SURSE Întâlnire PSD-sindicatele profesorilor în cadrul dezbaterilor pe proiectele legilor Educației, anunțate de social-democrați, la Parlament

651 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
O întâlnire a sindicatelor din Educație cu reprezentanții PSD are loc marți, de la ora 10, la Palatul Parlamentului, potrivit surselor Edupedu.ro. Discuțiile au loc în contextul dezbaterilor anunțate de partidul aflat în coaliția de guvernare, pe proiectele de legi ale Educației prezentate de ministrul Ligia Deca. În paralel, în țară sunt organizate proteste ale FSLI și FSE „Spiru Haret”.

Dezbaterea are loc la sala grupului parlamentar PSD, iar discuțiile anunțate deja în comunicatul de luni, de PSD, sunt despre salarizarea din sistemul de învățământ.

PSD anunța că „va urmări în primul rând respectarea următoarelor principii“, în privința reformei propuse de Ministerul Educației:

1) Acces egal și neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) Dezvoltarea învățământului dual, bazat pe însușirea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale, care să permită absolvenților un acces cât mai bun pe piața forței de muncă;

4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc și generalizarea programului masă caldă și sănătoasă în școli;

5) Creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară;

6) Susținerea elevilor români care studiază în afara granițelor, dar și a celor care se reîntorc acasă pentru o mai bună reintegrare;

7) Salarizarea cadrelor didactice.

Partidul a anunțat că va veni cu amendamente la proiectele legislative controversate, criticate dur de o parte a societății civile și chiar de sindicate.

„Scopul consultărilor este de a prelua din partea actorilor implicați în educație toate observațiile și completările pentru îmbunătățirea celor două proiecte de lege. Pe baza acestor discuții, PSD va elabora un set de amendamente pe care le va susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate ale Parlamentului“, se arată în comunicat.

Reamintim că proiectele de legi ale învățământului preuniversitar și superior ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie, conform declarației premierului Nicolae Ciucă, în urmă cu o săptămână, de la Palatul Victoria.

Consultările PSD se vor desfășura până la finalul lunii martie și vor cuprinde discuții cu reprezentanții cultelor din România, sindicate, mediul de afaceri, ONG-uri, elevi, părinți, studenți, profesori, rectori, cu grupurile parlamentare ale PSD și cu experții în educație ai PSD din organizațiile județene ale partidului, conform anunțului partidului.


1 comment
  1. Ultimul punct salarizarea lol.

    >>Creșterea rețelei de consilieri școlari
    La fel trebuie crescut si numarul profesorilor de sprijin. S-a ajuns la situatia in care un prof de sprijin are 25 de elevi cu CES, adica aproape o clasa intreaga, de trei ori mai mult decat ar trebui sa aiba.

    De restul ce sa mai zic, logopezi, fizioterapeuti, terapeuti ABA.

    Resursele materiale sunt inexistente, cabinetele (daca exista) sunt dotate din banii consilierilor si ai profilor de sprijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Postlicealele Ministerului de Interne

De la 1 ianuarie 2025, inspectoratele școlare trec la autoritățile județene, dar sunt coordonate de Ministerul Educației, potrivit unei noi variante a proiectului de OUG pentru reducerea deficitului bugetar / Până atunci, trebuie să îndeplinească două condiții pentru a nu fi desființate

Inspectoratele școlare trec la autoritățile județene, dar sunt coordonate de Ministerul Educației, potrivit unei variante actualizate a proiectului de ordonanță de urgență pentru a reduce deficitul bugetar, document publicat de…
Vezi articolul
Formatori pentru profesori de gimnaziu

DOCUMENT La 45 de zile de la începutul școlii Ministerul Educației începe din nou recensământul elevilor și profesorilor fără tablete/laptopuri. Școlile și grădinițele au termen până luni să facă inventarul centralizat în care a fost introdusă și „conectarea la internet a corpurilor de clădire”

Pentru fiecare elev și cadru didactic din fiecare școală Ministerul Educației a cerut printr-o adresă reactualizarea datelor în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Documentul, obținut de Edupedu.ro,…
Vezi articolul