UPDATE „Programa Fotache 2” de limba română pentru liceu a prezentată de Ministerul Educației, fără niciun anunț anterior / Varianta revizuită conține abordări și în funcție de teme, forme literare, contexte / Folosirea IA este introdusă printre competențele de dezvoltat la elevii de clasa a IX-a

1.202 vizualizări
Foto: © Watchara Panyajun | Dreamstime.com
„Programa Fotache 2” de limba română este prezentată LIVE de la ora 11:00 de Ministerul Educației, fără niciun anunț anterior făcut de instituție. Amintim că Daniel David a demisionat aseară din funcția de ministru al Educației și Cercetării, în mijlocul controverselor care privesc noile programe școlare de limba română pentru liceu. Concret, comisia condusă de decana Facultății de Litere a Universității din București, Oana Fotache Dubălaru, a fost criticată pentru un mod opac de lucru, dar și pentru curriculumul propriu-zis care promovează un naționalism excesiv, ce readuce ca în urmă cu mai bine de 20 de ani cronicarii spre a fi studiați de elevii de clasele a IX-a.

Participanți la prezentarea noului proiect de programă școlară pentru Limba și literatura română la liceu sunt Oana Fotache Dubălaru – decana Facultății de Litere de la Universitatea din București, Daniel Georgescu din partea Ministerului Educației și Cercetării, Ioana Tămâian de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca, Bogdan Rațiu de la Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu”, Gabriel Vrînceanu – șef Serviciu Dezvoltare Curriculum la Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, potrivit informării trimise de Ministerul Educației și Cercetării în momentul începerii prezentării.

Principalele declarații ale Oanei Fotache Dubălaru:

Am privit literatura ca pe un mod de cunoaștere a lumii, ca pe o fereastră către lume, un sistem cu mai multe componente

Felul în care am dispus conținuturile s-a raportat la contexte, inclusiv internațional

Am încercat de data aceasta să punem mai bine în evidență temele, formele literare, conceptele 

Modelul va continua pentru anii următori, vor fi parcurse toate epocile literare, cu temele. Încheind în clasa a XII-a cu generația 2000 de autori

Rol mai mare decât s-a văzut inițial profersorilor de lb. și lit. română, care au un număr de ore pentru activități necesare – remedial, activități de consolidare, pentru performanță

Flexibilitate în structurarea modulelor – care vor fi parcurse mai rapid sau mai lent, nu există o definire strictă a perioadelor alocate

Mi se pare important în revizuirea programei: felul în care prezentăm literatura ca pe un sistem în permanentă schimbare. Nu doar vârfurile dau profilul unei literaturi, ci toată mișcarea temelor, formelor, contextelor

Bogdan Rațiu – principalele idei:

Partea de literatură se focusează pe 2 competențe

Toate conținuturile și implicit competențele iau în calcul modul de receptare în evaluările de tip PISA

La începutul clasei a IX-a am construit un modul dedicat literaturii – accentul e pus pe ideea că textul literar e un discurs complex despre lume și despre condiția umană

Profesorii vor avea oportunitatea să-și aleagă textele

E un modul de început care poate să facă legătura și cu anii de gimnaziu

Fiecare perioadă e focalizată asupra contextului socio-istoric – nu se intră în detaliu, ci e o perspectivă de tip survol

Ulterior discutăm despre contextele literare. Lucrurile nu sunt văzute strict descriptiv, ci puse sub semnul întrebării

După prezentarea contextului socio-sitoric, urmează o prezentare a paradigmelor specifice acelor contexte, apoi reprezentări despre lume prin lucrări literare specifice perioadei

Ioana Tămâian, despre componenta de limbă română – principalele idei:

Pe partea de limbă, accentul cade pe competența lingvistică

Întreaga propunere e în legătură cu gimnaziul. În clasa a IX-a, de la sintaxa frazei învățată în gimnaziu se trece la sintaxa textului

Accent pe conștientizarea lingvistică – preocupare și pentru inteligență artificială.

Accent pe variație lingvistică – pentru a dezvolta atenția pentru formele limbii, pentru a elimina prejudecăți pe care le avem față de interlocutor, pentru a crește toleranța și a-l înțelege mai bine pe celălalt

Accent pe producerea de mesaje orale și scrise

Modelul curricular în care se plasează proiectul de programă este modelul comunicativ, care pune accentul pe competența de comunicare. Și modelul dezvoltării personale, înțeles ca utilizare responsabilă și reflexivă a limbii

Pe lângă formele de comunicare pe care dorim ca elevii să le exerseze în clasa a IX-a conținuturile să includă și strategii – monitorizarea formelor de exprimare, monitorizarea coerenței.. Într-un context de comunicare, care e varianta cea mai adecvată contextului?

Pe lângă 3 competențe specifice, am introdus a patra competență referitoare la media și digital.

Elementele de educație media se regăseau, mai puțin, și în proiectul inițial, dar nu erau vizate de o competență.

Competența se numește: Utilizarea responsabilă și reflexivă a instrumentelor digitale, inclusiv de IA generativă

Alt aspect – Alfabetizare lexicografică: Utilizarea instrumentelor cu care tu îți controlezi nivelul de competență. La trunchiul comun, elevii să poată să folosească DEX, DOOM în cunoștință de cauză.

Credem că în momentul în care vorbitorul e mai reflexiv decât era în gimnaziu, riscul de analfabetism funcțional e mai redus. Cu cât capacitatea de reflexie a felului în care vorbește e mai mare, cu atât riscul de analfabetism funcțional e mai mic

Competența de literație: literația e vizată în toată propunerea noastră privind competența lingvistică. Elementele referitoare la literație sunt formulate în sugestiile metodologice. În cazul în care profesorul constată că elevii nu au fluență în exprimare, profesorii au 25% din ore să intervină în sensul acesta.

Flexibilitate: programa poate fi adaptată și prin cele 25% la latitudinea profesorului, și prin sugestiile de învățare, prin intențiile profesorului, particularitățile elevului

Oana Fotache Dubălaru:

Limba și literatura sunt văzute împreună, nu distinct


10 comments
  1. Felicitări pentru coerența programelor. Comentatorii, indiferent de statutul lor, nu au spus nimic substanțial care să modifice conținutul. Bravo!

  2. ce competență e asta , folosirea ai ului. pai copchii îl folosesc in draci , își fac temele in 5 minute cu ai ul . a întrebat cineva un specialist în științele educației , la ce e bun un sistem care îți dă moacă răspunsul mai mul sau mai puțin corect la orice tema de ex. ?!? studenții își fac licențele , temele , proiectele , TOT.sunt varza nu mai știu nimic cu capul lor. de judecat nu se mai pune problema . de demonstrat nici atât . orice încercare individuala e inutilă atâta timp cât o face chatgpt ul , instant. motivația învățării și deci a evoluției tocmai a primit lovitura de grație.
    nu mai vb de frauda la examene . nu mai vb de false competente . nu mai vorbim despre educație , nu are rost.
    între timp America cheltuiește enorm cu ai ul , doar doar l or putea impune și monetiza . la 8 dolari cheltuiti , scoate un dolar. deocamdată e pe minus afacerea cu ai ul . partea dura urmează: fondurile de pensii americane au investit masiv în ai .. vă dați seama ce catastrofa pt ei daca bisnisul nu are profit.
    și al nostru ex ministru zice că a servit țara. care țară??

  3. Dezastrul suprem: IA!

  4. Aveți dotări și materiale pentru IA?Veți cumpăra la preturi astronomice cum ați cumpărat „pepsiglas” și apoi l-ati aruncat prin depozite.Atunci ,cine a cumpărat, ar fi trebuit sa facă pușcărie dar tot atunci s-a dat lovitura la justiție și toate instituțiile statului. pentru ca se știa ca orice fapta se prescrie.Ce veți face voi când veți fi luați din urma pentru ce ați făcut?Cu Mazăre,în Madagascar!😂
    Acum înțelegeți cât de perverși sunt?De asta urlau intelectualii ca nu e buna programa ,ca…și ca…

  5. Parca 25% era pt munca remediala nu pt adaptarea programei, deliberat supraincarcata. La ,,flexibilitate,, se zice ca adaptezi programa in cele 25%. Practic, e o nesimtire fara margini. Graba asta e facuta sa nu anuleze noul ministru comisiile si sa ceara reluarea procesului. Votul in comisie cum a fost? Nu al celor ce sunt in ambele comisii, ci a celorlalti…

  6. Graba e mare sa se acopere dezastrul. Nu se stie cine vine ministru si poate anula munca dnei decan…bani multi in joc cu manualele, incompetenta ministerului sau doar un orgoliu nemasurat de a se face pohta unora

  7. Programa facuta pt elevii de la colegii nationale. Va fi dezastru la filiera tehnologica. Obsesia de a avea studenti la litere mai putin ignoranti a dus la aceasta situatie. Daca se dorea, era mai bine admitere cu examen la facultate nu cu dosar, astfel fiind selectati cei cat de cat pregatiti. Asta insa ar fi insemnat sa le ramana locurile neocupate, sa piarda ei bani. Totul e un circ pentru fraieri, dinamica narcisica a marilor experti isi face treaba.

  8. Ramane cum a decis dna decan, adica cronologie…poporul (sau cine?) a decis ca ea este persoana al carui glas e prioritar…votarea e un ghiveci romanesc, livit de conflicte de interese…e irelevat ce este bine pt elevi…se acopera scandalul si dezorganizarea din minister cu un ,,merge si asa,,…la fel va fi probabil si la programa de informatica, etc. Haosul continua!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, îl contrazice pe ministrul Cîmpeanu: Pentru rațiuni de sănătate publică, poate dispune închiderea școlilor și la particular

Pentru rațiuni de sănătate publică, ministrul Educației poate dispune închiderea școlilor și pentru instituțiile de învățământ particulare, așa cum a dispus pentru școlile și grădinițele de stat, a declarat pentru…
Vezi articolul

Telenovela de la Colegiul Șincai din București continuă. Proba de interviu pentru postul de director, reprogramată pe ultima sută de metri, după ce concursul fusese suspendat la sfârșitul lunii trecute. Ce se întâmplă în cazul candidatei deja respinse, dar retrimisă la interviu?

Interviurile pentru postul de director la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București figurează ca “reprogramate” într-un document publicat luni seară pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Procedurile urmează să…
Vezi articolul

FOTO Primele imagini de la telescopul Euclid al Agenției Spațiale Europene, venite la o lună de la lansare / Cercetătorii vor primi anul acesta un volum de date comparabil cu cel adunat de telescopul Hubble în timp de 30 de ani

Primele imagini ale telescopului spațial Euclid lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA), misiune spațială la care participă și România prin Institutul de Științe Spațiale (ISS) și Agenția Spațială Română (ROSA),…
Vezi articolul

VIDEO Mitingurile profesorilor se răspândesc în toată țara: mii de profesori au ieșit azi în stradă în Bacău, Botoșani, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad / „Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut” – protestatară

Mii de profesori din Bacău, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad și Botoșani au ieșit în stradă astăzi, 26 mai. Protestele profesorilor din țară vin la o zi după marele…
Vezi articolul