anterior, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat „un buget, iarăşi, istoric la Educaţie, de 4,1%, deci o mărire de 60% a bugetului pe Educaţie“, luni dimineața. Într-o declarație de la sediul PSD, Ciolacu a spus că ar vrea ca proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024 să fie pus în transparență decizională în cursul acestei zile și aprobat în Parlament până la Crăciun.

De remarcat, bugetul pe 2023 nu cuprindea și majorările salariale promise profesorilor după grevă, în luna mai. De altfel, întrebat dacă a stabilit majorarea salariilor profesorilor, Ciolacu a trecut foarte repede peste subiect spunând că va fi decizie cu liderii sindicali în aceste zile. Premierul a mai declarat că „era normal să așteptăm să închidem tot bugetul“.

„Nu este clar la ce face referire creșterea „de 60% a bugetului pe Educație“, anunțată de Marcel Ciolacu. O creștere cu 60% a sumei alocate anul trecut ar însemna aproximativ 79,2 miliarde lei”, mai scrie Economedia.ro.

Pentru bugetele celorlalte ministere, citiți articolul Economedia.ro.

Foto: © Sureeporn Teerasatean | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Premierul Ciolacu anunță că a închis tot bugetul fără să fi stabilit cu cât vor crește salariile profesorilor: Voi decide împreună cu liderii de sindicat în aceste zile/ Avem un buget iarăşi istoric la Educaţie de 4,1%, deci o mărire de 60%

1 comment
  1. da ptr că are de dat bani de diverse programe analize , școlar verde , galbena etc. banii ăștia se duc țintit la simpatizanții PSD și /sau PNL .
    sunt bani cu dedicație.
    salariile cresc cu trei (sper) procente
    voi ați uitat cine știe și poate și vrea să facă educație. vă amăgiți cu tot soiul de platforme și digitizati , neglijați complet factorul uman.
    copilul învață cu drag cand are un profesor bun. atunci depune efort ptr că
    se merita , (motivația extrinsecă ptr cunoscători) in rest cu tableta cu telefonul e doar joaca de a scoală. toți au telefoane și tablete dar zero cunoștințe. isteria cu digitizarea pe bani grei este că isteria cu televizorul color a anilor 90. . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Critici sindicale pentru tăierea banilor de la plata cu ora. Simion Hăncescu: Premierul și ministrul Educației afirmă că până acum ar fi fost o dublă plată. Nimic mai fals / Marius Nistor: Guvernul face niște calcule matematice care nu au nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla în școli

Liderul sindicatului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu a spus în cadrul conferinței de presă de vineri, 4 iulie, că ceea ce declară premierul Bolojan și ministrul Educației Daniel…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul Dacian Dragoș, numit judecător la Curtea Constituționala de președintele Nicușor Dan / Ca șef al Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai, în 2022 a criticat dur decizia CCR prin care au fost blocate marile cazuri de plagiat. A jucat un rol-cheie în cazurile Lucian Bode sau Adrian Ivan

Președintele Nicușor Dan a semnat marți, 8 iulie, decretul de numire a profesorului universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

Ministrul Educației din Republica Moldova propune ca școala să înceapă pe 1 septembrie 2024, într-o zi de duminică și să se încheie într-o sâmbătă. Dan Perciun: „În prima zi de școală se repartizează manuale și se prezintă orarul”

Ministerul Educației din Republica Moldova propune ca anul școlar viitor să înceapă pe 1 septembrie, într-o zi de duminică și să se încheie pe 31 mai, într-o zi de sâmbăta,…
Vezi articolul